Din dragoste pentru vie și oameni: Arădeanul care a lăsat o carieră în bancă pentru oenologie

Arădeanul Alexandru Szikler, practicant viticol și asistent oenolog al cramei Elite Wine, din podgoria Minis-Maderat este cel care a câștigat anul trecut o importantă bursă de studiu în valoare de 10.000 de euro, oferită de catre RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, în parteneriat cu Laboratoarele Giotto Consulting.

Astfel, timp de șase săptămâni, Alexandru a aprofundat, în cadrul laboratoarelor Giotto Earth Listener, procesele care stau în spatele activităților de cercetare, control și certificare oenologică. În principal metode analitice chimice și microbiologice de analiză a strugurilor, protocoale de vinificație, controlul și gestionarea fermentației, dar și degustări și selecții de vinuri bază.

Tot ce putem spune e că nu e vorba doar despre atât! E mai mult. E dragoste moștenită de către Alexandru Szikler pentru pământ, vie, oameni, vin. Despre toate acestea povestește chiar el, într-un interviu pe care l-a acordat Revistei CARIERE. Mulțumindu-le pe această cale părinților și bunicilor săi, care i-au transmis această neostoită iubire, cultivată de-a lungul copilăriei.

***

Alexandru, ce înseamnă a fi practicant viticol și asistent oenolog? Cât e muncă, cât e pasiune, cât e precizie?

În primul rând este pasiune și dragoste pentru natură și oameni. Când există armonie între acestea, respect, e foarte greu de spus că efectiv muncești. Ceea ce fac este în schimb să îmi aduci contribuția, aportul spre a susține ori încuraja acest echilibru, și dacă pot spune că am învățat ceva în tot acest timp, acel lucru este că dacă respecți pământul, natura și nu forțezi în scopul unor producții mai mari, nu cauți extremele fie că vorbim de vie sau vin, natura mereu te va răsplăti! Se poate însă constata în ultimii ani și faptul că dacă nu o facem, ea va încerca să se protejeze, restabilind acel echilibru. Și e păcat, pentru că ne oferă totul.

Ai renunțat la o carieră frumoasă în domeniul bancar pentru a lua de la zero, învăţând la fiecare pas, ocupându-te atât de viticultură și de vinificare. Vorbește-ne un pic despre părinții tăi și despre cum „sângele apă nu se face”. Adică, despre cum pasiunea lor pentru vin a trecut la tine! Și te citez – „Dragostea pentru pământ, vie, oameni și vin a fost moștenită, și intenționez să o las moștenire”…

Părinții mei m-au ajutat nespus spre a deveni persoana care sunt în prezent, transmițându-mi dragostea lor pentru frumos, pentru creație, pentru ordine, armonie, echilibru. Dar dragostea pentru oameni și natură este de mult înrădăcinată, transmisă încă din partea bunicilor mei, cultivată de-a lungul copilăriei și care a căutat mereu să iasă la suprafață. Pentru toate acestea și nu numai, țin să le mulțumesc pe această cale.

Cât despre cariera bancara, aceasta a fost un bun început, m-a făcut mult mai realist, pragmatic, atent la detalii, la oameni. Încă din gimnaziu orientarea mea fiind clar stabilită în această direcție, deoarece în acea perioadă mirajul unui post în mediul bancar spre exemplu, prin confortul unui birou și lipsa unui poziții solicitante fizic în timp, în care diferența o făcea doar nivelul de pregătire și artă de a convinge ori de a analiză, păreau ideale. Nu doar că a fost un miraj, dar în tot acest timp simțeam, ori am ajuns să simt că nu sunt cu adevărat productiv, dar că pot oferi mai mult decât o făceam, că pot cu adevărat ajuta, dar și că pot contribui efectiv la acea prima dragoste a mea: pământul și oamenii.

Sectorul agricol a fost primul vizat, însă lipsa unor resurse financiare suficiente dar și a unui know how pe măsură m-a determinat să iau în considerare ceea ce există, ceea ce a fost deja fondat spre a fi dus mai departe, chiar de către tatăl meu. Astfel, aveam de ales între a mă aventura în necunoscut, cu resurse limitate și nebunia de a încerca pe cont propriu ori varianta mai “safe”, care presupunea să învăț tot ceea ce pot de la tatăl meu, spre a duce la următorul nivel, atât pe partea viticolă cât și pe cea oenologică. Așa am ajuns să găsesc liniștea, pasiunea, plăcerea, dragostea, altfel spus, să mă regăsesc pe mine însumi. În lucruri simple, în poziții modeste, dar cu satisfacții incomensurabile, în… bucurii simple!

