„Pe vremea mea…” a devenit „În vremea noastră”
Pentru prima data în istorie, trăim o etapă în care patru generații lucrează împreună, în același timp. Dar cât din tot ceea ce știm unii despre ceilalți se bazează pe prejudecăți și cât este adevăr? Mai stă în picioare ipoteza rupturii dintre generații?
La RBL Summit 2020 organizăm o suită de discursuri de tip TEDx despre caracteristicile fiecărei generații și cum putem să folosim această coagulare intergenerațională ca să putem învăța unii de la alții.
Ne vor împărtăși din perspectivele lor asupra subiectului:
- Iuliana Stan,Director General Human Synergistics, ne va povesti care sunt tipurile de asemănări și de diferențe între generații și cum pot organizațiile să integreze și să alinieze aceste diferențe
- Dana Nae Popa, Owner & Managing Director pastel, va susține o prezentare despre cum ar trebui să comunice liderii către oamenii din cele patru generații și cum pot construi un mediu potrivit în companie, pentru o comunicare utilă, plăcută, motivantă.
- Andrei Ion, Conf. Univ. Dr. Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, Country Cluster Lead în cadrul SHL, va prezenta care sunt stereotipurile pe care le asociem generațiilor și provocările generate de aceste atribuiri.
- Tushar Advani, Student, Facultatea Româno-Americană, ne va împărtăși care sunt așteptările, propunerile și recomandările lui pentru asigurarea unui mediu ce ține cont de nevoile fiecărei generații în parte.
Dezbaterea va fi moderată de Andi Dumitrescu, membru în Consiliul Consultativ Romanian Business Leaders.
Summitul RBL 2020 scoate la lumină punctele nevăzute și îți arată care sunt efectele lor asupra veții și afacerilor noastre. Timp de două zile (18-19 martie 2020), te așteptăm la J.W. Marriott Grand Hotel București cu:
- 9 sesiuni de discuții, dezbateri, live-talks și keynote speeches pe teme de interes cu speakeri români și străini;
- peste 20 de vorbitori care vor urca pe scenă;
- 4 perspective despre blind spots care îți schimbă perspectiva;
- peste 350 de antreprenori de top și lideri din businessul autohton.
Te invităm alături de noi la cea de-a IX-a ediție a Summitului Romanian Business Leaders, să descoperim împreună care sunt acele lucruri de care companiile ar trebui să țină cont, pentru a crea culturi de tip win-win pentru toate generațiile care lucrează în acel moment în organizație.
Consultă agenda preliminară aici: https://summit.rbls.ro/agenda_rblsummit_2020/
Bilete aici: http://summit.rbls.ro/bilete/