Sfaturi pentru tinerii care-și doresc să devină lideri
Când se gândesc la conceptul de leadership, mulți tineri presupun că este același lucru cu managementul. Nimic mai departe de adevăr – lider este oricine dorește să fie, indiferent de poziția pe care o are într-o organizație. În mod similar, mulți manageri nu posedă, de fapt, calitățile de conducere care i-ar face lideri adevărați. Iată câteva sfaturi pentru tinerii care-și doresc să devină lideri:
Asumarea eșecului
Alexandru Poenaru, co-fondator al companiei Playlearn, consideră că o calitate pe care trebuie să o aiba un lider este să poată să își asume eșecul. „Să aibă puterea de asumare. Dacă ceva nu merge bine în companie, chiar dacă este vina unui angajat, să fie el cel care preia povara acelui eșec. Dacă dă vina pe context, pe alți oameni, pe resurse sau pe orice altceva, nu poate să evolueze, nu poate să își vadă erorile. Nu poate să fie un exemplu pentru ceilalți”. Deci, nu poate fi un adevărat lider.
“În al Doilea Război Mondial, la o bătălie între japonezi și americani, dintr-o decizie strategică proastă, un vas al japonezilor urma să se scufunde. Comandantul suprem al vaporului a ținut să le spună subalternilor că este vina lui și a celorlalți comandanți pentru deciziile proaste luate, că ei nu au nicio vină și a ales să rămână pe vasul care se scufunda”, conchide antreprenorul român.
Nu subestima puterea optimismului!
Unul dintre cele mai importante sfaturi pentru tinerii care-și doresc să devină lideri este să nu-și piardă niciodată optimismul. Era în 1928, la New York, când Walt a aflat că distribuitorul său a angajat majoritatea animatorilor Disney pentru a înființa un nou studio. A pierdut practic totul, inclusiv personalul, contractul, veniturile și personajul de succes Oswald, Iepurele. I-a trimis imediat o telegramă fratelui său, Roy, spunând: „Nu vă faceți griji. Totul este bine. Voi da detalii când ajung”. În călătoria sa de trei zile înapoi la Hollywood, Walt și-a scos caietul de schițe și a creat personajul lui Mickey Mouse. În decurs de un an, Mickey a fost cel mai popular desen animat din lume, scriu cei de la lifehaker.org.
Optimismul ajută la canalizarea energiei negative a fricii și a incertitudinii către impulsionarea inovației. Ca lider, vei fi înconjurat de sceptici. Respinge pesimismul și ridică volumul pozitivității!
Acceptă feedback-ul
Una dintre cele mai bune modalități de a crește și de a deveni mai bun este acceptarea cu bunăvoință a feedback-ului constructiv. Mulți manageri, în special directori generali, prin puterea lor, consideră că este înjositor să fie „sfătuți de juniori”. Cu toate acestea, oamenii tăi dețin cheia informațiilor neprețuite, ascultă-i, dacă vrei să ai mai mult succes. Lasă-ți egoul în urmă și întreabă ce poți face mai bine.
Puterea exemplului
Predarea prin forță și ordinele directive este depășită. Aceasta este generația producătoare de viitori lideri prin vorbire. Nu pierde ore în șir încercând să convingi oamenii. În schimb, demonstrează beneficiile unei anumite decizii prin propria acțiune! Nu te poți aștepta ca alții să facă ceea ce tu nu ai face. Pe lângă faptul că obții respect și încredere, vei putea să stabilești standarde mai înalte și să obții rezultate mai bune, mai scriu cei de la lifehack.org. Cel mai simplu mod de a începe este să te gândești la modelul tău. Pe cine ai vrea să imite? Ce fel de trăsături are acea persoană?
Folosește puterea pentru a conduce la schimbare
În cartea, Onward: How Starbucks, CEO-ul Starbucks, Howard Schultz, ne împărtășește povestea sa remarcabilă, dându-ne multe lecții de leadership. La opt ani după ce a renunțat la supravegherea zilnică a Starbucks, Schultz a revenit ca CEO în 2008. Scopul său a fost să readucă înapoi valorile de bază pentru care Starbucks era cunoscut inițial. El a luat niște decizii drastice, inclusiv închiderea a 900 de magazine din Europa și a celor 11.000 din SUA pentru o zi, pentru a recalifica 115.000 de oameni.
Mass-media a pus sub semnul întrebării relevanța acestor schimbări, dar Schultz a explicat: „A fost sincer, a fost autentic și a fost necesar”. Ca lider, te confrunți adesea cu provocări care necesită decizii îndrăznețe și neconvenționale. Ai încredere în instinctele tale și folosește-ți autoritatea în avantajul tău! Schimbarea este iminentă pentru a stabili un mediu de creștere continuă.
Cultivă-ți răbdarea!
Liderii de succes sunt proactivi dar răbdători. Ei înțeleg că în viață sunt perioade de sprint, urmate de perioade de recuperare. Totuși, mulți dintre noi sunt predispuși la decizii rapide sub termene limită și presiune. Fii atent când ești influențat de entuziasm și vrei rezultate rapide! Acest lucru este valabil mai ales pentru întreprinderile mici și start-up-uri.
Nu există doar un singur stil de conducere bun
Un alt sfat pentru tinerii care vor să fie buni lideri este faptul că nu există un singur stil de conducere bun. Când nu există doi oameni exact la fel, cum poate exista o singură modalitate de a conduce? Daniel Goleman a studiat în jur de 3.000 de manageri de nivel mediu, dezvăluind șase stiluri diferite de conducere – vizionar, sfătuitor, colegial, democratic, promotor și dominator. Inteligența emoțională fiind motorul, fiecare dintre aceste tehnici are un impact profund asupra climatului organizațional. Deși unele abordări au o influență negativă, ele sunt potrivite pentru anumite circumstanțe și oameni.
Liderii eficienți au toate aceste cărți în mânecă și răspund cerințelor situației particulare. Sunt flexibili și continuă să treacă de la un stil la altul.
Tu cu care te identifici cel mai mult? Este timpul să-ți pui centura și să înveți și stilurile rămase!
Comunică des și clar
Comunicarea este legătura fundamentală dintre viziune și realitate. Transmite mesajul concis și cu convingere, astfel încât să pătrundă prin toate nivelurile organizației. Oamenii tăi trebuie să înțeleagă de ce lucrează la o sarcină, ce ar trebui să facă și unde îi va conduce. Aceasta presupune să ai bune abilități de prezentare, să fii un bun ascultător și să facilitezi rezolvarea problemelor. Abilitățile de comunicare eficiente fac un lider remarcabil!
Photo by Eliott Reyna on Unsplash