Când şi cum deschizi discuţia despre salariu într-un interviu
Ce surse poate accesa un candidat pentru a-şi face o idee despre cât de bine plătit e jobul vacant?
În România nu există multe surse oficiale de informare despre salarii iar părerile recrutorilor despre studiile de piaţă sunt împărţite. „Studiile salariale pe care le-am văzut personal par «prăfuite» – au date depășite despre salarii. În plus, sunt scumpe, iar cine le comandă nu le face publice. Pentru anumite industrii, precum IT, BPO-uri şi inginerie, există glassdoor.com, un site care centralizează astfel de date” – spune Elena Popa, Senior Consultant, Adecco România, firmă de consultanţă în resurse umane şi executive search. Ca recrutor cu experienţă, Elena Popa afirmă că cea mai bună sursă de informare despre nivelul salarial dintr-o companie este cea informală. „De regulă, dacă ai pe LinkedIn un prieten al unui prieten care lucrează la o firmă, s-ar putea să îți spună la ce nivel de salarizare să te aștepți atunci când vrei să te angajezi în firma respectivă.”
Mădălina Uceanu, Managing Partner, Career Advisor, susţine că pe lângă studiile salariale, la care oricum un candidat nu are acces, una dintre variante ar fi să apeleze la o persoană care lucrează în HR şi care i-ar putea oferi un punct de vedere pertinent pe lângă celelalte surse (foşti colegi de şcoală, colegi din locurile de muncă anterioare care au experienţe similare).
Există însă aici o perspectivă puţin mai largă care trebuie luată în calcul. „Salariul în sine nu este singurul element care contribuie la întreg pachetul de beneficii, ar trebui luate în calcul şi alte elemente, în funcţie de etapa de carieră în care se află respectivul candidat. Ideal ar fi să evalueze oportunităţile de dezvoltare pe care le oferă compania (pachetul complet de beneficii, investiţia în training pe care aceasta o face în mod curent pentru angajaţii săi etc.)”, afirmă Mădălina Uceanu.
„Salariile nu au neapărat nişte niveluri fixe, pe tipuri de posturi, ideal ar fi ca principalul criteriu de selecţie să fie nivelul de trai actual al candidatului. Cu alte cuvinte, nivelul salariului ideal este acela la care candidatul se poate concentra pe ceea ce are de făcut şi învăţat din job şi nu pe cum îşi susţine costurile lunare din salariul curent” – adaugă Mădălina Uceanu.
Elena Popa afirmă că dacă recrutorul te sună și te întreabă cam ce nivel de salarizare ai în vedere, recomandarea este să spui la ce te aștepți. „Poate fi un interval, nu neapărat trebuie spusă o sumă fixă, ţinând cont că în acel moment nu ai prea multe date despre poziţie. Ambele părți evită astfel pierderea timpului.”
Specialiştii în recrutare consideră că este bine să înţelegi dimensiunea şi nivelul de autoritate al poziţiei, înainte de a discuta nivelul de venit. „Dacă principala motivaţie este doar nivelul salariului este evident că este o alegere pe termen scurt, ceea ce nici un angajator nu îşi doreşte.”
În plus, este o lipsă de tact şi, din nou, o privire pe termen foarte scurt, perdantă, ca principalul criteriu să fie doar nivelul salariului. „Dacă totuşi contextul actual al candidatului impune nişte limite salariale destul de stricte, atunci în scrisoarea de intenţie sau în e-mailul prin care aplică, candidatul să menţioneze nivelul actual al veniturilor şi nivelul dorit, iar ulterior să continue discuţiile fără să revină asupra acestui subiect până în momentul în care înţelege care este contextul actual al respectivei organizaţii şi care sunt aşteptările de la el”, mai spune Mădălina Uceanu.
La interviu, lucrurile se schimbă, iar sfatul recrutorului este să ceri mai întâi detalii despre responsabilități. „Responsabilii din HR-ul companiilor nu privesc cu ochi buni candidații care încep interviul de angajare cu întrebări despre salariu. Discuția despre salariu și beneficii trebuie deschisă la sfârșitul interviului de angajare”.
Pentru persoanele cu experiență recomandarea este „să treacă în CV nivelul salarial așteptat, ca să nu fie contactat pentru poziţii sub nivelul său. La interviu aș spune ceva de genul «aș vrea să menționez, pentru a nu vă pierde timpul, că nivelul meu salarial este acesta». Pentru boboci – sfatul meu este să fie mai flexibili decât cei cu experiență. În locul lor nu aș deschide eu discuția, aș lăsa angajatorul să întrebe la ce salariu mă gândesc” – afirmă Elena Popa.
