De ce e realist să fii optimist

Picturile lui Henri Matisse. Portul popular românesc. Dansurile noastre populare. Ouăle încondeiate. Anotimpurile. Pământul. În toate este multă culoare, viață, reînnoire, speranță.

Optimismul și buna dispoziție sunt considerate de mulți a fi instrumente frivole de negare a suferinței, greutăților și marilor probleme ale omenirii. În realitate, acestea sunt instrumente vitale pentru viață, prosperitate și evoluție.

„Optimismul este încrederea care duce la reușită; nimic nu se poate face fără speranță”, scrie Helen Keller. Iar Maya Angelou spunea că nu „nimic nu e mai trist decât un tânăr cinic, pentru că mai rău decât să nu știi nimic e să nu crezi în nimic”.

Întrebat cum se poate vindeca cinismul, Chris Nel ne-a spus: „Cinismul este o reacție care vine din frică, nu din înțelepciune. Este un mecanism de protecție, care poate fi foarte, foarte toxic – pentru că dărâmă orice soluție, orice viziune și orice speranță. Conexiunea umană poate genera o reacție înțeleaptă, pentru că îi ajută pe oameni să vadă ce opțiuni au în viitor.”

Cinismul distruge, iar pesimismul ne trage înapoi. Și, cum în orice direcție corectă se poate merge prea departe, și realismul adeseori ne ține în loc, pentru că este nevoie nu numai să știm cum sunt lucrurile, ci și cum ar putea să devină. În plus, realismul are doza sa de subiectivitate, întrucât multe dintre credințele noastre sunt condiționate cultural sau depind de preferințe de care nu suntem conștienți.

Astfel, buna dispoziție este o realizare, iar speranța este de sărbătorit. Optimismul este important pentru că multe reușite depind direct de optimismul cu care acționăm. Atât pentru performanță, cât și pentru fericire, optimismul este adeseori mai valoros decât abilitățile și competențele oamenilor.

Cât și cum crezi în reușită, în posibilitatea ca lucrurile să se întâmple, în faptul că le poți duce la îndeplinire determină cantitatea și calitatea energiei pe care le investești în ceea ce faci. Astfel, pierdut este nu omul lipsit de talent, ci omul lipsit de speranță. Speranța și gândurile bune trezesc și stimulează autenticitatea, inspirația, creativitatea, originalitatea, forța creatoare, forța de implementare, capacitatea de inovare.

Problemele omenirii nu sunt generate de oamenii care au o viziune preponderent pozitivă asupra lumii. Dimpotrivă, mare parte din problemele și nefericirea noastră sunt determinate de faptul că ne concentrăm excesiv asupra greutăților, iar atenția noastră este mereu acaparată de aspectele negative ale existenței – care ne fac să ne simțim neajutorați și ne dau o senzație de zădărnicie și de lipsă de sens.

Suntem ce gândim, se spune. Iar calitatea gândurilor noastre depinde de informațiile pe care le primim și de cum le prelucrăm. Astfel, devenim ceea ce citim, ce ascultăm, ce privim, ce recepționăm. Nu e suficient să ne concentrăm doar pe probleme, cum nu e suficient doar să supraviețuim. Pentru a progresa și a prospera trebuie să găsim soluții și să inovăm, iar pentru asta avem nevoie de o mentalitate pozitivă și constructivă. Gândire critică înseamnă gândire analitică, nu negativă. Iar pentru a analiza, avem nevoie de informații din perspective diferite, atât negative, cât și pozitive.

În consecință, trebuie să ne gestionăm mai bine atenția și energia, dar trebuie și să facem demersul de a identifica și utiliza în mod conștient instrumente care să ne construiască reziliența. Reziliența este diferită de rezistență. Pentru rezistență facem lucruri care ne consumă resursele, în timp ce pentru reziliență facem lucruri care ne refac resursele. Pentru a funcționa la întreaga noastră capacitate avem nevoie de toate resursele noastre. Iar la toate resursele noastre avem acces numai când suntem autentici, când suntem noi înșine. Jane Fonda spune: „Nu trebuie să fii perfect, trebuie să fii întreg”. A fi integru înseamnă nu numai a fi autentic și sincer, ci înseamnă și a fi întreg. Numai în condiții de autenticitate și integritate putem activa toată forța, inspirația și energia de care dispunem.

Nevăzătoare și fără auz, scriitoarea Helen Keller credea că lupta cu necazurile și dificultățile este o binecuvântare, pentru că ne face mai puternici, mai răbdători, mai înțelepți și mai utili. Așa ajungem să înțelegem cum funcționează lucrurile și înțelegem că suferința poate fi înfrântă și depășită. În cartea sa, The World I Live In and Optimism: A Collection of Essays, Helen declară că optimismul său nu se bazează pe absența răului din lume, ci pe credința sa în preponderența binelui. „Binele este semănat din belșug în viața noastră, dar pentru a-i culege roadele trebuie să ne punem în practică gândurile bune”, spune Helen.

„Când nu mai face nimeni lucrurile cu pasiunea cu care le faci tu, ești la locul potrivit”, spune Placido Domingo. Pasiunile sunt o sursă de optimism. Maya Angelou declara că nu are încredere într-un om care nu râde, iar eu îl privesc cu reținere pe omul care nu se lasă însuflețit de bucurie. Fiecare om are o bucurie specifică, pentru a cărei împlinire este dotat cu abilități înnăscute. Bucuria sa este ceea ce îl face să se ridice din pat dimineața, îi aprinde lumina în ochi și îi dă măsura a ceea ce este adevărat și valoros în viață. Fiecare om este însuflețit și energizat de ceva. Dacă își suprimă această bucurie, dacă nu știe sau nu vrea să o caute, dacă neglijează să și-o împlinească, omul nu va funcționa bine și va crea o realitate disfuncțională în jurul său. Și, mai ales, omul care nu-și trăiește bucuria sa nu va înțelege și nu va respecta bucuria altuia. Această bucurie și pasiunea cu care este împlinită este ceea ce ne ajută să facem lucrurile bine, să găsim calea potrivită, să găsim oamenii potriviți, să creăm o realitate funcțională și sănătoasă care să dureze, să se dezvolte, să evolueze. Această implicare și dăruire, această interacțiune cu viața ne însuflețește și ne menține optimiști.

Frumosul și natura sunt instrumente de reconfigurare a optimismului și a stării de bine, pentru că ne racordează implicit la ritmul și funcționalitatea universului. Așa regăsim seninătatea, inspirația și uimirea cu care ne-am născut. Blaise Pascal spune: „În vremuri grele, să porți mereu ceva frumos în minte”. Îndemnul lui Rilke este: „La impas, caută să ai în preajmă ceva din natură, oricât ar fi de mic”. John O’Donohue scrie că, oricât de împietrită de durere ne-ar fi inima, „există întotdeauna un loc rămas sensibil, la care frumusețea poate ajunge și pe care îl poate atinge” și că „frumusețea este o invitație la ordine, coerență și unitate. Când aceste nevoi sunt îndeplinite, sufletul se simte acasă în lume. Frumusețea este permanentă, dar este mereu nouă. Nimeni nu este imun la frumusețe. Frumusețea nu este niciodată o experiență neutră”.

Nimeni nu este imun la optimism. Iar optimismul este întotdeauna o experiență înnoitoare.