Comportamentul pasiv-agresiv este consecința experienței din copilărie

Principala cauză a agresivității pasive rezidă în tipul de interacțiune primară pe care copilul l-a avut cu părinții săi și în modul în care acesta a fost educat, explică psihoterapeutul Lavinia Țânculescu. „Un copil care nu a avut voie să își manifeste emoționalitatea în manieră liberă, ci «adaptată», «mascată» pentru a nu-și supăra părinții este foarte probabil să devină un adult pasiv-agresiv. Nu doar acest tip de copil, ci și acela care a experimentat situația în care «nu se simțea văzut» ‒ și prin această absență percepută a părinților i se interzicea să existe în propriul său mod, nealterat, neștirbit, nealiniat și nealienat ‒ ajunge în viață să nu se poată manifesta plenar. «Nu are rost, nu va obține nimic».”

În cele mai multe cazuri însă vorbim despre fostul copil adaptat, care a făcut pe plac părinților, dar care ca adult suferă în interior – chiar și într-o manieră neelaborată, inconștientă pentru că nu și-a fost sieși fidel. „Mai târziu, ca adult, va vrea, într-un fel sau altul, să-l expună pe interlocutor sau, mai rău, întreaga organizație la tipul de suferință pe care și el a trăit-o la un moment dat. Cu alte cuvinte, o persoană pasiv-agresivă o să vrea să simți și tu ce a simțit ea, dar o va face, de cele mai multe ori, indirect – nu are suficientă forță de confruntare, de aici și caracterul pasiv, lipsit de asertivitate –, pentru ca să nu existe o rezolvare efectivă, punctuală, ci o stare de continuă reparare, de recăpătare a dreptății și a sentimentului că va fi, în sfârșit, răzbunată și că, în timp, încet, toată suferința sa va fi anihilată.”

Dacă suntem noi cei pasiv-agresivi, Lavinia Țânculescu spune că e important să îi delimităm pe ceilalți de istoria noastră personală și să acceptăm că nu acești oameni sunt cei care ne-au făcut să suferim. „Oricât de multă agresiune pasivă sau directă am investi în relația cu oamenii, vom scăpa de suferința noastră doar în timp, printr-un proces îndelungat, nu prin a-i victimiza pe ceilalți.” Pe de altă parte, dacă avem de-a face cu o persoană pasiv-agresivă, este recomandabil să fim empatici și să știm să impunem limite, cu blândețe. „Este important să spunem când un anumit tip de comportament ne afectează, ne doare, ne rănește, ne cauzează prejudicii și să încercăm, prin toate mijloacele, să constatăm, nu să și amendăm acest tip de comportament, care se va repeta, dacă nu este rezolvat cât mai repede și dacă este evitat, ignorat, nerostit.”

La locul de muncă este de dorit să nu permitem distrugerea unității unei echipe sau prezența unor comportamente contra-productive, respectiv: indolență, nepăsare, amânare, neglijarea responsabilităților, întârzieri repetate și dese.

Comportamentul pasiv-agresiv la nivel de organizație poate fi descurajat prin instaurarea limitelor și respectarea standardelor specifice companiei. Prin respectarea acestor norme de comportament obligatorii, îi transmiți pasiv-agresivului că se află într-un spațiu în care anumite lucruri sunt permise, altele nu. „Se poate ilustra, în funcție de companie, ce este descurajat și, mai ales, ce este încurajat să facă. A se manifesta creativ, a-și exprima părerile /opiniile despre un anumit subiect și chiar a i se permite să greșească sunt lucruri pe care angajatul trebuie să știe că este în siguranță să le facă și că nu i se va întâmpla nimic rău.”
　
UN ANGAJAT ÎN BURNOUT NU ARE CUM SĂ MAI FIE ASERTIV

