“Dacă discutăm despre afaceri, absolvirea unui MBA este necesară. În ceea ce privește educația – nu!”

Bunica mea îmi spunea că dacă nu o să am o diplomă (la facultate se referea) nu o să fac nimic în viață. Și, în general, aceasta era fraza tuturor bătrânilor și părinților noștri în trecutul apropiat. Vremurile au evoluat, dar oamenii? La ce îți ajută un MBA în viață? Și, ca să nu ne pierdem simțul umorului, prea pătrunși fiind de seriozitatea subiectului, te face un MBA mai frumos, mai deștept?

În acest sens am discutat cu un cadru didactic, unul să îi spunem “diferit”.

Și-a început cariera în industria minieră, ca geofizician. Spune că a ales această „cale” din pasiune. Pe un ton degajat, elegant, de gentleman, îți mai spune că tot din pasiune a renunțat la… prima pasiune și apoi la alta, și la alta. Apoi a ales să fie cadru didactic. Un drum rebel, s-ar putea spune.

Dr. Robert Brindley este directorul American International School of Bucharest (ASIB). Acest lucru poate că nu ne-ar impresiona în asemenea măsură, dacă nu am afla că în tinerețe, la vârsta de 17 ani, deși avea un loc la facultate, s-a lăsat de școală! Dacă este „admonestat” jurnalistic și în glumă pentru parcursul rebel al vieții sale, Dr. Brindley nu se supără. Dintr-un motiv teoretic simplu, dar atât de complex: este britanic și are umor.

La un moment dat, după ce și-a răvășit viața cu tot felul de “activități” a ajuns în Israel și a locuit o vreme într-un kibbutz – “nu aveam bani, dar aveam timp și creativitate”. După un timp de călătorii (din nou!) a revenit în Marea Britanie și s-a întors la facultate! Acum cu altă “fiță” a minții: voia să devină profesor. Zis și făcut: a luat studiile de la capăt, inclusiv în ceea ce privește managementul instituțiilor de educație. “A fost cea mai grea profesie pe care am avut-o”, spune. A aplicat pentru şcoli internaționale, la începutul anilor 80 fiind ceva rara avis. “Prima școală internațională unde am predat a fost la Roma, după aceea au urmat Australia, Venezuela, SUA, Uzbekistan şi acum aici”. Aici, adică în România. Până acum toate bune și frumoase…dar: Are un MBA?!?

Mai multe despre toate acestea în cadrul unui interviu pentru Ghidul MBA 2017 al Revistei CARIERE

***

Domnule Robert Brindley aveți un MBA? Și dacă nu, de ce?

Nu am un MBA și nici nu am dorit unul! Am avut de ales între un MBA și un doctorat. MBA-ul te învață cum să îți conduci afacerea, iar eu nu conduc o afacere, ci o școală. Eu trebuie să îmi cunosc oamenii, să înțeleg cum funcționează echipele. Desigur și banii sunt importanți, dar profitul nu reprezintă obiectivul. Doctoratul meu este în administrare de instituții educaționale. Desigur, am început cu un program de masterat, dar mi s-a permis o înaintare accelerată către doctorat.

Bunica mea îmi spunea că dacă nu o să am o diplomă (la facultate se referea) nu o să fac nimic în viață. Vremurile au evoluat, dar…La ce îți ajută un MBA în viață? Și, ca să nu ne pierdem simțul umorului, te face un MBA mai frumos, mai deștept?

Hm…MBA-ul este o cerință obligatorie dacă e să privim rețeta de succes a oamenilor ce își caută calea în piața muncii de azi. Nu îți face operație estetică, dar cu siguranță te poate ajuta în viață. Depinde de tine.

Calitatea academică este însă dată de modul în care oamenii sunt în stare să interacționeze cu alții, de aptitudinile lor socio-emoționale. Nu se poate fără acestea. Este adevărat că în ziua de azi o diplomă este importantă – bunica dumneavoastră avea dreptate, by the way. Dar și mai importante sunt aptitudinile pe care aceasta se susține și aplicabilitatea lor în viața de zi cu zi.

Când vine vorba de o carieră managerială, atunci planificarea ei este îndeobște asociată cu sintagma MBA (Master of Business Administration). De aici se ajunge rapid la concluzia că absolvirea unui program MBA, mai ales acela al unei universități prestigioase din Statele Unite sau din Uniunea Europeană, îți asigură o promovare rapidă, câștiguri salariale considerabile și, evident, statutul profesional și social dorit. Oare?

Dacă discutăm în mod excepțional despre afaceri, da, absolvirea unui astfel de program este necesară. În ceea ce privește educația – nu. Ceea ce promovează pe cineva în cadrul educațional este calitatea de a fi talentat ca profesor, este modul în care predă, să o facă cu plăcere. Toți directorii de școală trebuie să fie profesori buni pentru ca să poată fi lideri respectați și care știu despre ce vorbesc. Însă… Nu știu dacă elevii noștri, dar cu siguranță profesorii și liderii școlii, și-au exprimat dorința pentru a intra în acest program. Simplul fapt că o persoană se angajează într-un efort precum cel al cursurilor MBA indică faptul că are o anume disciplină a muncii. Acest lucru este întotdeauna foarte productiv.

