Cum să-i impresionezi pe cei din jurul tău
Maşina, hainele sau muzica pe care o ascultăm au efectul lor, dar numai pentru puţin timp. Specialistul în dezvoltare personală, Marc Hack, afirmă că posesiunile tangibile nu sunt atât de impresionante precum calităţile noastre intangibile. De ce? De pildă, s-ar putea ca tipul să conducă o maşină foarte scumpă, dar nu e cumpărată de el, ci de tatăl lui, care are nişte afaceri dubioase. Sau, respectivul face foarte mulţi bani, însă nu ajunge niciodată să se bucure de ei. Mai mult decât atât, oamenii care deţin anumite lucruri îşi atrag invidia multora, pe când cei care au calităţi principiale şi morale, atrag admiraţia tuturor. Iată câteva reguli selectate de Hack care vă pot ajută să-i cuceriţi pe cei din jurul vostru.
Fii tu însuţi. Rămâi autentic. Ai auzit asta de nenumărate ori, dar e cât se poate de adevărat. Decât să fii versiunea numărul doi a altei persoane, mai bine rămâi versiunea numărul unu a propriei persone. Îţi pierzi vremea dacă vrei să fii altcineva.
Trebuie să-ţi pese de oameni. Dacă nu-ţi pasă de oameni, oamenilor nu le va păsa de tine. Cu cât îi vei ajuta mai mult pe ceilalţi, cu atât te vor ajuta şi alţii pe tine. Bunătatea şi compasiunea sunt recompensate cu acelaşi răspuns.
Fă-i să se simtă bine. Oamenii îşi vor aminti mai greu ce ai făcut, dar îşi vor aminti uşor cum i-ai făcut să se simtă.
Fii cinstit şi responsabil. Mincinoşii sunt antipatici. Nimeni nu-i place şi, pe termen lung, adevărul iese la iveală, deci şi minciuna. Gândeşte-te ce s-a întâmplat cu gloria lui Lance Armstrong. Ori îţi asumi acţiunile şi le controlezi, ori acţiunile ajung să te controleze pe tine.
Zâmbeşte cât mai des. Un zâmbet sincer îl face pe cel din faţa ta să se simtă bine. Gândeşte-te când întâlneşti pe cineva pe stradă care îţi zâmbeşte. Brusc, omul nu mai pare un străin.
Respectă-i pe bătrâni, pe minori şi pe toţi ceilalţi. Nu există graniţe sau diferenţieri între cei care merită respectul tău. Respectă-i pe toţi exact cu îl respecţi pe bunicul tău şi tratează-i la fel de bine cu l-ai trata pe nepotul tău.
Adresează-te oamenilor pe nume. Oamenii adoră să-şi audă numele. Aşa că fă bine şi reţine cum îi cheamă. Foloseşte-le numele când vorbeşti cu ei, dar şi când le trimiţi un email.
Spune „te rog” şi „mulţumesc”. Dacă le foloseşti, orice conversaţie, cât de serioasă ar fi ea, devine mai prietenoasă. Cu „te rog” şi „mulţumesc” solicitările devin rugăminţi, dacă sunt folosite pe tonul potrivit.
Excelează în ceea ce faci. Virtuoşii ne câştigă admiraţia cel mai uşor, indiferent că vorbim de muzicieni, de antreprenori sau speakeri motivaţionali. Toţi au un singur lucru în comun. Sunt buni în ceea ce fac. Chiar şi cel care face munca „de jos” bine este respectat.
Ajută-i pe ceilalţi când poţi să o faci. Când ai un impact pozitiv asupra vieţii cuiva, atunci ai un impact pozitiv şi asupra propriei tale vieţi. Ajută-l pe cel care are nevoie, fie să devină mai fericit, fie să sufere mai puţin. Toată lumea apreciază o mână de ajutor, mai ales când este neaşteptată.
Pune ceva din cine eşti în orice lucru pe care-l faci. Dacă eşti amuzant, nu strică să contribui cu puţin umor. Dacă eşti artist, decorează ilustraţia pe care o trimiţi. Indiferent ce faci, customizează-le cu ingredientele personale.
Dă mai mult decât se aşteaptă de la tine. Cei mai mulţi oameni promit marea cu sarea, dar oferă mult mai puţin. Tu poţi să faci exact invers.
Organizează-te. Nu poţi să faci nimic bine dacă nu eşti organizat. Organizează-ţi biroul, spaţiul de lucru şi locuinţa.
Documentează-te şi pune întrebările potrivite. Nu fii tipul ala din cameră care doar aprobă şi dă din cap ca şi cum ştie despre ce e vorba, dar nu ştie. Pregăteşte-te puţin înaintea unei întâlniri şi, când nu înţelegi, pune întrebări.
Împărtăşeşte-ţi cunoştinţele cu ceilalţi. Când ştii anumite lucruri şi-i poţi lumina pe ceilalţi, e bine să o faci. Dacă ai informaţii esenţiale asupra unui subiect, nu le păstra doar pentru tine.
Rămâi pozitiv şi concentrează-te pe ce e corect. Dacă ai sau nu succes când faci ceva, întotdeauna se pot întâmpla două lucruri: ori reuşeşti, ori înveţi ceva. Păstrează perspectiva pozitivă asupra lucrurilor, indiferent cât de greu ar fi. Apreciază ce e de apreciat şi învaţă din restul. Atitudinea pozitivă îi va contamina şi pe cei din jurul tău.
Ascultă-i pe ceilalţi. Într-o lume plină de distrageri, oamenii care le acorda atenţie celorlalţi vor fi mereu apreciaţi. Concentrează-te puţin când cineva îţi vorbeşte, uită de telefonul mobil şi acordă-i câteva minute.
Investeşte timp, energie şi bani în tine. Dacă investeşti în tine vei putea să îţi modifici traiectoria în viaţă de câte ori vei dori. Eşti produsul a ceea ce cunoşti şi cu cât investeşti mai mult în asta, cu atât vei fi mai valoros şi pentru cei din jurul tău.
Fii generos şi sari în ajutor. Când am fost în Iran, am întâlnit oameni foarte generoşi. De pildă, cineva mi-a plătit cumpărăturile la supermarket. Altă dată doua femei ne-au plătit pâinea, după ce am schimbat cu ele câteva cuvinte. Iar astea sunt doar două exemple. Cert este că atitudinea asta m-a făcut să-i plac foarte mult pe iranieni şi Iranul ca atare.
Împarte complimente atunci când e cazul. Toţi vor să vadă că eforturile lor sunt apreciate. Dacă cineva face ceva deosebit, nu ezita să le faci un compliment. Asta arată că nu eşti invidios pe succesul lor.
Rămîi abordabil şi uşor de găsit. Oamenii îi uită pe cei care sunt scumpi la vedere sau greu abordabili. Dacă dovedeşti că eşti accesibil şi disponibil vei fi apreciat.
Exploatează resursele pe care le ai la dispoziţie. Cei mai mulţi oameni rămân uimiţi atunci când văd pe cineva care suferă de un anumit handicap şi cu toate astea excelează într-un domeniu. Pur şi simplu îşi folosesc mai bine resursele pe care le au la dispoziţie. Stevie Wonder nu poate să vadă, dar poate să câştige 25 de premii Grammy.