Corectitudinea politică şi mama ei vitregă, toleranţa
Potrivit definiției, toleranța este „disponibilitatea de a accepta pe cineva sau ceva, mai ales opinii și comportamente cu care nu suntem de acord, precum și oamenii care nu sunt ca noi.” Nu ne aflăm în situaţia de a tolera pe cineva dacă suntem deja de acord cu acea persoană. Nu avem de ce să-i „tolerăm” pe cei care ne împărtășesc opiniile. Ei sunt deja de partea noastră. Toleranța se manifestă faţă de cei despre care credem că greșesc.
Toleranța față de persoane poate fi echivalată cu „respectul” faţă de acea persoană. Îi respectăm pe cei care au convingeri diferite de ale noastre, îi tratăm cu amabilitate și permitem ca opiniile lor să îşi facă loc în spaţiul public. Chiar dacă le contestăm ideile, regula toleranţei cere să îi tratăm cu respect. În accepţiunea clasică, oricine are libertatea de a-şi exprima ideile, fără teama de represalii. Multe nedumeriri se nasc însă cu privire la limitele toleranței în privinţa comportamentului, de exemplu.
Libertatea de a acționa potrivit cu ideile şi convingerile tale nu este necondiţionată. Legea spune că un om poate crede ce-i place și are libertatea de a se exprima, dar nu se poate comporta cum îi place. Mai ales când comportamentul este imoral sau devine o amenințare pentru binele comun. În loc să fie tolerate, manifestările de acest fel sunt limitate prin lege. Prima limită a toleranţei este aceasta: Nu ai dreptul să faci rău!
Şi toleranța faţă de idei are limitele ei. Toleranța faţă de persoane impune ca orice punct de vedere să fie ascultat, dar nu înseamnă implicit că toate punctele de vedere au valoare egală, sunt adevărate, sau la fel de valoroase. E absurd să spui că ideile cuiva nu pot fi mai bune sau mai aproape de adevăr decât ale altcuiva. Normal e să arăţi de ce unele puncte de vedere sunt false, imorale, sau de-a dreptul nişte prostii, fără să fii acuzat de intoleranţă.
Din păcate, din cauza corectitudinii politice, în societatea occidentală la ale cărei valori ne raportăm şi noi, dacă respingi ideile sau comportamentul cuiva, eşti acuzat că respingi persoana și nu o respecţi. Aşa s-a ajuns la forme absurde, în care nu poţi vehicula o idee sau un comportament contrare corectitudinii politice, chiar dacă le afirmi cu politeţe şi respect.
Niciodată până acum, cultura noastră nu a acceptat toleranța faţă de orice comportament: oamenii ar fi trebuit să se comporte așa cum vor în limitele moralităţii. Iată şi impasul în care ne aflăm. În retorica actuală, conceptul de toleranță este folosit din ce în ce mai des faţă de comportamente care cândva erau considerate imorale.
Ironia este că există din ce în ce mai puțină toleranță faţă de exprimarea ideilor contrare în probleme legate de morală și religie. Când cineva are un punct de vedere diferit, acesta este frecvent cenzurat. Centrul de greutate al toleranţei s-a răsturnat: am ajuns să tolerăm comportamente, dar nu şi convingerile contrare. Dacă opinia ta este contrară eşti etichetat că vrei „să îţi impui punctul de vedere asupra altora.”
Conceptul toleranţei a ajuns să fie denaturat în societatea occidentală şi elementul esențial al toleranței – acceptarea dezacordului cu cineva sau faţă de ceva – a dispărut. În zilele noastre, dacă crezi că ceva e greșit, ești catalogat drept intolerant. Dacă îţi exprimi o idee politic incorectă, în loc să auzi: „Îţi respect opinia, dar nu sunt de acord cu ea,” eşti acuzat de obscuritate și intoleranţă.
Aşa au apărut voci care acuză că ceea ce trece astăzi drept toleranță este mai degrabă o formă de lașitate. Cei care se ascund în spatele neutralității se tem, de fapt, să-şi ia un angajament sau să acţioneze conform convingerilor proprii. Nu-şi doresc să fie provocați şi nu se sinchisesc să ia în considerare o opinie contrară, ca să nu fie nevoiţi să o combată.
Ca să nu creez şi mai multă confuzie, reţineţi că regula de aur e aceasta: Tolerează alte persoane în toate împrejurările, tratează-le cu respect și curtoazie, chiar dacă ideile lor sunt proaste. Fii permisiv faţă de comportamentele morale și care urmăresc binele comun. În cele din urmă, îmbrățișează doar ideile sănătoase!