Criteriul «salariu» este un punct eliminatoriu pentru companii mai ales dacă pretenţiile salariale ale candidatului depăşesc cu mult oferta angajatorului. „Fiecare organizaţie funcţionează pe bază de bugete, iar dacă estimările nu corespund cu cererea candidatului, sunt puţine şanse să se poată face o ajustare atât de mare pe termen scurt”, precizează Mădălina Uceanu.
Consultantul Adecco Elena Popa afirmă că în cazul în care bugetarea poziției este de 1.000 de euro, iar candidatul vrea 1.500 de euro, de cele mai multe ori nici nu se mai pune problema de o negociere. Potrivit acesteia, dacă diferența dintre cele două cifre este în marja de 20-30% în plus, faţă de suma iniţială, există posibilitatea ca discuțiile dintre angajator şi candidat să poată continua.
„Angajatorii se așteaptă ca în astfel de situații candidații să fie deschişi la discuții. În plus, se negociază și beneficiile – abonament la sală, card de benzină, program flexibil, decontare transport etc. Deci sunt șanse bune ca cele două părți să bată palma, să ajungă la un compromis.” Dacă angajatorul are o ofertă salarială sub piață, se poate ajunge ca 80% dintre candidaţii aleşi să fie eliminaţi pentru că nu corespund criteriului “salariu”.
„Este foarte dificil de stabilit un procent, însă pot confirma că o abordare prea concentrată pe nivelul de salariu şi fără interes pentru restul pachetului sau organizaţie este cu siguranţă perdantă în 99% din cazuri", adaugă Mădălina Uceanu, Managing Partner Career Advisor.
Şi atunci cum ar trebui să procedeze un candidat când salariul oferit de companie e prea mic în comparaţie cu aşteptările sale sau cu informaţiile pe care le-a obţinut pe căi informale? “Totul depinde de cât de mult îți doreşti poziția sau compania la care vrei să lucrezi. Au fost cazuri când candidații au acceptat chiar și un salariu mai mic decât cel actual pentru un angajator dorit. În astfel de condiții ești cât se poate de flexibil”, povesteşte Elena Popa. „Sugestia noastră este să se raporteze întotdeauna la nivelul actual de venit, iar cerinţele legate de pachet să fie bine argumentate, atât din perspectiva aceasta, cât şi din cea a responsabilităţilor pe care le presupune jobul”, consideră reprezentantul Career Advisor.
Spre deosebire de Europa sau de SUA unde firmele care postează anunţuri de angajare dau şi marjele de salarii, în România sunt puţine companii care fac acest lucru iar discrepanţele între salariile angajaţilor sunt mari. Se întâmplă şi la privat, şi la stat. Aşa se face că „pentru un angajat vechi salariul a crescut cu 10% în 5 ani, iar un nou venit poate câștiga și cu 50% mai mult decât cel vechi, încă din prima zi.”
Informările pe cale oficială sau neoficială despre salariul oferit de o companie trebuie să fie discrete. Consultantul Adecco ne dă exemplul unui candidat care a primit o ofertă de la un angajator. A intrat apoi pe un site de joburi și a întrebat dacă oferta pe care el o primise corespundea nivelului salarial din companie. Angajatorul a intrat şi el pe acel site, a văzut postarea și a retras oferta pentru respectivul candidat. „Morala ar fi că nu trebuie să faci reclamă salariului primit în fața colegilor sau a viitorilor colegi pentru că se pot naște conflicte.”
Alte sfaturi utile pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă
Primul și cel mai important sfat, documentează-te înainte de interviu: dacă știi la ce salariu te aștepți în urma negocierilor, poți fi atent la pretenţiile angajatorului (job description), la lucrurile pe care le vei face în companie și la cariera care te așteaptă acolo.
Al doilea lucru important este să îți cunoști valoarea pe piața muncii și să nu ai rețineri să o comunici în discuțiile cu recrutorii. „Știu cazuri când candidatul nu a vrut sub nicio formă să comunice salariul la care se aștepta și, după cinci – șase interviuri și zile întregi de negocieri, a refuzat oferta întrucât era cu mult sub ceea ce avea în prezent”, povesteşte Elena Popa.
Al treilea sfat este ca, în momentul în care primești oferta, dacă aceasta este aproape de salariul așteptat, să încerci să negociezi puțin peste. S-ar putea ca angajatorul să aibă un buget mai mare pentru acea poziție și atunci să obții poate un 10% în plus. „Vreau să fiu clară, nu vorbim aici despre dublarea salariului pe ultima sută de metri, ci doar despre o ajustare în cadrul bugetului alocat de către angajator.”