Ești asaltat de toate și mereu te grăbești? Iată pe ce butoane să apeși pentru Refresh

Trăim vremuri frumoase și tumultuoase. Frumoase – pentru că sunt palpitante și bogate în atâtea lucruri noi și interesante, între care putem face legături noi, creative și ofertante, ce ne oferă posibilități și oportunități nebănuite. Tumultuoase – pentru că ne asaltează prin informație, cantitate și diversitate, prin strălucire, succesiune și viteză, prin mișcare și schimbare, prin mereu insuficient timp pentru adaptare.

La fel cum facem mișcare pentru a compensa sedentarismul, e nevoie să medităm și să contemplăm pentru a compensa stimularea mentală continuă la care suntem supuși.

Stefan Zweig scrie, în „Lumea de ieri”, că progresul ne smulge din noi înșine la fel cum focul scoate animalele din pădure.

În „Amintiri, vise, reflecții”, Carl Gustav Jung scrie despre o „cataractă a progresului” care ne împinge spre viitor cu o violență sălbatică, ce ne smulge din rădăcinile noastre și nu mai poate fi oprită. El semnalează că ne aflăm într-o astfel de grabă, încât trăim mai mult în viitor decât în prezent.

„Plonjăm nestăviliți în nou, mânați de un sentiment crescând de insuficiență, de insatisfacție și frământare. (…) Îmbunătățirile orientate înainte, prin metode noi sau gadgeturi, sunt, ce-i drept, convingătoare pe loc, dar în timp îndelungat devin îndoielnice și sunt, în orice caz, scump plătite. Ele nu sporesc nicidecum tihna, mulțumirea sau fericirea în general. Sunt de cele mai multe ori îndulciri caduce ale existenței, ca, de pildă, măsurile de scurtare a timpului, care, din păcate, nu fac decât să accelereze ritmul și astfel ne lasă mai puțin timp ca oricând. Omnis festinatio ex parte diaboli est – orice grabă este a diavolului – obișnuiau să spună vechii maeștri. (…) Cu cât înțelegem mai puțin ceea ce au căutat tații și străbunii noștri, cu atât ne înțelegem mai puțin pe noi înșine și contribuim cu toate forțele la amplificarea lipsei de instincte și de rădăcini a individului, așa încât, devenit o particulă în masă, el nu mai urmează decât „spiritul gravitației”, scrie Jung.

Pe măsură ce lumea din afară se îmbogățește, lumea din interiorul nostru sărăcește. Pentru că atenția ne este captată, fragmentată și segmentată de tot ce se întâmplă în afară, iar gândurile ne sunt dispersate și mozaicate de mișcare și diversitate, sufletul nostru este ca o grădină rămasă în paragină – în ciuda faptului că este cea mai autentică și nelimitată sursă de hrană, energie și sănătate pe care o avem.

E nevoie să ne reîntoarcem către noi înșine și să învățăm să trăim în așa fel încât să ne bucurăm de ceea ce este bun și hrănitor în exterior, protejându-ne, în același timp, de ceea ce este nesănătos și copleșitor.

Cum te recalibrezi și îți recâștigi conștiința de sine? Prin contemplare, frumusețe și prezență. Altfel spus: oprește-te din alergare, reîncarcă-te prin frumusețe și ancorează-te în prezent.

În cartea sa, „Mindfulness”, Christophe André sugerează că dinamica vieții noastre este perfect ilustrată prin pictura lui Paul Signac – Portretul lui Félix Fénéon.

Vedem cum personajul din tablou este asaltat de spirale colorate care, prin strălucire, zgomot și mișcare l-ar putea hipnotiza, acapara și subjuga. Numai că el privește atent floarea pe care o ține în mână. Este o floare albă, care, prin culoare și gingășie, liniștește (nu agită), odihnește privirea (nu o fură) și stimulează tandrețea (nu forța). Din felul în care omul o privește, aflăm că floarea este ceea ce contează. Ea trebuie privită și protejată.

Contemplare

Privește. Observă. Prin contemplare beneficiem de timpul și de atenția necesare pentru a observa rânduiala și sensul lucrurilor și pentru a ne reconecta la ritmul lor firesc spre a-l regăsi noi înșine. Adevărul este dincolo de aparențe și adeseori este tainic, discret. Ceea ce este normal și firesc nu caută să se dovedească și să se demonstreze, ci pur și simplu funcționează. Nu te acaparează, nu te asediază, ci te eliberează. Așa că privește cu inima deschisă, lasă-ți mintea să intuiască bunul mers al lucrurilor și învață din el.

Frumusețe

În „Divine Beauty. The Invisible Embrace”, John O’Donohue scrie că în inima noastră „există întotdeauna un loc rămas sensibil, la care frumusețea poate ajunge și pe care îl poate tinge”. El crede că, în mare parte, criza modernității este determinată de faptul că nu mai suntem atenți la frumusețe și o confundăm cu opulența. Dar dacă opulența este o strălucire de-o clipă, „frumusețea este o invitație la ordine, coerență și unitate. Când aceste nevoi sunt îndeplinite, sufletul se simte acasă în lume. Frumusețea este permanentă, dar este mereu nouă. Nimeni nu este imun la frumusețe. Frumusețea nu este niciodată o experiență neutră”.

Frumusețea ne ia prin surprindere și ne trezește în orice moment. Ne deschide și ne eliberează sufletul, îi activează resursele, ne face mai creativi, mai atenți, mai prezenți. Frumusețea ne reîmprospătează forțele și bucuria de a trăi.

Prezență

Fii calm și atent la momentul prezent. Oprește-te din ce faci, nu te mai mișca, nu te mai agita. Fă un pas în spate din lume și întoarce-te către tine. Fii prezent în moment, lasă-te pătruns de ce simți, nu încerca să fugi de emoții sau de gânduri. Nu te refugia în acțiune, nu evada în trecut sau în viitor. Observă și acceptă ce se întâmplă, vezi ce nu este la vedere, vezi ce contează, ascute-ți mintea și simțurile. Fii prezent în moment.

Ne abordăm strategic obiectivele profesionale și sănătatea. Dar este important să avem grijă și de suflet la fel de conștient și de voit. Astfel ne vom regăsi și ne vom păstra autenticitatea, inteligența emoțională, creativitatea, reziliența, curajul, încrederea, motivația, speranța.

Așadar, când te simți asaltat și simți că te grăbești, caută floarea ta albă și apasă Refresh.