Noi doi vs. criza financiară

„Era un timp când lucrurile mergeau atât de bine!” E greu să spui când s-a făcut trecerea de la relația de cuplu atât de naturală, când erați la unison fără niciun efort, la momentul de azi, când după două crize consecutive, o pandemie și un război la câțiva kilometri de granița țării, parcă sunteți doi străini ce nu reușesc să ajungă la un acord. Te întrebi: „Unde am greșit?”

Fac coaching financiar de 4 ani și am avut multe cliente care încercau să-și dea seama ce pot să facă din punct de vedere financiar ca să le fie mai bine. Uneori venea și partenerul la o ședință, alteori făceam planuri de pregătire pentru viața de după separare/ divorț.

Eu însămi am fost martora modului în care părinții mei au trecut printr-un moment extrem de dificil din punct de vedere financiar, în 1993, când era 295% inflație, rata de șomaj crescută, fabricile comuniste se închideau pe rând și oamenii debusolați nu știau ce să facă. Șomajul tatei a venit într-o perioadă în care eu și sora mea eram la studii (eu la Craiova, sora mea la București) și trăiam dintr-un singur salariu.

Prima etapă a fost de ceartă, reproș, alcool, tăcere. Nimeni nu mai vorbea în casă, fiecare încerca să se adăpostească de accesele de furie ale tatei, de privirea și oboseala mamei. Dintre toate, cel mai rău era să suport depresia tatei, asociată cu starea lui de neputință de a face bani, de a-și îndeplini rolul de cel care trebuie să aibă grijă de familia lui, de instabilitatea și schimbările din viața noastră și de dispariția prietenilor lui, pentru că acum era șomer. Nu mai știu cât a durat această perioadă, dar mi s-a părut o eternitate.

A doua etapă a fost despre ce e important pentru noi. A fost momentul când amândoi și-au dat seama că așa nu mai pot continua. Și-au adus aminte că:

• Toată viața lor au tras în aceeași direcție;
• Planurile financiare erau orientate către prioritățile discutate împreună;
• Fondul comun de economii a asigurat supraviețuirea familiei în momentul de criză;
• Au fost onești unul față de celălalt tot timpul și nu și-au ascuns nimic;
• În 4 ani, cele două fete vor fi pe picioarele lor și că așa cum s-au descurcat până acum, se vor descurca și de acum înainte.

A treia etapă a fost de planificare și de căutare de soluții.

• Să avem mai multe bunuri produse de noi, mai puține bunuri și servicii cumpărate. De exemplu, haine croite de mama, legume cultivate la bunici, unde tata a început să stea în timpul săptămânii.
• Și-au făcut un buget și au stabilit datoriile de achitat, s-au gândit cum ar putea să le micșoreze și care sunt categoriile de buget pe care pot să le acopere în alt fel: conserve făcute în casă, bluze tricotate sau croite în casă.
• Au scris o listă cu oamenii care ar putea să le împrumute bani pentru o perioadă de timp.
• Tata a făcut o mică fermă la bunici, pentru a asigura mâncarea familiei.

A patra etapă a fost de anduranță, mai exact punerea planului în aplicare.

• Câte un pas pe rând, părinții mei au reînvățat să meargă în același ritm în fiecare zi, în fiecare lună.
• O agendă pe care era trecută fiecare cheltuială.
• Sora mea și cu mine știam care este bugetul nostru și că ar fi bine să mai câștigăm și noi ceva bani: bursa de studiu m-a făcut să-mi îndeplinesc visul de a avea chitara mea și să pot să ies la un suc (da, doar un suc) o dată pe săptămână.
• Cărțile tatei, din care a învățat cum să devină fermier: cum să aibă grijă de legume, de vaci, de capre.
• Banii suplimentari pe care îi făcea tata din vânzarea brânzei, ouălor sau orice altceva producea la mica lui fermă și era un surplus.
• Plăcinta de mere făcută în casă și noi în jurul mesei, bucurându-ne că suntem împreună la final de săptămână.

Așa au reînceput să fie în control și tata și-a găsit un loc de muncă în următorul an.

Citește articolul integral pe Revista Psychologies