Am considerat însă că acest sector al viei și vinului are mult mai multe de oferit decât cele preluate de la tatăl meu ori din anumite reviste și cărți de specialitate, practica mereu dovedindu-se a fi cel mai bun profesor. Și astfel am considerat că dacă nu am avut șansa de a găsi ori explora și alte oportunități de aprofundare, înseamnă că trebuie să le caut. Astfel, am ajuns în Germania, unde în paralel cu desfășurarea unei activități lucrative în domeniu, continui să aprofundez zi de zi acest frumos, vast dar în același timp simplu și elegant domeniu, desfășurându-mi activitatea la o cramă de renume din zona Pfalz, cu dorința, încrederea și speranța de a reveni, într-o bună zi, acasă.

Care este importanța bursei tale de oenolog în Italia ? Povestește-ne despre experiență ta la Giotto Consulting.

Experiența în Italia a fost în egală măsură fascinantă și revelatoare. M-a făcut să înțeleg atât nivelul meu de pregătire, dar și spre ce să tind, mi-au fost dezvăluite unele dintre ultimele cercetări dar și faze experimentale în domeniul oenologic și viticol, diverse abordări în raport cu situații întâlnite la nivel de teren, de flux tehnologic raportat la procesarea strugurilor, fermentare, îmbuteliere chiar, cât de multe variabile și factori pot exista în absolut tot procesul și nu numai. Am avut ocazia să degust foarte multe vinuri în diverse faze de producție și astfel să sesizez și unele anomalii care necesitau abordări care mai de care mai interesante .

Știind toate acestea, acumulând multe din cele dezvăluite, ajungi să ai un respect enorm nu doar pentru un oenolog, pentru un inginer viticol, dar mai ales pentru plante, pământ, natură. Aceasta este și una dintre principalele idei care stau la baza laboratorului, iar acest fapt m-a încântat: echilibrul. Vinul și planta sunt asemeni omului – dacă știi unde există o posibilă problemă e mai ușor să înțelegi, să îți faci o idee globală și să încerci, ușor, să intervii.

Doar pentru a restabili acel echilibru, nimic mai mult. Am fost surprins să văd diferența între abordarea clasică ( gen amorfe subterane fără control de temperatură, etc ) și moderne ( linie tehnologică ultramodernă de procesare a strugurilor, refrigerare etc., până la îmbuteliere ) dar și cum, în ciuda unor diferențe absolut enorme privind latura financiară și de viziune între cele două abordări, vinul, în ambele situații, se prezenta la un nivel destul de apropiat .

A fost o experiență unică, de care îmi amintesc cu drag și interes și pe care caut să o fructific ori de câte ori ocazia se ivește.

Ce sfaturi ai avea pentru un tânăr care ar dori să îmbrățișeze o asemenea pasiune, o asemenea carieră: cea de oenolog?

Să nu o privească precum o carieră neapărat, ci ca pe o oportunitate de a înțelege pe cât posibil ce presupune fiecare factor în parte și de a-l pune în valoare: plecând de la sol, continuând cu clima, planta, strugurii, întreg procesul tehnologic, corecțiile finale. Rolul nostru, al viitorilor oenologi e ca prin înțelegere să punem cât mai mult în valoare din ceea ce ne oferă deja natura, sa punem în valoare soiurile, terroir-ul, chiar și munca umană, cu o notă de personalitate din partea fiecăruia . Nu cred că trebuie să forțăm prea tare, nu își are rostul, avem toate ingredientele, ține doar de noi să creăm!

E foarte mult de învățat, foarte mult de înțeles, experiența în Italia făcându-mă să percep cât de important este nivelul educațional în acest domeniu și nu numai, aplicabilitatea lui practică și permanenta actualizare a lui în perspectiva ultimelor cercetări. Dar și cât de devreme acest proces începe astfel încât la o vârstă de până în 27 de ani aș spune se nasc viitori mari oenologi, cu un bagaj de cunoștințe solid, cu o experiență dobândită prin diverse programe răspândite în întreaga lume, gata spre a se aventura în orice punct de pe glob.

