De ce este important să renunți la slujba ta și cum să o faci

Respectul este la fel și pentru șefi și pentru oamenii care muncesc pentru ei. Dar, de ce să nu fii tu propriul șef? De ce să nu ai afacerea ta proprie? Când lupți pentru un scop al tău este mult mai ușor, parcă îți vin rezolvările problemelor de la sine. Câți dintre noi nu am avut măcar o dată în viață ideea de afacere proprie?

Totuși, dacă ai un job plătit nu este bine să renunți în ziua în care ți-a venit și ideea de business. Trebuie cercetat terenul înainte. Este posibil ca afacerea la care te-ai gândit să nu aibă succes din prima. Trebuie să îți creezi scenarii și să te gândești care este cea mai bună variantă pentru tine.

Vreau doar să spun că în momentul în care te angajezi e foarte important să priveşti munca ta, lucratul tău pentru cineva ca o perioadă de ucenicie. Slujba şi locul de muncă la care mergi nu este un loc în care intri şi ieşi la fel la vârsta de pensionare. Așa era înainte, pe vremea bunicilor sau chiar a părinţilor noştri. Mă angajez şi aştept să ies la pensie de acolo şi am pensie şi mor.

Lucrurile pe care comunitatea din zilele noastre o promovează și țin de dezvoltarea potențialului. De a fi cel mai bun în domeniul tău și că destinul niciunui om de pe planetă nu este să fie un angajat toată viața lui. Te limitezi foarte mult dacă nu țintești mai sus de statutul de angajat. Sunt foarte multe dorinţe şi vise pe care nu le îndeplineşti dacă rămâi doar un angajat. E ok să fii angajat, însă priveşte perioada ta de muncă ca pe o experiență.

Perioada în care mergi la lucru, primeşti nişte bani ca să trăieşti însă îţi dezvolţi abilităţi. În fiecare zi mergi la muncă pentru a fii un om mai bun, să înveţi mai multe lucruri pe care să le poţi folosi în viitor când va trebui să renunţi la lucru.

Din păcate foarte mulţi oameni merg la lucru şi rămân în zona de confort, primesc un salariu, îşi vând timpul, îşi vând cele 8 ore pe zi sau chiar mai multe, pentru nişte bani, şi ar fi ok şi chestia asta dacă ar avea în minte un plan de ieşire. Însă oamenii nu-şi mai fac un plan de ieşire, sunt mulţumiţi cu acea mediocritate, cu acei bănuţi pe care-i primesc, mai trece o lună, mai trece un an şi rămân acolo, nu-şi dezvoltă abilităţi, fac ceva ce nu le place oricum şi rămân în zona aceea de confort.

Perioada asta de confort este posibil să se termine la un moment dat. Poți fi dat afară de la locul tău de muncă sau poți avea probleme cu banii și atunci o să îți dorești mai mult. Poate vei avea o familie pe care va trebui să o întreții. După o perioadă în care te vor încerca multe sentimente, de panică, ajungi să te educi financiar, dar asta când ești pe punctul de a renunța la tot.

Întrebarea este: Vrei să trăieşti viaţa primind un salariu amărât din care nu-ţi permiţi nimic?
Nu cred că vrea cineva acest lucru. Ce e şi mai rău e că unii oameni ajung să fie cu adevărat sclavi ca şi angajaţi. Când ajungi să depinzi aşa tare de acea slujbă, ai o familie pe care trebuie să o întreţii, ai nişte copii de trimis la şcoală, îţi faci un credit pe mai mulţi ani, şi în momentul în care ajungi să fii umilit de şeful tău şi trebuie să înghiţi, atunci eşti un sclav.

Când nu mai ai libertate să iei o decizie. Când ştii că ar trebui să pleci de acolo sau că nu ar trebui să accepţi umilinţa şi totuşi rămâi, nu faci nimic, atunci ştii sigur că eşti un sclav. Nu poţi să te schimbi dacă nu ieşi din zona de confort.

Variante de trai în ziua de azi:

Prima variantă este de departe cea mai bună.

1. Lucrezi pentru un patron, pentru un şef şi faci o tranziţie.

De la locul tău de muncă îţi dezvolţi abilităţi suficient de bine ca să-ţi permiţi să fii liber întreprinzător, liber profesionist, cum e un avocat, un doctor, un instalator, un psiholog, orice ar fi. În momentul ăla decizi câţi clienţi poţi să ai şi câţi bani faci. În funcţie de cât eşti de bun atât de mult câştigi, şi deja e un pas mult mai bun decât de a fi un simplu angajat, un angajat care-şi vinde timpul.

