Cultura organizațională în era digitală
Societe Generale European Business Services (SG EBS) este un centru de servicii care se dezvoltă rapid, angajând în ultimul an peste 300 de profesioniști. Angajații sunt angrenați în diverse programe de dezvoltare care au ca scop menținerea standardelor înalte de calitate, concentrarea asupra culturii de risc și a proceselor de optimizare la nivelul întregii organizații. Concret, există numeroase traininguri pentru angajați. Din septembrie, ei vor primi tablete, pentru o mai bună comunicare, și vor putea lucra și de-acasă în anumite condiții.
„Principalul obiectiv al companiei este transformarea și îmbunătățirea permanentă, iar acești doi factori au fost pilonii în jurul cărora s-a creat cultura organizațională. Mai mult însă, o astfel de cultură organizațională se menține și se dezvoltă investind permanent în comunicare, training și dezvoltare”, spune Alexandra Olteanu, COO SG EBS.
La nivelul companiei există o echipă dedicată care asigură comunicarea prin mai multe canale, dar, pentru a susține cultura organizațională, managementul se axează pe lansarea unor programe diverse care să îi antreneze pe colaboratori la nivel practic, astfel încât să se dezvolte în spiritul valorilor companiei. Printre aceste valori, inovația este esențială.
De exemplu, programul IDEA este relevant în acest sens – scopul său principal este de a încuraja toate persoanele din organizație să contribuie în cadrul procesului de inovare. Regula de bază este că fiecare angajat este un expert pe aria sa profesională și poate genera idei de îmbunătățire care să aducă valoare proceselor desfășurate atât în interiorul companiei, cât și în exteriorul ei, la nivelul clienților. Câteva idei ar fi: eliminarea unor activități inutile, creșterea calității serviciilor oferite, reducerea costurilor etc.
O altă inițiativă pe zona de inovare o reprezintă programul „Digital for All”. SG EBS va aloca tablete pentru angajații săi începând cu luna septembrie, scopul fiind acela de a îmbunătăți comunicarea și rapiditatea schimbului de idei și de a identifica noi oportunități de schimbare și eficientizare a modului de lucru.
„Fiecare inițiativă pe care o lansăm în interiorul companiei are un plan de proiect bine construit, axat foarte mult pe comunicare și managementul schimbării. În cadrul programului IDEA am acordat o atenție deosebită workshopurilor la care au participat toți colaboratorii implicați, accentuând scopul inițiativei și modul în care se integrează în strategia de dezvoltare a SG EBS, conturând rolul tuturor actorilor implicați, precum și beneficiile la nivel de organizație, dar și la nivel personal”, spune Andrei Bădilă, Director Adjunct în cadrul Departamentului de Proiecte și Continuous Improvement al SSC HR.
De asemenea, în mod periodic se organizează sesiuni de formare pe zona de Lean Six Sigma, o metodologie ce le permite angajaților să rafineze ideile de optimizare identificate, dar care îi și conduce, pas cu pas, prin procesul de implementare a acestor schimbări.
Există, totodată echipe dedicate care oferă suportul necesar pe aria de Optimizare/ Eficientizare a proceselor, având în vedere în același timp și atingerea obiectivele operaționale de zi cu zi.
O altă prioritate a companiei este menținerea sub control a riscurilor. „Suntem concentrați permanent pe construirea unei culturi de risc, care asigură mixul perfect pentru îmbunătățire permanentă și certitudinea rezultatelor de succes pe termen lung”, mai spune Alexandra Olteanu.
Un alt proiect important, care va fi implementat în faza-pilot în acest an, este Work from Home. Este un proiect ce va aduce mai multă responsabilitate individuală și mai multă flexibilitate, angajații putând să lucreze de acasă o zi pe săptămână. „Este un proiect ce va pune la încercare toate abilitățile noastre în managementul schimbării, întrucât presupune un nou mod de lucru, o nouă abordare a relaționării de lucru, un stil adaptat de management. Am construit inițiativa cu atenție mare la fiecare detaliu, în special în zona de training, care este dedicată tuturor angajaților și în zona de management al schimbării, suntem pregătiți să alocăm resurse importante pentru a susține acest proiect atât din punct de vedere tehnic, cât mai ales pe toți cei implicați în noul stil de lucru”, adaugă Alexandra Olteanu. În acest moment compania are peste 500 de angajați în SG EBS, însă există planuri de mărire a echipei.