Cum să ne facem prieteni la locul de muncă
Unul dintre cele mai importante lucruri este să le arătăm colegilor că suntem interesaţi de persoana lor. Dar să nu o facem forţat, ci sincer, astfel că nu e recomandat să încercăm acest lucru cu oamenii care ne sunt antipatici. Cu cât suntem mai atenţi cu cei din jur şi cu cât le oferim mai mult posibilitatea să se exprime, cu atât mai repede le vom câştiga prietenia.
Oricât ar părea de banal, zâmbetul este un alt detaliu important care ne apropie de semenii noştri. Un zâmbet la momentul potrivit, venit firesc, poate descreţi fruntea interlocutorului nostru. În plus, zâmbetul înseamnă aproape peste tot acelaşi lucru, indiferent de cultura în care lucram.
Dacă suntem nişte ascultători buni, avem şanse să ne facem mai mulţi preiteni. Este bine să încurajăm colegii să vorbească despre ei înşişi, să-şi spună problemele şi să-şi expreime ideile. În fond, cui nu îi place să fie ascultat cu atenţie şi, mai mult decât atât, luat în serios?
Abordaţi şi subiecte despre care ştiţi că este interesat colegul/colega dumneavoastră. O conversaţie bună se întreţine uşor dacă abordaţi un subiect care îi suscită interesul interlocutorului. Dacă ştiţi că-i plac filmele, solicitaţi-i o recomandare. Dacă îi place fotbalul, întrebaţi-l cu ce echipă ţine sau ce părere are despre meciul de aseară. Şi aşa mai departe.
Comportaţi-vă în aşa fel încât celălalt se simte important. Nu e vorba doar de regulile stricte de politeţe, ci şi de felul în care îl ascultaţi şi de seriozitatea pe care i-o arcordaţi.
Amintiţi-vă întotdeauna numele colegilor. Nu e nimic mai măgulitpr decât să le spuneţi colegilor pe nume, chiar dacă sunt noi şi abia dacă i-aţi văzut odată. În plus, să le spuneţi oamenilor pe nume poate fi unul dintre cele mai importante suntete pe care le aud, indiferent de limbă.