De dupa perdea

Dar am renuntat. Nu am sa scriu despre aceste lucruri. Si nici despre ajunul Summit-ului, o dimineata in care, ascunsi bine dupa perdelele biroului, am asistat la detonarea unui colet suspect, amplasat la cativa metri distanta, pe caldaram. Cei care veniseram mai devreme priveam dinauntru. Cei intarziati au asteptat pe stradutele laturalnice, protejati de incidenta lui "Se trage". S-a tras, adica s-a detonat, o data, de doua ori. Atat cat sa ne intre bine in cap ce vremuri importante si periculoase traim. Alarma falsa – o trusa de medicamente. Si de aici, uimirea perpetua despre ce-si mai pierde omul. Asa mi-am adus aminte de o stire citita cu cativa ani in urma: s-au inventariat obiectele pierdute sau uitate pe stadion, in timpul unui campionat mondial de fotbal. Ei bine, in topul abandonurilor se afla un sicriu, cu tot cu locuitoarea sa, o bunicuta.

Dar revin, n-am mai vrut sa scriu despre Summit. Ca toata lumea l-a trait, mai de pe-acasa, mai din trafic, de pe rute ocolitoare, mai de pe la serviciu. Cu totii am remarcat panselutele si steguletele, gardurile proaspat vopsite si cohortele de politisti. Si nu ne-am fi mirat de multimea lor daca n-ar fi disparut in zilele urmatoare cu desavarsire de pe strazi.

Deci, nu despre Sommet vroiam sa scriu, dar am facut-o. Ca in povestea aceea cu "Nu va ganditi la culoarea rosie!", cu rezultatul ca ti se umplu ochii mintii de purpuriu. Si daca tot m-am aflat in treaba, sa va spun si ce cred eu despre marea reuniune NATO de la Bucuresti. E bine, domnule. A fost greu, ne-a fost si noua, simplilor cetateni, si lor, oamenilor mari, dar e bine ca s-a intamplat. Un bun exercitiu de mobilizare si, mai ales, un punct important marcat in chinurile facerii brandului de tara. Ca pana sa avem un proiect consensual aici, mai afla lumea ca existam si ca putem sa ducem, de bine, de rau, o treaba pana la capat. Eu zic ca e bine. Nu mai fiti carcotasi.