Dustin Hoffman și Marcel Proust: Ce ne învață despre femeie
„DACĂ AȘ FI FEMEIE, AȘ VREA SĂ FIU CEA MAI FRUMOASĂ”
În filmul Tootsie, regizat de Sydney Pollack, Dustin joacă rolul unei femei: Dorothy Michaels. Autorul scenariului, Murray Schisgal, a deschis discuțiile despre film cu întrebarea: „În ce fel ai fi diferit dacă te-ai fi născut femeie?” Nu „Cum e să fii femeie?”, ci „Dacă te-ai fi născut femeie, în ce fel ai fi diferit?”.
Dustin Hoffman povestește cum a fost experiența filmului pentru el. Dustin a hotărât că va juca rolul numai dacă, odată costumat în femeie, avea să nu atragă atenția pe stradă. Dorea să nu arate ca bărbat costumat în femeie, voia să se asigure că poate trece drept femeie. Voia să fie credibil în acest rol. După ce a fost costumat, machiat și filmat, Dustin Hoffman a fost surprins să vadă, pe ecran, că nu era o femeie frumoasă. Așa că le-a spus colegilor săi: „OK, m-ați făcut să arăt ca o femeie, acum faceți din mine o femeie frumoasă. Dacă aș fi femeie, aș vrea să fiu cea mai frumoasă”. Nu mică i-a fost mirarea când colegii i-au spus: „Asta-i tot ce putem face. Nu te putem face o femeie mai frumoasă decât atât”.
Iar Dustin Hoffman a avut o revelație. A plecat acasă și, cu lacrimi în ochi, i-a spus soției sale: „Trebuie să fac filmul ăsta!” Soția întreabă: „De ce?” Dustin îi spune: „Pentru că eu cred că sunt o femeie interesantă, când mă văd pe ecran. Dar știu că dacă aș întâlni o astfel de femeie la o petrecere, nici măcar nu aș intra în vorbă cu ea, pentru că nu se ridică la nivelul standardelor de frumusețe pe care noi le considerăm satisfăcătoare ca să vrem să cunoaștem o femeie. Acum îmi dau seama că sunt foarte multe femei interesante pe care nu mi-am oferit ocazia să le cunosc din cauză că fusesem „spălat pe creier”.
„Filmul Tootsie nu a fost o comedie, pentru mine”, încheie Dustin Hoffman.
Povestea lui mi-a amintit de Marcel Proust, care spune: „Să lăsăm femeile frumoase bărbaților fără imaginație”.
AI GRIJĂ SĂ ȘTII SĂ VEZI
Antrenează-ți ochiul să vadă și ceea ce „nu sare în ochi”. Sensul și valoarea adeseori se află dincolo de aparențe. De ce te-ai lipsi de o asemenea bogăție?
Dar, dincolo de ajustarea standardelor de frumusețe, cred că este important să înțelegem că, deși este omenesc să fim atrași de omul frumos, nu este uman să-l respingem pe omul care nu este frumos. Nu numai pentru că nu e frumos să fim lipsiți de înțelegere și compasiune, nu numai pentru că este ineficient să renunțăm la valorile care nu sar în ochi, ci pentru că este de-a dreptul neînțelept să creăm un sistem în care numai anumiți oameni să fie acceptați și să poată trăi, de vreme ce viața ne-a fost dată tuturor.
În numărul 259 – iulie/august 2019 al Revistei CARIERE, Florin Roșie – Territory Channel Manager SMB, Microsoft declară: „Sinceritatea și bunătatea construiesc relațiile dintre oameni. Așadar, înțelegerea diferențelor dintre oameni este o componentă importantă a conștiinței de sine. Fiecare dintre noi se află la intersecția dintre mai multe identități – rasă, orientare sexuală, identitatate de gen, familie, valori, principii, opțiuni politice. Dacă nu te cunoști pe tine însuți și dacă nu ești curios cu privire la oamenii din jurul tău, lucrurile nu vor merge bine.”
Cum faci să vezi bine? Deschizând nu numai mintea, ci mai ales inima. Iubirea nu e oarbă, ci clarificatoare. Privește cu inima deschisă și vei vedea poate aceleași lucruri, dar le vei înțelege altfel – vei vedea mai mult și vei înțelege mai bine. Astfel iubirea – care înseamnă bunătate, compasiune, înțelegere, acceptare – devine cea mai bogată resursă de inspirație, de înțelepciune și de imaginație. Iată cum iubirea stimulează imaginația și devine instrumentul cel mai potrivit de înțelegere a oamenilor și de soluționare a situațiilor.
AI GRIJĂ SĂ TE FACI VĂZUT
Asta nu înseamnă să le sari oamenilor în ochi. A te face văzut înseamnă să nu ascunzi părți din tine – pentru că nu știi să le vezi, nu știi să le crezi sau crezi că a nu te arăta este o dovadă de smerenie sau de modestie.
