Ingrid Vlasov, speaker în această primăvară la Cluj-Napoca
Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul modei, design-ului și al decorațiunilor interioare, pasiunea sa a fost recunoscută și la nivel internațional, creațiile lui Ingrid Vlasov fiind purtate de celebrități precum Lady Gaga sau Rihanna. Colecțiile sale vestimentare au fost prezentate de-a lungul timpului la Săptămâna Modei din Paris, alături de Chanel, Valentino sau Alexander McQueen.
De fiecare dată, designer-ul român folosește participarea la cea mai importantă săptămână a modei ca un prilej de a promova valorile românești tradiționale introducând folclorul românesc ca o sursă de inspirație în colecțiile sale, transformând ia românească într-un produs vedetă pe plan internațional, dar și național.
Cum poate pasiunea să se transforme în succes aflăm la The Woman
Succesul pentru ceea ce face a apărut rapid, recunoașterea internațională fiind materializată prin apariții în publicații prestigioase precum Vogue, Herald Tribune, L’Officiel Paris, New York Times sau Vanity Fair. În România, Ingrid Vlasov a colaborat de-a lungul anilor cu toate personalitățile din showbizz, câstigând numeroase premii de specialitate atât ca designer, cât și pentru stilul propriu.
Tiparul brandului personal în croirea unui business internațional
Stilul Ingrid Vlasov se definește ca un concept de lux contemporan, feminitatea și senzualitatea fiind ultraprezente în toate creațiile sale, cu un aer proaspăt de modernitate ce conferă o originalitate sofisticată.
În cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman, organizat de Libero Events, Ingrid Vlasov va împărtăși din experiența sa publicului prezent. Aflat la a V-a ediție, evenimentul reunește în 10 martie femei dornice de a se dezvolta pe plan profesional și personal prin abordarea subiectelor legate de leadership, management, stil de viață sau CSR în cadrul prezentărilor, dezbaterilor și workshop-urilor incluse în agenda evenimentului.
Peste 10 speakeri vor participa la cea mai importantă conferință de leadership feminin din Cluj-Napoca precum: Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Mihaela Gînju (Partener&Director Executiv Erudio), Raluca Michailov (Director General BP Publishing Media) și alții. Înscrierile la eveniment continuă pe site-ul www.thewoman.ro.