Cum ajungi să îți placă să muncești. Modelul danez

Așa că munca asta care ne ocupă tot timpul și-a creat propriul ei bagaj de cuvinte și expresii, în argou sau în termeni pentru oameni serioși care fac ce le place. Iar dacă la noi mai auzi uneori „mă duc la scârbici”, adică „la serviciu”, ei bine, serioșii nordici par a fi mulțumiți, pentru că au inventat și un cuvânt pentru asta. Fără echivalent direct în altă limbă, „arbejdsglæde” (în daneză, suedeză, norvegiană, finlandeză și islandeză) se referă la „bucuria de a munci”.

De-a lungul a două decenii și ceva, am observat trei mari categorii de oameni ai muncii la noi. Cei care se duc la serviciu și muncesc pentru că nu au încotro – au nevoie de un venit; cei care se prefac că muncesc – și iau și bani pentru asta; și cei care chiar muncesc și le place ce fac – categorie în care putem include și voluntariatul, deși nu despre asta vorbim aici. Oamenii din ultima categorie sunt cei care, pe lângă un venit stabil, experimentează și acea mulțumire de sine pe care o exprimă danezii, de exemplu, prin „arbejdsglæde” – au satisfacția unui proiect reușit, izbânda, satisfacția „lucrului bine făcut”… Să urmărim modelul danez – poate fi el aplicat și în spațiul nostru est-european?

Programul decent de lucru

În primul rând, modelul danez poate fi pus în antiteză cu cel american, în care prezența la serviciu timp de 60 de ore pe săptămână, 70, sau poate chiar mai mult, este văzută cu ochi buni de zeci de ani. Așa se crede că angajatul demonstrează că își face treaba și este implicat trup și suflet în munca lui. Înapoi în Danemarca, avem exemplul unui manager american care a aplicat aici orarul știut. Programul extins de lucru nu l-a făcut pe managerul danez să îl aprecieze mai mult – reacția a fost cu totul diferită. Americanul a fost întrebat: „De ce muncești atât de mult? Ce este în neregulă? Sunt probleme în a delega din atribuții? Ce putem face pentru a rezolva situația?”

Asta nu înseamnă că în Danemarca oamenii nu muncesc. Danezii pleacă de la serviciu la ore rezonabile în majoritatea zilelor, au cinci-șase săptămâni de vacanță pe an, plus sărbătorile legale, și până la un an de concediu de creștere a copilului. Dar în timp ce românii lucrează circa 1800 de ore pe an (potrivit datelor nu foarte recente ale European Industrial Relations Observatory – EIRO), angajatul mediu danez lucrează doar 1540. Potrivit statisticilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Europeană OECD, danezii se bucură de timp liber în cea mai mare măsură, în comparație cu restul statelor OECD (din care România nu face parte). Cultul orelor suplimentare practic nu există aici, iar angajatorii văd un lucru bun în faptul că salariații au o viață personală în afara serviciului.

Responsabilizarea angajaților

În al doilea rând, în Danemarca se delegă responsabilități. Multe responsabilități. Într-un loc de muncă obișnuit, rareori se dau ordine directe, iar subordonații le asimilează mai degrabă în forma unor sugestii. Potrivit unei analize făcute de publicația Fast Company, subordonații danezi știu ce au de făcut. Ei beneficiază de mai multă autonomie și au mai multe atribuții, iar asta se reflectă și în luarea deciziilor la nivel de conducere, pentru că, potrivit legii, orice companie cu peste 35 de angajați trebuie să deschidă în consiliul de conducere locuri destinate angajaților. Reprezentanții sunt aleși prin vot de colegii lor și au putere egală de decizie cu orice alt membru al consiliului.

Ajutor de șomaj timp de doi ani, 90% din salariu

În al treilea rând, a-ți pierde jobul în Danemarca nu e sfârșitul lumii. Ajutorul de șomaj de 90% din salariul de bază îți dă răgaz timp de doi ani să îți găsești un nou loc de muncă. Așa că, dacă ești angajat danez și nu-ți place serviciul actual, nu riști mare lucru. Pe de altă parte, asta forțează companiile să își trateze decent salariații.

Învățare continuă

Încă de la mijlocul secolului XIX, Danemarca s-a concentrat pe educația muncitorilor, o politică menținută și azi. Un set elaborat de legi, reguli sindicale și de corporații permite aproape oricărui angajat să beneficieze de cursuri și pregătire specializată, plătite de angajator. Pe acest gen de programe, reunite sub denumirea-umbrelă „politica de activitate în piața muncii”, autoritățile de la Copenhaga cheltuie sume mai mari decât orice alt stat-membru OECD. Asta le permite salariaților să evolueze continuu, să învețe, să îi ajute să își păstreze relevanța – și locul! – în piața muncii, chiar și în condiții de volatilitate.

Un accent pe fericire

„Arbejde” înseamnă „muncă”, iar „glæde” înseamnă „fericire”. N-aș traduce „arbejdsglæde” chiar prin „fericirea de a munci” (poate dintr-un defect cultural), dar „bucurie” cred că e o traducere onestă a realității. Danemarca și-a făcut o tradiție din a respecta și de a-și menține angajații fericiți, așa că, pentru cei mai mulți dintre ei, un serviciu nu este doar modalitatea de a câștiga un ban: ei chiar se simt bine la locul de muncă.

Filozofia americană, pe de altă parte, este că, „dacă îți place, înseamnă că încă nu muncești suficient”. În lumea noastră, cunoaștem cu toții oameni care își urăsc serviciul, iar sentimentul din jur este că așa e normal. Cultura și tradiția sunt elementele care își pun amprenta aici, pentru că, așa cum nordicii au bucurie să muncească, japonezii au un cuvânt fără echivalent direct pentru „moartea prin epuizare din muncă” („karoshi”)…

O concluzie scurtă, dar cuprinzătoare, despre rezultatele acestei politici în cinci puncte în Danemarca. Muncitorii mulțumiți (fericiți, dacă vreți) produc mai mult și sunt mai inovativi. Companiile cu angajați mulțumiți își mulțumesc la rândul lor clienții și, evident, fac mai mulți bani. Cifrele o demonstrează: angajații danezi sunt printre cei mai productivi din OECD, iar țara a trecut prin criză binișor, având o rată a șomajului de 5,4% în prezent.