Smerenia nu înseamnă să te faci mai mic, iar stima de sine nu înseamnă să te faci mai mare.
Smerenia înseamnă să fii cine ești, în mod asumat, dar fără orgoliu. Pentru a funcționa bine, pentru a da ce-i mai bun din tine și a-ți îndeplini rolul, este nevoie să fii conștient de abilitățile tale ca să le poți accesa, utiliza și dezvolta. În caz contrar, e ca și cum ai lucra cu o singură mână, deși ai două.
Stima de sine înseamnă să fii conștient de valoarea ta, fără teamă – adică să nu o condiționezi și să nu o compari cu valoarea altora.
Valoarea fiecăruia este necondiționată, pentru că este înnăscută și implicită. Valoarea nu se compară, pentru că valorile sunt mereu egale între ele. Valoarea omului vine din alte surse, se măsoară după alte standarde și îndeplinește alte roluri decât cele pe care i le atribuim noi, în general.
Niciun om nu e mai important decât ceilalți, lumea întreagă nu e mai importantă decât un om. Așadar, nu e suficient să fii conștient de valoarea ta, ci trebuie și să fii atent la cum te percepi în raport cu restul lumii, pentru că, oricâtă încredere ai avea în tine, dacă mereu percepi lumea ca fiind mai mare și mai importantă decât tine, tu te vei simți întotdeauna prea mic – oricât te-ai crește de mare.
Smerenia și stima de sine vin din autenticitate – care nu se limitează la sinceritate, ci ține de funcționalitate și de sensul natural al lucrurilor. Funcționează bine numai ce este în acord cu sine. Și numai ce este în acord cu sine poate fi în acord și cu toate celelalte. Nu degeaba plopul nu face pere și nici răchita micșunele.
AI GRIJĂ SĂ TE VEZI
Numai când ești tu însuți ai acces la toate resursele tale – atât pentru a fi fericit, cât și pentru a fi rezilient. Numai când ești tu însuți poți fi înțeles și recunoscut de cei asemeni ție, poți identifica ce ți se potrivește și te poți împlini. Numai când ești tu însuți ai acces la toate resursele de forță, inspirație și energie necesare pentru a face față situațiilor – dificile sau fericite.
Conștiința de sine este un act de iubire, nu de autocritică. A fi conștient de tine însuți înseamnă a te privi pentru a te înțelege – iar pentru asta ai nevoie să te privești cu curiozitate, cu bucurie, cu generozitate, cu bunătate, cu drag. Dacă ești cum vor alții să fii, nu mai ești cum te-ai născut să fii. Nevoia de apartenență este una din nevoile psihologice bază ale omului, dar noi o confundăm cu integrarea. A aparține înseamnă a fi acceptat și iubit exact așa cum ești – așadar necondiționat și deplin. A te integra înseamnă a fi acceptat dacă renunți la părți din tine – așadar condiționat și parțial.
Când ești confuz, când nu mai știi clar cine ești, când te simți prea mare sau prea mic, mergi în natură. Privește copacul ce înflorește, pasărea care cântă. Observă cum copacul își extrage exact atâta sevă cât îi este necesar și înflorește fără să-și pună problema dacă are flori suficiente sau dacă sunt perfecte. Pasărea își face cuibul, zboară și cântă fără să se întrebe dacă trilul ei este suficient de frumos și fără să zboare mai sus sau mai jos decât e nevoie. Există o rânduială a lucrurilor, care se întâmplă spontan, firesc, cu rost și cu drag de viață. Și tu faci parte din această rânduială.
În plus, Marisa Peer ne reamintește că ne este mai ușor să acceptăm ceea ce ne este familiar și tindem să respingem ceea ce nu ne este familiar. Prin urmare, dacă suntem mai obișnuiți cu criticile decât cu aprecierile, pe acestea din urmă le vom trece cu vederea chiar și atunci când le primim. Și Bob Dylan scrie că „oamenilor le este greu să accepte ceva ce îi copleșește”.
GÂNDEȘTE-TE LA CEI DRAGI ȚIE
Ce știi să vezi, felul în care te vezi pe tine și măsura în care te lași văzut îi inspiră pe cei dragi ție și pe cei din jurul tău. Așadar, ce învață de la tine copiii tăi, familia ta, prietenii tăi, colegii tăi, echipa ta? Când ei nu văd, când nu se văd sau nu se arată, tu crezi că au dreptate? Cum crezi că ar fi mai bine – și pentru ei, și pentru tine? Cum v-ați putea vedea și inspira mai bine?
Așadar, cu iubire și imaginație ne vom vedea mai bine – unul pe altul și fiecare pe sine.
Sursa foto: Wikimedia Commons