Ce e etic pentru tine nu e etic și pentru mine

În practică există diferențe clare de comportament la reprezentanții diferitelor generații și acest lucru se reflectă și în tipul de așteptări, și în atitudinea față de muncă, și în practicile de lucru considerate etice.

Să-i luăm drept exemplu pe cei mai conservatori dintre noi, născuți între 1946 și 1964. Ei sunt loiali față de organizație și nu e deloc neobișnuit să își păstreze același loc de muncă toată viața. Au respect pentru autoritate și apetență scăzută față de situațiile de risc. Conducerea de tip „comandă” și „controlează” li se pare justificată. Sunt obișnuiți cu un program de lucru fix, de opt ore. Tind să asculte de cei aflați în poziții manageriale, chiar preferă o structură mai formală a organizației și se aliniază mai ușor la standardele și rigorile impuse de companie. Tot ei sunt cei care atunci când sesisează o abatere de la normele etice o raportează superiorului ierarhic.

Cei născuți între 1965 și 1982 (Generația X) au trecut printr-o perioadă de schimbări radicale. Instituția familiei s-a schimbat odată cu generația lor‒ divorțul a devenit un fenomen social mai răspândit ‒ au prins și o situație economică instabilă. În consecință, au căpătat mai multă autonomie, manifestă un comportament independent și dau dovadă de o mai mare adaptabilitate decât generația anterioară.
Sunt obișnuiți să își schimbe jobul sau chiar domeniul în care lucrează. Să nu vă mire dacă observați la ei o doză de cinism și o mare neîncredere față de autoritate.

Cei născuți între 1983 și 2004 (Generația Mileniului) au crescut în era digitală și a rețelelor sociale și acest lucru se reflectă și în abordarea lor față de muncă: dacă ai laptop, poți lucra de oriunde. Au primit un tip de educație de la părinți și din școală care le-a permis să-și exprime opinia fără să se teamă. Spun ce gândesc fără rezerve și sunt foarte siguri pe ei. Probabil ați mai auzit și în alte rânduri că reprezentanții generației Mileniului vor să lucreze pentru o companie care „are un impact pozitiv în societate”, că „vor salariu mare dar munca pe care o fac trebuie să aibă un scop” și că „ar munci din greu doar dacă munca lor ar aduce o diferență semnificativă pentru ceilalți”.

Dar, surpriză, tot ei dacă observă o neregulă, o încălcare a normelor sau a eticii profesionale nu o raportează și nici nu știu să gestioneze o situație în care ei înșiși încalcă etica. Vestea bună e că sunt mai deschiși față de programele de consiliere și formare profesională decât colegii lor mai vârstnici despre care aminteam mai sus.

Aceste diferențe dintre generații ar trebui să-i determine pe manageri să își adapteze modul de a comunica și stilul de a conduce pentru că one-size-fits-all nu se adeverește. Dacă ați sesizat și voi diferențe de atitudine față de etica profesională la colegii voștri, ba ați găsit și soluții, aștept să îmi împărtășiți experiențele voastre.