Conspirația citatului motivaţional
Suntem înconjuraţi şi conjuraţi de complotul citatului motivaţional! Ne atacă din toate părţile. Recunosc, şi eu recurg la el, pentru că are această putere de a lovi în vulnerabilităţile noastre, de a atrage atenţia. Are şanse majore de a nimeri ţinta în 80% din cazuri – toţi trebuie să depăşim la un moment dat, de fapt mereu!, câte ceva.
Cât de util este însă? Cum aplici, pe paşi, strategia de leadership, de creştere, de dezvoltare personală, de time management, de inteligenţă emoţională pe care speakerul de la conferinţă a prezentat-o atât de succint? Ajungi acasă şi găseşti în agendă nişte bullet points şi te uiţi la ele precum curca-n lemne. Nu pentru că nu ai înţelege ce scrie acolo. Ci pentru că (sper) îți dai seama că TOT ce se spune despre motivaţie şi dezvoltare personală este ceva despre care ştim cu toţii. În teorie.
Practica este atunci când ţi-ai pus ceasul să sune a doua zi dimineaţă la ora 4 şi jumătate sau 5 sau 6, şi chiar te trezeşti. Poate că foloseşti timpul ăla ca să citeşti ceva ce te interesează, poate că scrii o nouă pagină la prima ta carte, poate că te-ai trezit ca să alergi. Sau poate pur şi simplu ai chef să stai câteva ore cu tine, să meditezi în linişte, cu ochii în tavan. Practica este atunci când oricât de obosit şi sastisit ai fi, faci totuşi ceea ce trebuie să faci; ceea ce ţi-ai propus. Ce e important? Ce e cel mai important ca să-ţi iasă? Habar n-am!
Eu, de exemplu, fac sport. Şi am zile când nu reuşesc să mă ţin de planul meu de a mă trezi dimineaţa pentru asta. Când revin, este groaznic de greu, simt că o iau de la capăt şi că am pierdut tot ceea ce am acumulat în zilele când m-am trezit.
Trebuie să fie vorba despre constanţă. Un cuvânt nici pe departe simpatic. Unde sunt creativitatea, inovaţia, inspiraţia, geniul, charisma? (o ştiţi pe aia cu trebuie să te găsească lucrând, da?, nu mai insist). Unde sunt toate astea la 4 şi jumătate dimineaţa?! Unde e agenda, cu paşii, unde sunt citatele, când urlă alarma aia şi tot ce îți dorești este să o-nchizi.
Cred că ceea ce ne trezeşte la ora aia – şi, în general, este o cutiuţă interioară, în stare de veghe, a fiecăruia dintre noi, pe care o aprindem de câte ori reuşim să ne învingem.