Deci, lucrezi o vreme îţi dezvolţi abilităţi, după care faci o tranziţie, acei ani de zile în care lucrezi şi-ţi dezvolţi abilităţi îţi asiguri un salariu, nu faci foamea, nu suferi foarte mult, îţi pui nişte bani de-o parte eventual să-ţi începi afacerea, faci frumos o tranziţie şi după câţiva ani în care ai lucrat şi ţi-ai dezvoltat abilităţile îţi începi o afacere.

Totul este minunat până aici. Care să fie problema? Majoritatea oamenilor care lucrează şi au o slujbă cât de cât sigură în care nu se simt ameninţaţi de pe o lună pe alta, nu sunt capabili să iasă din zona de confort şi să facă această tranziţie. Mergi la lucru de la 8 la 4 sau de la 9 la 5, vin acasă sunt obosiţi, mai desfac o bere, mă uit puţin la televizor, simt oboseala, nu mai am chef să fac nimic pentru că mâine la ora 7 dimineaţă sau la 8 trebuie să merg la slujbă. Şi trece o zi, o lună, mai trec două, n-apuci să faci această tranziţie să lucrezi două, trei ore pentru noua afacere şi te mulţumești cu ceea ce ai.

Mai faci un credit, mai faci ceva nou prin casă, îți mai iei o maşină şi lucrurile par ok. Deşi această strategie este cea mai bună posibilă, să faci tranziţia de la locul de muncă la afacere, nimeni nu o face.

2. A doua variantă nu este cea mai bună, fiind mai degrabă un act de curaj. Asta înseamnă să renunţi pur şi simplu într-o zi şi te-arunci cu capul înainte, să spui că de mâine nu mai lucrezi pentru nimeni şi-ai să faci tot posibilul să faci bani din ceea ce-ți place şi în domeniul în care ești pasionat şi vei avea afacerea ta. Vei fi ori liber profesionist ori vei avea afacerea ta.

Când alegi această opțiune ești pus în faţa alegerii între luptă şi moarte, n-ai ce face. Şi de obicei oamenii puşi în asemenea situaţii dacă arzi corăbiile nu te mai poţi întoarce la viaţa ce o aveai înainte. Şi vei vedea că vei reuşi, nu vei păţi nimic rău.

3. Acum varianta trei. Cea mai proastă variantă.

Cea mai proastă variantă este să rămâi la slujba ta clasică. La locul de muncă la care mergi în fiecare zi gândindu-te că de luni o să fac o schimbare şi o să mă gândesc la afacerea mea. În primul rând când mergi la o slujbă nimic nu depinde de tine.

Dacă mâine i se scoală şefului să te dea afară, te va da afară şi tu nu ai ce să faci. Dacă mâine vine o pilă în locul tău, tu pleci şi nu ai ce să faci. Dacă nu te simpatizează soţia sau sora nu-ştiu-cui din conducere, pleci. Deci nu depinde de tine, n-ai nicio putere, n-ai un cuvânt de spus. Asta e, eşti angajat şi ţi-ai asumat rolul ăsta.

După 10 ani de muncă în care n-ai cheltuit niciun leu şi ai un salariu de 30 de milioane apuci să îţi iei un apartament şi o maşină. Atât, şi-au trecut 10 ani din viaţa ta şi tu n-ai avut o viaţă.

Partea interesantă e că nu se merită. 10 ani din viaţa ta pentru un apartament şi o maşină? În timp ce alţii care nu lucrează, nu sunt angajaţi, pot să-şi facă într-un an, doi, trei aceeaşi chestie şi să aibă şi-o viaţă să se şi distreze, să şi trăiască, să-şi facă o familie, şi să aibă apartament sau casa și mașina ca efect secundar a ceea ce fac cu pasiune.

Dacă rămâi vânzându-ţi timpul la un loc de muncă la care mergi 8 ore doar să faci prezenţa şi să primeşti un salariu şi nu-ţi dezvolţi abilităţi se vor întâmpla lucruri care nu depind de tine, şi nu sunt în puterea ta. Şi nu vei avea ce să faci. Este criză, lumea e dată afară de la slujbă. Ce poate face lumea, decât să sufere? Au trecut şi ani de zile în care nu şi-au dezvoltat abilităţi. Știu doar să fie roboți, să se supună regulilor și să muncească pentru alții.

În momentul în care eşti un angajat şi ai o mentalitate de angajat şi nu vrei să renunţi la asta, eşti un sclav. Unul modern totuși.