Sfatul medicului: Ce inseamna un loc de munca sanatos
Dr. Roxana Varatuceanu, medic specialist in medicina muncii in cadrul clinicii Medicover, enumera cateva conditii pentru ca activitatea intr-un birou sa se desfasoare in conditii optime:
Nivelul zgomotului nu trebuie sa depaseasca in general 60 decibeli – o atmosfera prea zgomotoasa (telefoane care suna, faxuri, vocile colegilor) scade performanta mentala, produce oboseala suplimentara prin efortul de percepere a informatiei si afecteaza memoria.
Luminozitatea trebuie sa respecte limitele minime recomandate, si anume intre 300-500lx, in functie de activitatea prestata – iluminatul insuficient creste solicitarea ochilor, apar dificultati de focalizare, vedere incetosata, dureri de cap, simptome intalnite si in cazul luminii prea puternice sau care nu cade uniform, din cauza fenomenului de stralucire (la nivelul tastaturii, ecranului sau a suprafetelor de lucru).
In cazul muncii la birou, spatiul de lucru trebuie amenajat ergonomic. Mobiierul si echipamentul de lucru trebuie adaptat la caracteristicile morfologice ale angajatului sanatos (sau tinand cont de unele limitari pe care acesta ar putea sa le aiba din cauza unor afectiuni). Aceasta inseamna: reglarea inaltimii biroului, scaun cu inaltimea si spatele reglabile, pozitionarea monitorului tinand cont de sursele de lumina pentru evitarea reflexiilor etc.
Trebuie sa existe un sistem de ventilatie cu improspatarea aerului. Daca sistemul de ventilatie doar recircula aerul, aceasta poate creste frecventa virozelor respiratorii (in cazul in care un coleg este bolnav) sau poate accentua senzatia de oboseala la sfarsitul zilei, uneori putand chiar sa declanseze un sindrom migrenos din cauza lipsei de oxigen. In plus, aerul prea uscat determina aparitia senzatiei de uscaciune a ochilor sau a nasului. Intretinerea corespunzatoare a instalatiei de ventilatie este obligatorie pentru prevenirea transmiterii germenilor patogeni de diverse tipuri.
La locul de munca, trebuie sa existe un microclimat adecvat (temperatura, umiditatea si viteza curentilor de aer). Pentru asigurarea unui microclimat favorabil, este necesar ca urmatoarele caracteristici sa fie intre anumite limite: temperatura sa fie aproximativ 20-24 grade Celsius iarna si 23-26 grade vara; umiditatea relativa a aerului intre 30-70%, iar viteza medie a curentilor de aer intre 0,1-0,3m/sec.
Temperatura prea ridicata in birou, vara, determina cresterea gradului de iritabilitate si favorizeaza instalarea starii de oboseala, prin pierderea de electroliti. Daca sistemul de ventilatie propulseaza aerul cu o viteza prea mare sau jetul de aer este orientat direct spre tine pot aparea dureri de cap, inflamarea sinusurilor sau dureri musculare la nivelul gatului sau spatelui.