David Bizer : „Startup-urile de succes sunt înfiinţate de echipe cu expertiză şi competenţe tehnice foarte bune!”
În această toamnă David a venit în România şi a participat la How to Web, cea mai importantă conferinţă dedicată antreprenoriatului şi tehnologiei din Europa de Sud-Est. David a subliniat importanţa echipei pentru un start-up şi le-a vorbit participanţilor How to Web despre crearea unei culturi a companiei şi modalităţile de dezvoltare şi menţinere a unei echipe de succes. Am stat de vorbă cu David despre startup-uri şi punctele cheie care determină reuşita acestora.
Ce anume căutați la HackFwd? Preferați un anumit tip de idee de business?
Căutăm „geeks”. Credem că cele mai reușite start-up-uri sunt înființate de echipe cu expertiză și cunoştinţe tehnice foarte bune. Doar dezvoltatorii pot crea un produs frumos care va performa şi va fi scalabil la aşteptările pieţei şi ale utilizatorilor. Avem tendinţa de a ne uita la ideile online adresate consumatorilor datorită costurilor mici de dezvoltare, lansare şi scalare. Nu excludem B2B, însă depinde de modelul de vânzări și dacă simțim că investiția noastră poate duce startup-ul la următorul nivel. Ideea se va schimba întotdeauna – echipa rămâne constantă.
Un start-up trebuie să primească o recomandare pentru a obţine susţinere financiară. Cum pot antreprenorii la început de drum să primească această recomandare?
Am implementat un proces pe bază de recomandări în locul celui cu aplicaţii deschise. Pentru noi, acesta servește două scopuri. În primul rând vom primi păreri de la persoane în care avem încredere. În al doilea rând, invesțițiile în Europa reprezintă o mare provocare având în vedere diversitatea pieței. Referenții noștri cunosc ecosistemul startup-urilor locale și stiu cum să evalueze aplicanții. Procesul în sine nu ar trebui să fie dificil. Dacă ai o echipă extraordinară şi aţi petrecut ceva timp gândindu-vă la potenţialul business, ar trebui să fii capabil să atragi atenţia unui referent. Până la urmă, ca startup, va trebui să petreci foarte mult timp vânzând – către investitori, către utilizatori, către noii angajaţi. Dacă nu poţi să găseşti o modalitate de a aborda un referent, atunci ai început prost.
Cum accelerează HackFwd start-up-urile care primesc susţinere?
Există mai multe modalități prin care susținem startup-urile. Cel mai notabil, avem o rețea și o comunitate uimitoare. Putem spune că putem pune startup-urile noaste în legătură cu oricine, de la un investitor important, la multinaţionale sau mentori de excepţie. Rețeaua în sine este un mare beneficiu pentru startup-urile noastre. De asemenea, în timpul programului de 12 luni organizăm 4 evenimente Build în cadrul cărora aducem împreună toate startup-urile noastre active într-un program intensiv de învăţare şi feedback cu durata de 3 zile. Aceste evenimente sunt deosebit de importante pentru că îi permit noii companii să își evalueze progresul și să învețe de la experţi în domeniu. De asemenea, petrecem timp cu acești oameni în birourile lor și menţinem o reţea virtuală unde suntem întotdeauna conectaţi.
Aveţi o limită financiară sau un număr de echipe pe care le susţineţi anual?
Nu. Vom investi în echipe extraordinare atunci când le vedem.
Există poveşti de succes pe care ai vrea să le menţionezi?
Depinde de ce înțelegeți prin succes. HackFwd există de aproximativ 2 ani și jumătate, ceea ce este mult prea devreme pentru un eveniment tipic de exit. Un mare procentaj din portfoliu evoluează în direcţia potrivită – pentru moment considerăm că asta este un succes. Suntem entuziasmați de potențialul unor anumite startup-uri, precum Fantasy Shopper, Cobook, Infogram, Hike sau Yieldkit printre altele. Dacă veţi urmări aceste companii veţi vedea cu siguranţă succesul.
Care sunt ingredientele cheie ale unui start-up de succes?
Dacă aș ști aș păstra această rețetă într-un seif secret. Serios, cea mai importantă componentă este echipa. Oamenii fac sau desfac o companie – tocmai de aceea ne concentrăm atât de tare pe identificarea și evaluarea celor mai buni dezvoltatori din Europa. Pe lângă echipă, startup-ul trebuie să fie extrem de concentrat pe utilizator și să fie orientat asupra metricelor. A lua decizii într-un startup fără date este ca și cum ai conduce fără să vezi. La final, cred că rezistenţa este trăsătura de caracter cheie. Este mai mult decât greu să ai succes cu un startup și vei avea mai multe zile proaste decât bune – va trebui să fii capabil să trăieşti cu asta şi să fii capabil să vezi avantajele în acest lucru.
Ce informaţii ai despre startup-urile româneşti? Cum sunt acestea văzute din Germania?
Am avut ocazia să văd câteva startup-uri românești. Au potențial – să spunem așa. La fel ca și în cazul altor țări est-europene, ceea ce am remarcat în scurta mea vizită în zonă a fost că pare a fi un mediu izolat. Nu am avut senzația că oamenii călătoresc des sau că sunt conectați cu ceea ce se întâmplă în afara granițelor. Este imposibil să construiești un startup de succes fără a ieși din țară – din nou, o rețea de cunoștințe este vitală. Mi-ar plăcea să vad mai mulți români la evenimente startup din Europa.
Ai lucrat vreodată cu un start up românesc? Ai investi într-unul?
Nu am lucrat niciodată îndeaproape cu un start up românesc în afara evaluării aplicaţiilor pentru HackFwd. Din afară arată ca majoritatea aplicațiilor pe care le primim, nimic special nu iese în evidență. Totuși, credem că talentul tehnic în România este excepțional. Am investi fără rețineri într-un startup românesc ce îndeplinește criteriile noastre. Nu ne interesează unde în Europa este înființat startup-ul – vrem doar să știm că fondatorii au puterea de a construi ceva măreţ.
Ce le recomanzi tinerilor antreprenori care doresc să dezvolte companii globale de succes?
Pur și simplu, fă-o! O parte a problemei este faptul că trăim într-o cultură unde alegerea vieţii într-un startup nu este respectată de mase. Este mai bine să lucrezi la o companie mare sau pentru guvern. Este mai sigur și părinții vor fi fericiți. Ceea ce face diferenţa pentru mine este pasiunea și dedicarea. Dacă ai o echipă ce trăiește, doarme și respiră proiectul, asta e ceea ce vă doriți, asta o să vă facă să mergeți mai departe. Nu construiţi lucruri doar pentru că vreţi un startup, construiţi pentru că nu credeţi în nimic altceva.
Acest material face parte din seria „Diferenţiază-te şi inovează” despre inovaţia în tehnologie şi este creat împreună cu How to Web, cel mai important eveniment dedicat tehnologiei şi web-ului din Sud-Estul Europei. How to Web 2012 a avut loc pe 7 şi 8 noiembrie în Bucureşti şi a adus împreună peste 700 de participanţi şi 30 de vorbitori internaţionali. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul conferinţei.