De la matriarhat la patriarhat și înapoi, via humanity and womanity
Într-o lume în care vorbim tot mai mult despre „matricea” D-VUCAD (disruption, volatility, uncertainty, complexity, ambiguity, diversity), valorile leadershipului feminin aduc soluții pentru fiecare dintre provocările menționate.
Empatia, grija, compasiunea, reziliența, spiritul colaborativ, ascultarea activă, intuiția, gândirea în perspectivă, flexibilitatea par să fie reperele ce ne vor ghida în netezirea asperităților care însoțesc trecerea către revoluția industrială 4.0.
Iar atuul final al feminității este exact paradoxul care cucerește acum publicul avid de transformare profundă – puterea vulnerabilității sau felul în care suntem capabili de a schimba condițiile nefavorabile în condiții favorabile. Iar la acest capitol, femeile se descurcă admirabil, fiindcă sunt natural conectate la sursa vieții.
Să nu ne surprindă, așadar, capacitatea femeii de a se reinventa spectaculos în noua eră a inteligenței artificiale și de a face mai suportabilă adaptarea la o nouă realitate care acum ne sperie. Nu întâmplător, primul cetățean-robot care iese în public este înzestrat cu look feminin și poartă numele Sophia.
Citește și: Leadershipul feminin
Culmea este că feminitatea nu are nevoie să își definească noi atribute sau calități, ci doar trebuie să se reconecteze la cele specifice. Femeile pot să transforme lumea prin ele însele, fără să intre în vreun conflict cu bărbații sau să creeze segregări inutile.
Femeile dețin dintotdeauna „soft power” și sunt genetic programate să pună umanitatea în prim-plan, așadar au toate datele de a iniția omenirea în coabitarea cu roboții printr-o forță interioară firească: Womanism.
Poate că acesta ar putea fi unul dintre răspunsurile la celebra întrebare: „What’s the ROI of your mother?”, a nu mai puțin celebrului Gary Vaynerchuck: The Return on Investment pe feminitatea și maternitatea lăsate îndelung într-un nemeritat con de umbră.
Articol preluat din numărul 245/martie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.