Putem vorbi despre un fel de magie a MBA-ului? Un fel de stea pe frunte?

Nimeni nu este special – și cu atât mai mult niciun individ care deține multe diplome nu este special. Doar pentru că ai o diplomă nu înseamnă că ești mai presus, înseamnă că ai fost antrenat pentru a avea mai multe aptitudini. Acest lucru nu trebuie să creeze o natură elitistă, din contră, cu cât știi mai mult, cu atât trebuie să devii mai înțelept, să ai mai multă compasiune și să manifești mai multă empatie pentru semeni. Am moştenirea mea culturală pe care o respect, desigur, dar trebuie să înţeleg că şi alţii gândesc altfel, aşa că încerc să nu trag concluzii pripite şi să nu judec.

Ar putea fi un MBA una dintre condiții ca să fii lider?

Nu. A fi lider este cu totul altceva și mult mai mult decât o diplomă.

Londra dumneavoastră este cea a profesorilor cu robe. Îl am în fața ochilor pe omul care, cândva, era un revoltat cu plete, ce părăsea facultatea pentru a lucra în Marea Nordului, în domeniul petrolier, interesat fiind de geologie! Cum era, pe atunci, privită educația ca avansare în viață?

Nu acesta era rolul educației. În acele vremuri școala pregătea oamenii pentru rolurile pe care ei trebuia să le joace în societate. Nu se punea accentul pe exprimarea individualismului, ci pe menținerea unei anumite culturi. Purtam uniforma – daca nu eram îmbrăcați corespunzător încasam câteva lovituri de baston! Trebuia să faci ce ți se spune, totul era condus cu mână de fier, totul trebuia să fie ordonat și curat. Școala era foarte legată de viața religioasă, de două ori pe zi mergeam la catedrală pentru slujbă. Foarte multă tradiție. Calitatea educației era extrem de ridicată, pentru că așteptarea pentru noi era să mergem la facultăți precum Oxford sau Cambridge. Dacă erai competent mergeai într-un ritm intensificat, dacă nu, erai trecut pe tușă. Eu am fost plasat într-o clasă care se numea „removed students” – o clasă de elevi aleși special pentru a li se accelera procesul educațional. Ideea era să schimbi educaţia. Educaţia mea a fost în mod fundamental plictisitoare, pentru că eram un elev bun. Făceam ce mi se spunea. Nu toţi făceau aşa. Am supravieţuit sistemului pentru că din punct de vedere academic eram ok, dar, fiind împinşi către Oxford şi Cambridge, nu aveam voie să facem multe.

Unul dintre citatele dumneavoastră favorite este: „Un lider bun este acela de existenţa căruia ştiu foarte puţini”. Cum așa?

Citatul la care va referiți este cel al lui Lao Tzu: „Un lider este cel mai bun atunci când oamenii abia îşi dau seama că există, atunci când, după ce îşi termină treaba şi îşi împlineşte ţelul, oamenii spun: noi înşine am făcut asta”. A investi oamenii cu putere, a le crea premisele de care au nevoie pentru ca ei inșiși să înfăptuiască lucruri deosebite sunt calități obligatorii ale unui adevărat lider!

În rest… În calitatea mea de specialist şi lider în domeniul educaţiei internaţionale, am călătorit în toată lumea în căutarea ocaziilor de a construi – de a construi pe baza unor idei, a unor resurse, alături de oameni muncitori. Acum sunt deosebit de încântat să mă aflu în această regiune deosebită a Europei. Nu sunt perfect, dar cred în instincte şi am învăţat mult din munca cu oamenii. Fără MBA.

ÎN LOC DE CV

Dr. Robert Brindley este absolvent al Universității Exeter din Marea Britanie și conduce, din 2014, American International School of Bucharest (AISB), înființată în 1962 de către Ambasada Statelor Unite. ASIB este acreditată de New England Association of Schools and Colleges, de Council of International Schools și de Organizația de Bacalaureat Internațional și se află, în prezent, în campusul construit în 2001, pe o suprafaţă de 10 hectare. Acum aici învață elevi cu 53 de naționalități, între 2 și 19 ani. Brindley lucrează în educaţie de 36 de ani şi nu se vede lucrând în alt sector. În prezent, în România, încearcă să ajute și şcolile locale să se schimbe, oferindu-și experienţa ca voluntar. ”Pun preț pe disciplina clasică menită să-i ajute pe elevi să atingă performanțe, să-i mențină motivați și concentrați pentru a-și îndeplini țelurile. De asemenea, să nu uităm, greșelile sunt considerate elemente firești în orice proces de învățare”, consideră Brindley.

Acest interviu a fost publicat în Ghidul MBA 2017 – supliment editorial anual al Revistei CARIERE