Pe de altă parte, după ani de zile de investiție emoțională în carieră sau într-o anumită companie¨, există pericolul ca mulți angajați să fi ajuns la un grad ridicat de epuizare. „Nu sunt doar ani de investiție emoțională, ci și de falsificare a răspunsului care ar fi venit în mod spontan, de dragul «adaptării» la valorile companiei, respectiv, dintr-o necesitate similară cu cea determinată de frica de a nu cădea din grațiile părintelui favorit în copilărie.” Pe fondul de oboseală /epuizare, se instalează cinismul, lipsa de eficiență și apar comportamentele contraproductive, agresive, pentru că îți „cade masca socială”. „Nu mai poți să o ții pe ochi, nu te mai poate proteja și, oricum, ajungi să nu-ți mai pese. Când ajungi la «burnout», nu dorești decât să fii lăsat în pace și sub nicio formă și pentru nici un motiv nu mai poți «să faci frumos». Este o condiție psihologică recentă foarte serioasă, care privește multe companii, iar din cadrul acestora, privește exact eșalonul de specialiști – persoane cu cinci ani sau mai mulți de experiență în aceeași companie, din eșantionul de vârstă 30-40 de ani, adică exact persoanele de la care companiile se așteaptă să livreze și calitate, și loialitate, și încredere.
　
CÂND E BINE SĂ SPUI NU

În plan personal, printr-un comportament asertiv devii din ce în ce mai liber de efectele traumatice ale evenimentelor din copilărie și poți începe să experimentezi, într-adevăr, viața de adult. La nivel de echipă și de organizație, există din ce în ce mai puțină devianță (minoră sau majoră) și, respectiv, mai puține costuri de plătit. Ca recomadare generală, Lavinia Țânculescu spune că este important să știm să spunem „NU“, să avem voie să spunem „NU“, să căutăm alternative la NU și mai ales să spunem: «Nu se poate acum, dar se poate mai târziu». E bine de precizat și când, ca astfel să se înțeleagă că acest NU nu reprezintă un refuz, ci o apărare împotriva abuzului de a nu avea voie să îți organizezi singur programul, și care nu ține cont de ritmul tău de lucru, de ideile tale și de limitările pe care, din motive diverse, oricine le are.

CUM IDENTIFICĂM COMPORTAMENTUL PASIV-AGRESIV

Psihiatrul Theodore Millon propune o clasificare a patru subtipuri pasiv-agresive şi comportamentele specifice în confluență cu alte atribute ale unor tulburări de personalitate. Este folositor să identificăm la noi sau la ceilalţi chiar și o tendință de manifestare a acestor comportamente, ca să încercăm să o modificăm.

TIPUL OSCILANT ‒ afișează emoții care induc confuzie, perplexitate în celălalt, moduri dificil de înțeles de interlocutori, într-un cuvânt, comportamente care îl pot tulbura pe cel care încearcă să înțeleagă lipsa de acțiune a acestuia.
TIPUL NEMULȚUMIT ‒ manifestă comportamente specifice tipului depresiv. Mai exact, care mormăie, este țâfnos (îi sare țandăra din orice), este irascibil, supărăcios, arțăgos, are toane, se ascunde în spatele pretextelor de tot felul, se plânge de lucruri reale, dar care, în sine, sunt mărunte, triviale.
TIPUL OCOLIT ‒ afișează comportamente ce arată o învârtire în cerc sau într-un labirint fără ieșire, în maniere ambigue, care generează amânări, ineficiență, pierdere de vreme. Face orice numai ce trebuie nu, „taie frunză la câini”, aparent uită, dar nici mare interes nu-și dă să țină minte. Este încăpățânat și manifestă resentimente și rezistență la orice tip de schimbare sau noutate.
TIPUL ABRAZIV ‒ are elemente de comportament sadic întâlnit la persoanele intransigente, arțăgoase, refractare, caustice, care te contrazic de dragul contrazicerii, care au rare mustrări de conștiință și care pot știrbi intenționat reputația cuiva.

LECTOR UNIV. DR. LAVINIA ȚÂNCULESCU (foto)

În plan personal, printr-un comportament asertiv devii din ce în ce mai liber de efectele traumatice ale evenimentelor din copilărie și poți să experimentezi, într-adevăr, viața de adult. La nivel de echipă și de organizație, există din ce în ce mai puțină devianță (minoră sau majoră) și, respectiv, mai puține costuri de plătit.

Articol preluat din numărul 234/februarie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click AICI.