Avem un sceptic printre noi. Ce-i de făcut?
Probabil că îi etichetaţi drept rigizi. Aceasta pentru că fac planuri şi se pregătesc indiferent ce ar avea de făcut. Dacă tot aţi ajuns să îi consideraţi inflexibili, luaţi-i ca atare. Poate că au devenit astfel pentru că aşa cere munca lor. Pentru ei respectarea unor reguli, a unui deadline sau a unor proceduri sunt vitale. „Ai verificat? Eşti sigur? Ce dovezi avem?“ Dacă surprindeţi pe cineva întrebând astfel de lucruri, s-ar putea să aveţi de-a face cu un sceptic care nu ia drept bune spusele altora. Vestea bună este că există leac.
Dacă aţi participat vreodată la un test de produs, veţi înţelege valoarea scepticismului. Toţi ştiu, în teorie, la ce foloseşte produsul, ce rezultate se aşteaptă de la el, dar auditul calităţii este menit să verifice dacă acesta va trece proba realităţii. Asta fac, în definitiv, scepticii – caută adevărul. Ei nu cred în poveşti, nu cumpără tot ce li se vâră sub nas şi nu se mulţumesc cu reclama: vor să studieze produsul. Ştiţi şi voi, ca şi mine, că e mult mai la îndemână să accepţi, decât să verifici. Chiar dacă uneori încearcă să instrumenteze dezordinea, nu trebuie să le purtaţi pică.
Dar dacă oamenilor din jur le este teamă să vă sugereze modificări? Atunci ştiţi că sunteţi unul dintre sceptici. Nu e nimic în neregulă cu voi, dar obişnuiţi-vă să luaţi în calcul ceea ce vi se reproşează. Începeţi prin a pune la îndoială propriile afirmaţii şi cuvinte. În esenţă, acest lucru ar însemna aplicarea scepticismului la propria persoană şi s-ar putea să vă ajute să vă cunoaşteţi mai bine. V-aţi gândit cu adevărat la voi şi la felul în care vă purtaţi? Este adevărat că atunci când lucrurile se schimbă, refuzaţi să schimbaţi ceva la voi? Nu cumva aşteptaţi ca toată lumea să reacţioneze în felul dumneavoastră? Până la urmă, cum aţi ajuns să fiţi consideraţi rigizi?
Intransigenţa nu face nimănui munca mai uşoară. Încercaţi să le sugeraţi colegilor cum funcţionaţi, pe un ton amical: „Ştiu că mă consideri fixist, dar dacă m-am angajat să predau proiectul vineri, am nevoie de sprijinul tău pentru a-mi onora acest angajament.“
Iată şi o formulă de ţinut minte, pentru a îmblânzi un sceptic: Dacă vrei să faci din această lume un loc mai bun, începe cu persoana care se reflectă în oglindă – cu tine însuţi!