Beneficiile socializării. De unde trebuie să începem pentru a avea copii fericiți și viitori adulți împliniți
Socializarea pare să fie o cerință pentru a avea succes în secolul nostru. Tot mai mulți pun accent pe networking, pe întreținerea legăturilor cu ceilalți ca o soluție pentru a avea succes în carieră și în viața personală. Dar cât de importantă este socializarea pentru un copil, de unde începe procesul de socializare și de relaționare? Ce învățăm când suntem copii, astfel încât să folosim socializarea în folosul nostru mai târziu?
Am vorbit despre importanța socializării pentru copii, adică în etapa de formare și despre cum ne influențează viața de adulți cu Cristina Elena Lupașcu, psihoterapeut cu peste 10 ani de experiență în terapia cu cei mici.
Relația cu familia, primul pas spre socializare
Mulți fac greșeala să pună egal între socializare și intrarea în colectivitate a copilului. Când vorbim despre socializare, trebuie să mergem la primele contacte ale celui mic, acolo se formează baza relațiilor de mai târziu. Potrivit psihoterapeutului, socializarea nu este cea mai importantă piesă în dezvoltarea unui copil, ci unul dintre efectele atașamentului. Modul în care acesta socializează, interacționează sau leagă relații are la bază modul în care s-a conectat cu cei care l-au crescut. Altfel spus, abilitatea copilului de a socializa are la bază atașamentul.
Dar ce importanță are aceasta? Cristina Elena Lupașcu ne-a vorbit despre importanța studiului Minnesota în această chestiune. “Acei copii care avuseseră parte de atașament securizant erau mai activ implicați în grupurile lor de colegi, atât la nivel preșcolar, cât și mai târziu, în miezul copilăriei, fiind deci mai puțin izolați. Preșcolarii demonstrau mai multă empatie și dezvoltau mai multe relații reciproce. Spre vârsta de 10 ani aveau mai multe prietenii strânse și puteau susține acele relații mai bine în cadrul grupurilor mai mari. Spre adolescență, acești copii puteau funcționa bine chiar și în sferele sociale în care se simțeau vulnerabili și puteau demonstra calități de lider”. (Cum să crești un copil sigur de sine, de Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell, pag. 82).
Deci cea mai importantă piesă a puzzle-ului în creșterea unui copil este conectarea cu cei care îl cresc, aici se construiește abilitatea de a socializa, totul pornind de mic, de la primele atașamente față de mamă. Este bine să acordăm atenție relațiilor cu cei din jur și mai puțin să ne uităm către aspectele generale de socializare. “Socializarea se întâmplă oricum și poate nu aceasta e cea care trebuie să ne preocupe în primul rând. Preocupându-ne obsesiv de aceasta e ca și cum ne-am gândi să schimbăm culoarea mașinii când se strică motorul, sperând că aceasta să meargă. Când socializarea nu se întâmplă cu naturalețe, trebuie să ne întrebăm, mai degrabă, ce anume nu funcționează în relația de atașament a copilului”, susține psihoterapeutul.
Socializarea începe odată cu atașamentul, deci de la naștere. Ne putem gândi la mamă ca la prima legătură socială. Această relație are un rol decisiv în felul în care copilul va relaționa pe viitor. Acest rol poate fi pentru mamă unul copleșitor, de aceea psihoterapeutul spune că este important ca aceasta să-și conștientizeze limitele și să nu rămână singura resursă pentru copilul său. Deoarece poate să se ajungă la un moment în care presiunea să fie foarte mare, mama să nu aibă timp pentru a-și reîncărca bateriile și atunci cel mai bine este să lase loc și altor persoane în viața copilului. După mamă și tată – bunicii pot fi resurse valoroase în procesul de socializare al celui mic.
Atașamentul securizat, o necesitate pentru un adult capabil să socializeze
De multe ori suntem invadați de cerințele celor mici, încercăm să le răspundem, iar uneori ne este teamă că “îi învățăm” dependenți și ne trezim că cei mici sunt deja catalogați de alții ca fiind obraznici, pentru că pun prea multe întrebări, pentru că au prea multe cerințe.
