Cum transformăm incertitudinile în oportunităţi: Descătuşează puterea necunoscutului!
Trăim într-o lume volatilă, incertă şi complexă. Expertiza este necesară, dar nu suficientă, căci nici facultatăţile, nici cursurile, trainingurile sau workshopurile nu te pregătesc pentru înfruntarea NECUNOSCUTULUI.
De mici ne confruntăm cu teama de necunoscut. Să luăm exemplul monştrilor de sub pat. Da, sunt o închipuire, dar cum „scăpai” de ei când erai copil? Îl chemai pe unul din părinți să se uite sub pat și apoi aveai încredere în ce-ți spunea? Lăsai aprinsă o lumină de veghe? Te chinuiai să adormi şi să îţi linişteşti singur/ă sufletul? Aveai coşmaruri? Fugeai în camera părinţilor sau dormeai cu cineva? Ori erai curios/oasă şi puneai întrebări ca să afli „originea” monstrului? Ori poate te uitai chiar tu sub pat?
Da, toate aceste variante sunt valabile, dar oare câţi dintre noi aşteptam pur şi simplu să vedem ce se întâmplă?
Steven D’Souza, autorul cărţii „Not Knowing: The Art of Turning Uncertainty into Opportunity”, ne învaţă cum să transformăm incertitudinile în oportunităţi.
Când vorbim cu experţi, gândirea independentă parcă se opreşte. Când asculţi un specialist într-un domeniu, ai tendinţa să-l crezi fără să te îndoieşti de spusele lui. Căci, na, doar e expert, ştie el ce ştie, că altfel n-ar mai fi expert, nu-i aşa?
Ei bine, Steven D’Souza crede în democratizarea cunoştinţelor. Niciun om nu deţine adevărul absolut, aşa că cel mai mare pericol nu este să nu ştii, ci să crezi că ştii prea multe.
El ne sfătuieşte să răspundem cu „nu ştiu” la mai multe întrebări decât o facem de obicei. Nu e o ruşine, ba din contră: dacă îţi asumi că nu ştii, atunci acest lucru te responsabilizează şi te ajută să găseşti un răspuns mai bun decât dacă ai da un răspuns pe loc, folosindu-te doar de cunoştinţele pe care le ai în acel moment. Pentru că astfel faci loc unor noi cunoştinţe sau unei noi perspective asupra lucrurilor.
Steven D’Souza ne îndeamnă să îmbrăţişăm necunoscutul şi incertitudinea, ca să le transformăm în oportunităţi, astfel:
- pune mai multe întrebări;
- ascultă cu adevărat ce îţi spun alţii;
- îndrăzneşte să mergi către margine: dacă treci dincolo, nu e musai să cazi într-o prăpastie; cine ştie, poate vei zbura; ideea este că nu vei afla rezultatul decât îndrăznind;
- gândeşte-te la mai multe moduri de a face lucrurile; testează mai multe ipoteze;
- cel mai important: fiţi buni unii cu alţii;
- trebuie să facem loc pentru ceea ce nu ştim;
- smerenia te pune în egalitate cu întreg contextul şi îţi eliberează cu adevărat capacitatea de explorare;
- fi un învăţăcel dinamic: învăţarea continuă are beneficii pe toate planurile.
Neştiinţa nu înseamnă ignoranţă. A nu şti îţi deschide uşa către oportunităţi. Îţi stimulează curiozitatea, te face să fii liber să explorezi, fără să te mai împiedici de lucrurile pe care le ştii deja.
Cu alte cuvinte, neştiinţa înseamnă, de fapt, cunoştinţe noi.
„Chiar dacă poate părea paradoxal, expertiza ne poate limita perspectiva şi ne poate împiedica să ne atingem adevăratul nostru potenţial”, spune Steven D’Souza. „Neştiinţa ne ajută să vedem lucrurile, să luăm decizii şi să acţionăm într-un mod diferit, ajungând la o performanţă superioară în ceea ce priveşte rezolvarea unei probleme sau conducerea unei afaceri”, concluzionează acesta.
Steven D’Souza a vorbit la conferinţa Business Summit for HR.Future of Skills.Employent in 2030, organizată de Noosfera.