Cum creează fascinația pentru cuvinte un lider în comunicare
Cuvintele și, în general, comunicarea sunt „făcătoare de lume”, crede Ruxandra Vodă, Corporate Communications Director, grupul de companii Telekom România. Pentru ea, comunicarea nu este doar cea care transformă felul în care vedem lumea, modul în care o percepem, maniera în care o trăim, ci și jobul ei.
Pentru că a fost fascinată dintotdeauna de puterea cuvintelor și, în plus, îi place să se afle în mijlocul oamenilor și al evenimentelor, fiind întotdeauna atrasă de efervescența noului, s-a înscris la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. Apoi a urmat programul masteral de Comunicare audio-video al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
„Cariera mea profesională a urmat același fir roșu al comunicării, de care m-am simțit legată încă de la început și care continuă să mă provoace și să-mi mențină viu interesul. Prin urmare, domeniul în care m-am pregătit s-a dovedit ulterior o alegere bună. Sunt anii în care am acumulat ingredientele necesare pentru drumul pe care l-am urmat ulterior, cu pasiune și dedicare”, spune Ruxandra Vodă.
Stagiul de practică la CONNEX
Încă din timpul facultății a pus bazele Clubului de PR, alături de alți studenți entuziaști. În cadrul acestui club, membrii au avut acces la stagii de practică. Ruxandra Vodă a urmat un stagiu în cadrul companiei CONNEX pe atunci (actualmente Vodafone), în Departamentul de comunicare.
Astfel a avut șansa de a-și completa formarea teoretică din facultate cu cea practică, într-o multinațională canadiano-americană. După absolvirea programului de studii masterale, a intrat în echipa Graffiti BBDO. „A fost un bun timing”, spune ea despre locul în care a început să observe impactul direct al ideilor și propunerilor sale.
„Am deprins forța cu care ideea poate deveni faptă și modul în care fapta transformă lumea în care trăim. Am simțit că era locul în care trebuia să fiu la momentul respectiv.”
Toate atuurile pe care încercase să le dezvolte până atunci aveau ca punct de convergență ceea ce începuse să facă în industria comunicării: bucuria de a citi, pasiunea de a afla și de a ști, atenția pentru detalii, statornicia principiilor, adaptabilitatea în fața noului, dorința de a transmite mesajele în modul cel mai bine adaptat contextului.
„Istoria este, într-adevăr, plină de exemple relevante de femei care au condus și care au avut o contribuție majoră în domeniile în care s-au implicat. Însă aș spune că o femeie-lider este doar unul dintre acei oameni care are o bună capacitate de a-i motiva și de a-i ajuta pe ceilalți să își atingă scopul propus.” – Ruxandra Vodă, Corporate Communications Director, grupul de companii Telekom România
De la Cosmote la Telekom
În anul 2009, s-a alăturat echipei Cosmote România, preluând coordonarea activităților de comunicare corporate, comunicare internă și CSR, de pe poziția de Corporate Affairs Senior Manager. Din 2013 responsabilitățile ei s-au extins. A preluat și coordonarea activităților de comunicare ale Romtelecom. „Întotdeauna este ceva care poate fi îmbunătățit și dezvoltat. Am căutat mereu să îmi respect principiile, să fiu deschisă în fața noului și să fac să se întâmple mai binele care stă în puterea mea.”
Odată cu rebrandingul, în septembrie 2014, când Romtelecom a devenit Telekom Romania, Ruxandra a continuat coordonarea acestor activități de comunicare ca director de comunicare corporativă al grupului de companii.
Momentul redefinirii Telekom nu a însemnat doar o extindere a atribuțiilor, ci, la nivel strict personal, și un proiect care i-a solicitat Ruxandrei concentrarea pentru a putea da ce are mai bun din întreaga pricepere profesională. Fiind vorba despre un proiect extrem de complex, a fost esențială coordonarea pașilor, angrenarea coerentă a echipelor implicate, gestionarea inteligentă a resurselor disponibile, anticiparea tuturor scenariilor posibile. Totul a fost gândit de la nivel de macrostructură până la detaliu. „Cel mai important într-un astfel de proiect este să lași loc neprevăzutului care poate interveni. Doar așa te poți asigura de o perfectă sincronizare.”
De altfel, Ruxandra spune, mai în glumă, mai în serios, că în zona comunicării totul este o provocare, mai mică sau mai mare. „Ca profesionist în comunicare te simți adesea provocat, uneori de timp, alteori de cerința creativității, alteori de acuitatea analizei, alteori de abilitatea de a gestiona situații critice și complexe, iar câteodată de toate acestea la un loc.”
Carieră versus viață personală?
În opinia Ruxandrei Vodă, echilibrul dintre viața de familie și cea profesională este unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le înveți atunci când te maturizezi: „Dacă neglijezi unul dintre aspectele importante ale vieții tale, acesta își va face dreptate atunci când te aștepți mai puțin. În plus, orice dezechilibru într-una dintre părți va avea ca efect scăderea propriei vitalități”.
Or, această diminuare este un bun semnal de alarmă care-ți spune că ceva nu este în regulă. Acesta este și barometrul Ruxandrei – ținând cont de semnalele, alertele și alarmele interioare, caută cu multă atenție să facă loc ambelor aspecte ale vieții.
Cu toate acestea, ea spune că se întâmplă deseori să fii pus în postura de a face alegeri. Însă ele decurg cumva de la sine când echilibrul despre care vorbea mai sus există. În aceste condiții, alegerile nu sunt percepute ca sacrificii, ci doar ca situații punctuale în care resursele noastre sunt solicitate cu precădere într-o anumită direcție.
3 cuvinte-cheie: inspirație, seriozitate, perseverență
Cartea preferată: Am citit recent The outward mindset, publicată de The Arbinger Institute. E o lectură interesantă despre cum modul nostru de a privi lumea influențează acțiunile noastre și răspunsul din exterior la aceste acțiuni.
Sunt multe femei pe care le admir. Frumusețea vieții face să poți întâlni oameni minunați în cele mai surprinzătoare locuri și contexte. Multe femei pe care le-am cunoscut de-a lungul timpului m-au impresionat prin tenacitate, curaj, sensibilitate, echilibru interior și, de multe ori, prin toate la un loc.
Articol preluat din numărul 235/martie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.