Dar de ce este bine să avem copii atașați, de ce este bine să răspundem cerințelor celor mici? Este vorba despre atașamentul securizat, mai exact, copilul are încredere că poate să vină să ceară ajutorul părintelui știind că îl va primi. Cristina Elena Lupașcu ne-a explicat că: “Un copil mic, chiar bebeluș, care plânge (cere ceva) și nu primește alinare în mod repetat, e un copil care va învăța atât de timpuriu că el nu contează, că nu e important și, deci, nu are de ce să mai ceară. Există multe temeri legate de cum să-ți crești copilul, de multe ori acestea fiind doar răspunsul presiunilor din afară, din partea tuturor celor care știu mai bine. De multe ori aceste temeri ne fac să ne întrebăm dacă facem bine, dacă nu îl alintăm prea mult, dacă nu rămânem fără soluții când îl vedem că își cere atât de vocal (obraznic) drepturile”.
Dar până la urmă la baza primelor relații de atașament, și care le va influența mai târziu pe cele de socializare, se află mama, tatăl, bunicii, deci cei din familie. Și indiferent de pregătirea părintelui, acesta este cel mai bun specialist pentru copilul său și pentru relația copil – părinte. Iar oricine altcineva este doar un reper.
Intrarea în colectivitate, un test pentru copil și pentru părinți
Specialiștii recomandă pentru începerea grădiniței vârsta de 3 ani, pentru că până atunci copilul a avut timp suficient pentru a lega relații sigure cu persoanele din jurul său. “A avut timp să învețe că atunci când are nevoie de ajutor îl primește și acest lucru îl securizează suficient de mult încât să nu se simtă abandonat când este lăsat la grădiniță. Teama de abandon există oricum. Nu înseamnă că dacă îl asigurăm cât de bine putem noi, el nu va mai simți teama de abandon. E important să avem un simț al realității și să nu avem așteptări nerealiste. Altfel spus, scopul (educației, al terapiei) nu este să îi învățăm să nu mai simtă, să ignorăm sau să diminuăm (invalidăm) importanța sau gravitatea realității lor, așa cum o percep ei. Scopul nostru este să îi învățăm să facă față, să le oferim soluții cât mai diverse și resurse felurite”, ne sfătuiește psihoterapeutul. Pentru că un copil trebuie ajutat prin activități diversificate, prin prezența mai multor persoane în viața sa, prin lecturarea basmelor să ajungă singur să absoarbă și să discearnă informații.
Ne confruntăm, din păcate, și cu două decizii ale adulților care influențează negativ procesul de atașament, și deci, și de socializare. Una îi vizează pe acei copii care au fost duși de timpuriu în colectivitate, la creșă sau, și mai grav, au fost abandonați și instituționalizați. Aceștia nu s-au bucurat de atenția mamei, nu și-au dezvoltat mecanisme de apărare. Psihoterapeutul susține că unui astfel de adult îi va fi foarte greu să aibă încredere în ceilalți, va fi tot timpul defensiv preventiv, chiar va provoca abandonul în relațiile importante, tocmai din teama de a nu fi abandonat. A doua îi vizează pe copii care au fost menținuți prea mult în sânul familiei, ei au fost privați de foarte multe resurse, care vin la pachet cu relaționarea cu alte persoane, în afara celor din familie. Aceștia vor ajunge, cel mai probabil, niște adulți anxioși, pe care îi va paște necunoscutul după fiecare colț.
Cristina Elena Lupașcu ne-a explicat cum trebuie văzută intrarea în colectivitate: ”Aceasta este doar o punere în joc a relațiilor de acasă. Regulile și felul în care învață să facă față provocărilor relaționale de acasă vor fi puse în joc în colectivitate. Și invers, problemele întâlnite în mediul social pot fi văzute la microscop, în mediul familial”.
Distanțarea socială, benefică pentru socializarea în familie
Am trecut printr-o perioadă care a afectat socializarea din afara familiei, grădinițele au fost închise, locurile de joacă sunt încă închise. Însă pandemia și perioada de distanțare socială ne-a dat la schimb apropierea din familie, a făcut posibilă conectarea activă a părinților cu copiii lor.
Cu toate că unii dintre noi am fost nevoiți să lucrăm acasă alături de cei mici, iar asta a însemnat și o provocare, am învățat să ne conectăm conștient, să renunțăm la activitățile din afara casei pe care de multe ori ni le impuneam.
Specialistul susține că socializarea a trecut și ea prin valul de provocări aduse de pandemie, însă atâta timp cât suntem conectați cu cei mici, cât întreținem relațiile deja existente cu colegii de la grădiniță, cu alți prieteni care au copii, chiar și de vârste diferite, micuții nu ar trebui să se simtă privați de beneficiile socializării.