Eşti în pană de idei? 8 sfaturi esenţiale pentru a-ţi spori creativitatea
Patrick Leddin – profesor la Vanderbilt University, scriitor şi consultant în management – susţine într-o postare pe LinkedIn că nivelul tău de creativitate va ajunge la un nivel superior dacă urmezi aceşti paşi.
1. Poţi descoperi idei noi peste tot în jurul tău. Trebuie doar să fii atent la lucrurile mărunte. Un prim exerciţiu este să răspunzi la următoarele întrebări:
- Ce culoare avea semaforul din ultima intersecţie prin care ai trecut?
- Care era culoarea pereţilor din restaurantul în care ai mers aseară?
- Ce fel de pantofi poarte colegul tău de birou?
2. Nu e de ajuns să fii un fin observator al lumii care te înconjoară, ci trebuie să îţi organizezi informaţiile în aşa fel încât să ai acces la ele mai târziu. Astfel, Patrick Leddin recomandă să fotografiezi lucrurile pe care le care te inspiră ori să ţii un jurnal în care să îţi notezi ideile.
3. O persoană creativă are nevoie de puţin timp pentru reflecţie. Închide televizorul, telefonul şi îndepărtează orice alt posibil obstacol din calea ta atunci când vrei să te relaxezi şi să te deconectezi.
4. Un alt aspect vital este să pui lucrurile în context şi să analizezi lucrurile în profunzime. De exemplu, data viitoare când treci pe lângă magazinul preferat şi ai observat că şi-a schimbat logo-ul, gândeşte-te de ce proprietarii au ales să facă asta, ce fel de clienţi vor să atragă şi ce mesaj vor să transmită. Un alt exerciţiu util este să te plimbi prin supermarket şi să analizezi numele produselor de pe rafturi.
5. Gândeşte-te la o albină care zboară din floare în floare data viitoare când vei fi nevoit să vii cu o idee nouă, un plan revoluţionar sau cu o soluţie inovatoare şi răspunde la următoarele întrebări:
- Ce măsuri ai aplicat în trecut, care pot fi aplicate şi în situaţia actuală?
- Eşti în faţă unei provocări şi nu poţi aplică o soluţie folosită altă dată? Ei bine, uită-te şi inspiră-te de la alţii.
6. Nu te feri de conflicte. Evident, discuţiile cu cei din echipă trebuie să fie constructive, dar în fapt aceasta este esenţă creativităţii: să iei o idee, să o despici în 4, să o îmbunătăţeşti şi să construieşti produsul final.
7. Care e dinamica echipei tale? Cum şi cine decide care idee e mai bună? Răspunsul final îl are liderul sau e vorba de un consens? Procesul de luare a deciziilor este eficient sau nu? Răspunde-ţi sincer la aceste întrebări şi apoi fă schimbările necesare, susţine Patrick Leddin.
8. Procesul de creaţie presupune şi să faci un pas în spate şi să te uiţi cu un ochi critic la tot ce ai făcut până atunci. Aşa îţi vei da seama de greşeli, dar şi de lucrurile bune, conchider profesorul universitar.