Singurătatea la serviciu și cultura emoțională a companiei

Singurătatea a devenit o epidemie, ni se spune. O simțim noi înșine, o constatăm la cei din jur, ne-o demonstrează studiile și cercetările.

Institutul O.C. Tanner a elaborat un raport global de cultură oganizațională, în cadrul căruia menționează trei factori pertubatori pentru companii: diversificarea forței de muncă, creșterea utilizării tehnologiei și a inteligenței artificiale și deficitul de conexiune și legături interumane la locul de muncă – adică singurătatea.

Un alt studiu, realizat de Academy of Management, examinează legătura dintre singurătatea la locul de muncă și nivelul de performanță al oamenilor.

Și Piramida lui Maslow ne arată că nevoia de apartenență (iubire, prietenie, intimitate, conexiune sufletească) este o nevoie psihologică vitală. Viața are sens prin conexiune umană, iar în lipsa ei suntem nefericiți. Dar astăzi, pe cât suntem de copleșiți de conexiune digitală, pe atât suntem de lipsiți de conexiune umană reală și de legături sufletești adevărate, semnificative.

DIFERENȚA DINTRE SINGURĂTATE ȘI SOLITUDINE

Singurătatea nu este solitudine.

Singurătatea este o stare negativă, marcată de izolare. Ai senzație de lipsă, de disconfort. Te poți simți singur și atunci când ești printre oameni, pentru că singurătatea nu depinde de prezența fizică a cuiva, ci de legătura sufletească cu cineva. Singurătatea este dură, produce înstrăinare și suferință, epuizează resursele emoționale și fizice. Singurătatea nu este o alegere, ci este lipsa opțiunilor de conectare la ceilalți.

Solitudinea este o stare pozitivă, în care ești singur, dar nu te simți singur. Petreci timp cu tine, reflectezi, te liniștești sufletește, te cunoști mai bine, te simți bine. În solitudine explorezi și te încarci din bogăția ta interioară. Solitudinea te reîmprospătează și îți reface resursele emoționale si fizice. Solitudinea este o alegere.

Solitudinea și conexiunea la celălalt sunt necesare în egală măsură și se echilibrează reciproc. Avem nevoie de noi înșine la fel cum avem nevoie și de celălalt.

DESPRE SINGURĂTATE

Cercetătorii de la Academy of Management confirmă faptul că singurătatea nu este o predispoziție, ci o stare psihologică motivațională cu menirea de a ne semnala că nu ne este satisfăcută nevoia vitală de conexiune umană. Singurătatea poate deveni cronică, dar nu este înnăscută. Dar, odată instaurată, odată ce ai decis că te simți singur, singurătatea te face mai greu abordabil – ești mai puțin disponibil pentru ceilalți, îi asculți mai puțin, te concentrezi mai mult pe tine. Astfel, singurătatea este contagioasă, pentru că afectează relațiile dintre oameni, iar aceștia vor colabora mai greu și mai puțin, ceea ce are impact negativ asupra performanței individuale și de echipă.

Dacă te simți singur într-un loc, nu înseamnă că te simți singur peste tot. Te poți simți singur numai în familie, sau numai la serviciu, sau numai în cuplu – în funcție de unde lipsește conexiunea umană de care ai nevoie.

Singurătatea este o emoție subiectivă. Oamenii sunt diferiți, au nevoi emoționale și sociale diferite, se vor simți diferit în același mediu și în aceleași circumstanțe. Dar diversitatea nu necesită uniformizare, ci este o invitație la cunoaștere și relaționare. E important ca oamenii să-și respecte nevoile și să fie sensibili unii la ceilalți.

Fiind o emoție, singurătatea are caracter funcțional – îți semnalează lispa coneziunii umane și te îndeamnă să o cauți, să te apropii de ceilalți. Dar dacă se prelungește și se generalizează, singurătatea poate deveni aproape o închisoare psihologică – pentru că îți afectează modul de gândire, percepția de sine, felul cum înțelegi lumea și modul ei de funcționare.

SINGURĂTATEA LA SERVICIU – CE POT FACE LIDERII?

Dacă oamenii se simt singuri la serviciu, atunci la serviciu se întâmplă ceva cu efect negativ asupra oamenilor și a relațiilor dintre ei. Ce pot face liderii pentru starea de bine a echipei și pentru performanța organizației este să construiască o cultură organizațională care să susțină conexiunea sufletească și legăturile interumane sănătoase. Altfel, spus, liderii trebuie să construiască cultura emoțională a organizației.

Cultura emoțională sănătoasă nu presupune atât crearea de ocazii de interacțiune, cât crearea și consolidarea de relații interumane.

Sentimentul de apartenență se realizează prin conexiune umană, aceasta presupune vulnerabilitate, prin urmare este nevoie de o cultură organizațională care să creeze un sentiment de forță și de siguranță.

Astfel, e nevoie ca liderii să creeze un spațiu – fizic, mental și emoțional – în care oamenii să aibă încredere în sine, să se aprecieze unuii pe alții și să-și comunice asta, să fie deschiși și să se susțină reciproc; să fie buni unii cu ceilalți, să manifeste iubire camaraderească, să fie interesați unii de ceilalți, să-și dorească să se cunoască și să se înțeleagă reciproc; este nevoie de respect și de împărtășire – de emoții și de informații.

Într-o cultură emoțională sănătoasă oamenii învață împreună, nu doar performează împreună; își pun întrebări, nu-și dau doar îndrumări; își oferă forță, nu numai siguranță. Într-o cultură emoțională sănătoasă oamenii își oferă confort și își dau curaj.