Cum vezi viitorul României pe plan viticol, ești optimist ? Planuri de viitor?

Ceea ce pot spune că am învățat în Germania și aprofundez de la o zi la alta este că cererea pentru vin, doar pe plan european, este foarte mare, cu tendințe clare de creștere. Dar cel mai important, că există loc pentru fiecare, fiind surprins să constat cum poate trăi o întreagă comunitate în care, la fiecare casă aproape, există un producător de vinuri. Cu siguranță, spre asta ne îndreptăm și noi. E important ca cei mici să existe, ori să se nască, să lucreze, să se implice, dar mai ales, să aibă răbdare. Astfel, creștem cu toții, plecând de la mica comunitate, la regiune, la națiune. Totul se construiește în timp, în generații chiar, astfel că ce vine prea ușor, prea repede, de regulă nu e de durată.

Este foarte important să nu facem rabat de la calitate, ci să tindem mereu spre a îmbunătăți, fără a cădea în extreme. Dar cred că ce e cel mai important este să punem în valoare ceea ce avem: soiurile autohtone în primul rând, terroir-ul în al doilea rând și lista poate continua. În momentul în care un turist îți bate la ușă, ai tendința să îl servești cu ce ai tu mai bun în materie de specialități culinare și ospitalitate. Ei bine, vinul face parte din aceiași carte de vizită. Oricât de mult am vrea să arătăm cât de bine se adaptează un Syrah, Cabernet Franc etc., pe meleagurile noastre, avem nevoie să punem în valoare ceva ce e al nostru și recunoscut că atare. Oriunde m-am prezentat cu o Fetească Neagră ori o Mustoasă de Maderat spre exemplu, nu am dat greș și sunt doar două exemple din totalul de … 16 soiuri internațional recunoscute ca fiind autohtone.

România are potențial, dar trebuie înțeles că doar împreună putem reuși, că și competiția este binevenită – scoate ce e mai bun din fiecare, dar că adevăratul duel este în afara granițelor, ca la o Olimpiada, nicidecum noi între noi. Și avem nevoie noi, producătorii, ori viitorii producători, nu atât de susținere în materie de imagine, infrastructură, promovare – care și acestea sunt mai mult decât încurajate, dar mai ales de eliminarea șicanelor birocratice și administrative. Avem potențial, tot ce trebuie este să fim lăsați să ne facem treaba, nicidecum subjugați de la primele manifestări de intenție.

Dacă ar fi să îmi mai exprim un of, acela este legat de încurajarea proprietarilor de teren, în special de cel viticol, că dacă nu se îngrijesc de acesta, cel puțin să îl ofere spre arendare, dar să nu se grăbească la vânzarea lui, mai ales la prețuri de nimic din considerente precum distanță, suprafață limitată etc. Soluții se găsesc mereu, important e să le căutăm. Se spune că odată ce ajungi să îți transporți propria apă, reușești să apreciezi valoarea fiecărei picături. La fel este și cu pământul. E incredibil cât de multe îți poate oferi, iar noi încă nu ii apreciem valoarea, iar străinii se bat pentru el. Și fiind aici, înțeleg și de ce: avem un pământ extraordinar, o confirm din cele văzute, probate, și e păcat că nu îl punem în valoare, că nu ne îngrijim de el, ori măcar să permitem altora să o facă, dacă noi nu putem, ori nu știm cum, păstrându-l doar în scop speculativ. Cu toții am avea de câștigat . . .

Cât despre planurile proprii de viitor, acestea vizează continuarea achiziției unui anumit număr de hectare de vită de vie ori pârlog (spre replantare), suficiente cât să pot urmări fiecare aspect necesar în obținerea unor vinuri de înaltă calitate, ținând cont mai ales de realitatea forței de muncă, realitatea financiară și multe altele. Deocamdată, caut pentru cât va mai putea rezista și tatăl meu în România, dată fiind vârsta ori starea de sănătate, să învăț cât mai mult posibil oriunde m-aș afla. Să experimentez, să îmi creez propriul meu stil pe care să îl pot supune mai departe analizei și aprecierii publicului larg. Iar atunci când timpul o va cere, să pot reveni, în România.