Cea mai importantă abilitate pe care să ţi-o dezvolţi în 2019
Port ochelari din primul an de facultate. Mi-am dat seama că acuitatea mea vizuală nu mai era la capacitate maximă atunci când am fost nevoit să mă mut din ultima în prima bancă pentru a vedea ce scriu profesorii la tablă. Prima culoare pe care am văzut-o prin lentilele primilor ochelarilor a fost cea verde: am fost uimit de cât de vie este! Ulterior, mi-am dat seama că acest lucru se aplică şi oamenilor. Oare cât de bine am văzut persoanele din viaţa mea, oare cât de prezent am fost în discuţiile cu ceilalţi, oare cât mi-a fost afectată judecata de prejudecăţi, oare de câte ori am uitat că fiecare om are povestea lui (deseori nespusă) şi nu m-am comportat în concordanţă?
Oftalmologul american Starla Fitch le redă oamenilor claritatea vederii, atât la propriu cât şi la figurat. Ea tratează afecţiunile medicale ale ochilor, dar face şi consiliere despre conexiunea umană, adică ne învaţă nu doar să ne privim unii pe alţii, ci şi să ne şi vedem.
Dar cum putem reuşi să facem acest lucru?
Primul pas este să recunoaştem că avem această problemă. În lumea în care trăim, în care lucrurile se desfăşoară cu o viteză incredibilă, adesea uităm unii de alţii, uităm de conexiunea umană care este, până la urmă, esenţa vieţii.
Starla Fitch ne aminteşte că lipsa interacţiunii între oameni are consecinţe mai grave pentru sănătatea noastră decât fumatul, obezitatea şi tensiunea arterială ridicată. „We need more than our eyes to truly see” – spune aceasta într-un discurs TEDx intitulat „Connect or die – The surprising power of human relationships„.
Ea ne arată că este nevoie de mici schimbări pentru a-i vedea pe oamenii de lângă noi. Lasă telefonul din mână când vorbeşti cu cineva. Arată-ţi recunoştinţa faţă de cei cu care lucrezi, familie şi prieteni. Împărtăşeşte lucrurile bune care ţi se întâmplă cu cineva la care ţii.
Astfel de acţiuni – mici, dar semnificative – ne întăresc sistemul imunitar, reduc anxietatea şi ne apară de depresie. Ne fac bine atât la trup, cât şi la minte, la suflet.
Nu degeaba se spune că ochii reprezint oglinda sufletului. Deschide-ţi sufletul, nu numai ochii, atunci când interacţionezi cu cineva. Conexiunile cu ceilalţi ne fac să trăim mai mult şi mai bine.
Tocmai de aceea revista Forbes recomandă îmbunătăţirea calităţii conexiunilor umane drept cea mai importantă rezoluţie pe care să ne-o setăm pentru 2019 (şi toţi anii ce vor veni).
Alex Younger, şeful MI6, susţine că Revoluţia Industrială 4.0 necesită un nou stil de spionaj, bazat pe fuziunea abilităţilor umane tradiţionale cu inovaţia accelerată, din care să rezulte noi parteneriate şi noi mentalităţi care să încurajeze diversitatea şi să mobilizeze oamenii.
Judah Smith, pastor şi scriitor, spune că lumea suferă de lipsa iubirii. Fenomenul – care se leagă de aşa numita „epidemie a singurărăţii” – ar putea fi „cea mai mare pandemie, răspândită la nivel global”.
Aşadar, pentru a fi un om mai bun – şi, în consecinţă, un profesionist mai bun – ai nevoie de un LQ mai mare.
Conceptul a fost descris de fondatorul Alibaba, Jack Ma, ca fiind IQ-ul iubirii. El a spus astfel: „Pentru a avea succes ca persoană, ai nevoie de un nivel ridicat de inteligenţă emoţională (EQ); dacă vrei să pierzi rapid, ai nevoie de un IQ mare; dar dacă vrei să fii respectat, ai nevoie de un LQ mare – adică IQ-ul iubirii”.
Prin urmare, deschide-ţi ochii şi sufletul către tine şi către alţii. Lucrează la îmbunătăţirea calităţii conexiunilor interioare şi exterioare.
5 MODURI DE A REALIZA CONEXIUNE UMANĂ AUTENTICĂ
Dacă ai nevoie de inspiraţie, ca să ştii de unde să începi, iată câteva sfaturi care te pot ajuta:
- Fii bun.
- Ascultă.
- Hrănește-ți încrederea în tine.
- Încearcă să nu judeci.
- Fii tu însuți, relaxează-te, lasă-ți mintea și sufletul să zboare libere.
Surse:
Forbes: The Top Skill You Should Work On In 2019
HuffPost: Can Connection Save Us?