Despre FLOW si pasiune
Promiteam in articolul trecut, „Ecuatia fericirii”, sa dedic ceva mai mult timp si spatiu acestui concept, care, conform psihologiei pozitive, joaca un rol extrem de important in ecuatia fericirii fiecaruia dintre noi. Daca va mai amintiti, aceasta ecuatie arata cam asa:
Fericire (Happiness) = Bagaj genetic (Biological Set Point) + Circumstante (Life Conditions) + Activitati voluntare (Voluntary activities). Pe scurt: H=S+C+V
Ce este FLOW-ul?
FLOW face parte din categoria „activitati voluntare” – si se refera la o stare speciala pe care o traim cu totii atunci cand facem o activitate care ne pasioneaza. Csíkszentmihályi a descoperit ca oamenii aflati in FLOW traiesc o experienta speciala, in care pierd notiunea timpului, sunt complet concentrati pe activitatea respectiva si pot petrece ore intregi fara sa se plictiseasca.
Chiar daca nu o numim astfel, cu totii traim stari de FLOW in viata de zi cu zi – lectura, un sport favorit, un proiect extrem de interesant la job, chiar si jocul pe calculator sunt activitati care pot induce aceasta stare extraordinara, in care ne simtim complet motivati si absorbiti.
Csíkszentmihályi si-a dedicat ani de zile studiului acestei stari, timp in care a colaborat cu mii de oameni care au fost de acord sa ii ofere acces la experientele lor de zi cu zi, pentru a intelege mai bine cand si in ce conditii putem obtine FLOW in viata noastra. Fiecare participant la studiu a primit cate un pager, pe care il purta asupra sa permanent. Pe parcursul unei zile, pager-ul suna la intervale aleatorii. Tot ceea ce avea de facut subiectul era sa isi noteze, in momentul in care primea semnalul de la pager, ce activitate facea si cum se simtea. Rezultatele au fost surprinzatoare.
Ceea ce a descoperit Csíkszentmihályi a fost ca doar anumite activitati din viata noastra ne pot induce starea de FLOW – mai exact acele activitati care au un obiectiv clar, masurabil, unde putem cuantifica progresul, care ne solicita si ne creeaza oportunitati pentru a ne depasi limitele. Mai mult, FLOW este atins atunci cand abilitatile noastre se potrivesc cu dificultatea activitatii, cand activitatea respectiva ne obliga sa ne depasim limitele, fara a fi insa descurajator de dificila, si nici prea simpla.
Cu alte cuvinte, un jucator de tenis incepator care joaca un meci cu un profesionist nu va intra in FLOW, pentru ca dificultatea jocului este mult peste nivelul sau, iar esecul inerent va fi frustrant, si nici nu va intra in FLOW cand joaca cu un alt incepator, care nu il provoaca in nici un fel. In schimb acelasi jucator are sanse mari sa intre in FLOW daca joaca cu cineva usor mai avansat (sau pur si simplu daca partenerul de joc isi ajusteaza nivelul pentru a-i permite incepatorului sa tina pasul, provocandu-l totusi permanent), si are ocazia sa progreseze si sa invete pe parcursul jocului.
Astfel se explica de ce jocurile pe calculator pot crea, in anumite cazuri, dependenta. Orice astfel de joc se potriveste manusa conceptului de FLOW – este structurat pe niveluri de dificultate, jucatorul trece la urmatorul nivel in momentul in care expertiza sa ii permite (daca nu, joaca de mai multe ori acelasi nivel, pana capata suficienta experienta), permanent sunt introduse in joc noi provocari care testeaza abilitatile jucatorului, obiectivele sunt clare si usor de cuantificat (treci la nivelul urmator, descoperi „comoara” la final, castigi cursa, etc).
Csíkszentmihályi a descoperit ca oamenii care intra in starea de FLOW mai des pe parcursul unei zile sunt, per ansamblu, mai fericiti decat cei care traiesc mai rar aceasta stare. Astfel de oameni se simt mai energizati, mai motivati, au mai multe motive de bucurie si mai multe activitati „cu sens” in viata lor.
Un fapt poate surprinzator este ca oamenii ajung in FLOW cel putin la fel de des la birou ca si acasa. Mai mult, una din activitatile preferate in timpul liber de foarte multi, uitatul la televizor, s-a dovedit a fi extrem de putin generatoare de FLOW, fiind o activitate extrem de pasiva, care ne solicita foarte putin. Oamenii ale caror pagere sunau in timp ce priveau la televizor s-au declarat mai degraba plictisiti, deseori chiar usor deprimati si, in cel mai bun caz, relaxati – in nici un caz in starea de maxima concentrare pe care o aduce cu sine FLOW-ul.
Cum putem obtine mai mult FLOW?
