Eu sunt ceea ce văd în alţii

Chiar dacă nu se manifestă la aceeaşi intensitate, orice talent pe care îl remarcăm la alţii există într-o formă incipientă în noi. Odată ce ştim ce apreciem la un om, e relativ uşor să cultivăm acele calităţi şi în noi înşine. E ca şi cum ne-am dori să aprindem focul şi suntem suficient de norocoşi să avem scânteia. În tot cazul, nu pornim chiar de la zero. Două tehnici sunt extrem de utile pentru a cultiva însuşirile pe care le admirăm în oameni şi pentru a le atenua pe cele care ne displac, în definitiv, pentru a aprofunda relaţia cu noi înşine.

De pildă, oricând remarcăm o însuşire a cuiva, specialiştii recomandă să ne luăm un scurt răgaz de reflecţie şi să încercăm să descoperim în ce formă se manifestă acea calitate la noi. Apoi, să stabilim ce putem face pentru a dezvolta acel talent şi a-l pune în evidenţă.

Pe acelaşi principiu, când observăm la cealaltă persoană un defect, am putea încerca să depistăm cum se manifestă el la noi. După ce am reuşit să identificăm care este exact aspectul care ne displace, putem stabili ce măsuri putem să luăm pentru a scăpa noi înşine de el.

Psihanaliştii susţin că tot ce ne place şi ne displace la alţii este de fapt o reflecţie în oglindă a ceea ce se petrece înăuntrul nostru. Procesul prin care atribuim altora însuşiri ale propriului eu – de obicei refulate – se numeşte proiecţie. Mai grav este că deseori plasăm neajunsurile proprii şi nereuşitele personale pe seama altcuiva şi atribuim propriile trăsături negative altora, pentru a ne proteja eul. Rareori suntem capabili să recunoaştem în noi înşine defectele pe care le atribuim altora. Cred însă că dacă am şti adevărul despre noi, am fi mult mai rezervaţi când i-am judeca aşa de aspru pe ceilalţi.