TOP 3 strategii sănătoase de reglare emoţională
Reglarea emoțională este procesul prin care încercăm să ne gestionăm comportamentul și gândurile în momentele în care experimentăm emoții care ne aduc disconfort – stare, care, deși continuă să fie neplăcută, înțelegem că este temporară, impersonală și gestionabilă.
A avea o bună reglare emoțională implică posibilitatea de a:
- identifica emoția resimțită;
- monitoriza progresul emoției;
- folosi strategia de reglare emoțională sănătoasă potrivită situației.
Anestezierea emoțională
Chiar dacă nu îndrăznim să o recunoaștem, cu toții avem dependențe mai mici sau mai mari, nu neapărat manifestate compulsiv și obsesiv, dar sunt materializate în activități prin care fugim de stările noastre emoționale neplăcute.
Și când ne referim la dependențe, ne referim la activități efectuate în exces: mâncat, consum de alcool, shopping, gaming, muncă, sport (care nu urmărește obținerea unei performanțe). Adică activități de zi cu zi, care poate, în ochii celor din jur par normale, dar noi, în mod conștient sau inconștient ne refugiem în ele pentru a nu mai simți disconfortul stărilor noastre emoționale.
Aceste dependențe sunt falșii prieteni care ne ajută să fugim de noi înșine.
Pe acest subiect, merită amintită Brené Brown, profesor american de cercetare, lector, autor și gazdă de podcast. Brené Brown este cunoscută în special pentru cercetările sale despre rușine, vulnerabilitate și leadership, prin care a descoperit unele strategii de a face față acestei stări de anesteziere afectivă.
Printre acestea, se numără recomandarea de a:
- învăța să ne observăm, să ne înțelegem și să ne acceptăm propriile emoții;
- conștientiza aceste comportamente de anesteziere afectivă;
- îndrăzni să ne înțelegem și să ne acceptăm pe noi înșine, mai ales în momentele în care experimentăm emoții care ne aduc disconfort.
Strategii sănătoase de reglare emoțională
Avem cu toții un repertoriu uriaș de strategii de reglare emoțională pe care l-am învățat ba de la părinți, ba de la oamenii din jurul nostru, ba de la personajele din cărți. Indiferent de nivelul de educație științifică, avem o grămadă de instrumente, atât sănătoase, cât și nesănătoase, cu care să ne gestionăm emoțiile.
Procesul propriu-zis de reglare emoțională sănătoasă presupune:
- conștientizarea emoției;
- evaluarea emoției în raport cu obiectivele, nevoile și valorile noastre;
- alegerea și implementarea unei strategii de reglare emoțională;
- monitorizarea succesului strategiei alese.
Totuși, nicio strategie de reglare emoțională nu funcționează indiferent de situație, astfel că vom prezenta top 3 strategii sănătoase de reglare emoțională:
- Reevaluarea emoțională – constă în schimbarea conștientă a modului în care o situație este percepută sau interpretată astfel încât să scadă impactul său emoțional.
De exemplu, dacă tocmai ne-am despărțit de partenerul nostru de viață pentru că ori nu mai exista iubire, ori aveam obiective personale diferite, este clar că vom simți emoții neplăcute precum tristețe, incertitudine sau frică de a nu mai găsi dragoste.
Citește articolul integral pe Revista Psychologies