Cercetatorii ne spun ca cea mai buna solutie ar fi sa identificam acele activitati care ne fac placere in sine, care ne dau ocazia sa ne utilizam punctele tari, si sa ne creem oportunitati pentru a le practica cat mai des.
La birou, un manager intelept va sti sa creeze conditii de FLOW pentru echipa sa oferindu-le oportunitati de a invata si a-si testa limitele.
Deseori, din pacate, managerii tind sa rasplateasca angajatii extrem de motivati (care, cu mare probabilitate, gasesc bucurie in job-ul lor, deci intra in FLOW destul de des) dandu-le mai multe lucruri de facut. Aceasta insa este reteta perfecta pentru a distruge FLOW-ul, in loc de a-l creste.
Mai multe sarcini nu echivaleaza cu sarcini mai interesante. Un angajat de top nu va fi mai motivat atunci cand primeste de rezolvat mai multe probleme de acelasi fel, ci cand primeste noi provocari – probleme diferite, mai interesante, care ii testeaza abilitatile si ii pun mintea la incercare.
Acasa, desi suntem tentati sa ne relaxam pe canapea dupa o zi agitata, si sa ne „anesteziem” in fata televizorului, am fi mult mai castigati oferindu-ne singuri oportunitati de FLOW, prin activitati mai dinamice – o plimbare in parc, un joc de carti cu prietenii, cititul unei carti sau orice altceva ne face placere, dar necesita implicare.
In lucrul cu oameni din diferite industrii si domenii am auzit nenumarate exemple de activitati aducatoare de FLOW, si am avut norocul sa descopar eu insami cum arata FLOW pentru mine.
Lectura este una din activitatile generatoare de FLOW mentionate cel mai des de oamenii cu care vin in contact, si care ocupa loc de cinste si pe lista mea. O carte buna este ca un portal spre o lume fascinanta, a descoperirii, o lume unde curiozitatea iti este starnita la fiecare pas. Toti pasionatii de carti descriu experienta in termeni asemanatori – citind simti ca ajungi sa te imprietenesti cu personajele, ai acces la mintea autorului, stii exact unde te indrepti (catre concluzia cartii) si cat mai ai de mers pana acolo. Toate conditiile pentru FLOW sunt indeplinite! Nu e de mirare ca e atat de usor sa pierzi notiunea timpului citind o carte buna.
Multi oameni, gandindu-se la FLOW, se gandesc la hobby-uri.
Un client pasionat de puzzle-uri mi-a marturisit ca nimic nu il bucura mai mult la final de zi decat timpul petrecut construind puzzle-uri. Mereu mai mari, mai complexe. M-a impresionat entuziasmul cu care povestea despre „recordul” sau – un puzzle de 8000 de piese, reproducerea unui tablou de Picasso, care troneaza inramat pe un parete al biroului – „cand am reusit sa construiesc marginea exterioara a acestui tablou, a fost un moment de mare triumf” – povestea el – „mi-a luat aproape 5 ore, dar nici nu stiu cand a trecut timpul”. Ascultandu-l nu am putut sa nu fiu uimita de energia extraordinara pe care pasiunea pentru o activitate o poate aduce.
Un ultim exemplu de FLOW l-am „cules” de la o buna prietena, manager intr-o corporatie. Desi munceste multe ore pe zi intr-un job extrem de solicitant, ea gaseste timp si energie sa gateasca ceva nou aproape in fiecare seara. Ba mai mult, fotografiaza fiecare etapa a procesului culinar si scrie articole pline de umor pe blog-ul ei. Spune ca asta ii aduce o mare bucurie, si ca nu se simte deloc obosita sa petreaca cateva ore gatind dupa o zi plina la birou. Pentru ea, gatitul este o forma de arta, prin care isi exprima personalitatea si pe care o considera o evadare din constrangerile vietii de zi cu zi. Si, ca toate activitatile generatoare de FLOW, in loc sa o oboseasca, gatitul ii da energie – astfel gaseste disciplina sa creeze ceva nou si delicios aproape zilnic si sa impartaseasca lumii, prin blog, bucuria ei.
Deja este, cred, evident, ca FLOW-ul nu este ceva exotic, greu de atins, ci mai degraba o stare naturala, care ne poate ajuta sa adaugam „greutate” ecuatiei fericirii, cu conditia sa ne rezervam putin timp pentru introspectie si pentru a gasi raspunsul la o singura intrebare: Ce inseamna FLOW pentru mine?
Am incercat sa va ofer cateva exemple de FLOW. Este poate o dovada ca activitati extrem de diferite ne pot aduce intr-o stare similara de energie si pasiune.
Care sunt exemplele voastre? M-as bucura sa le impartasiti in sectiunea „Comentarii” – am putea face chiar un top al activitatilor care ne plac, de la cele mai comune la cele mai neobisnuite, dar si o lista de idei despre cum putem aduce ceva mai multa pasiune in vietile noastre.