Cum ne împiedicăm copiii să ajungă lideri

Dar nu toate intenţiile bune ale părinţilor sunt benefice pentru educaţia copiilor. Într-un articol apărut pe siteul Forbes.com, Kathy Caprino, terapeut şi specialist în leadership, a strâns într-un text, cu ajutorul unui alt expert, dr. Tim Elmore, şapte greşeli importante pe care părinţii le fac când îşi cresc copiii.

1. Nu ne expunem copiii la risc

Trăim într-o lume care ne avertizează de pericol la fiecare pas. Instinctual, siguranţa pe primul loc este şi deviza oricărui părinte. Însă asta nu înseamnă că este benefică în fiecare situaţie. Specialiştii în educaţie din Europa au descoperit că dacă un copil nu se joacă afară din casă şi nu ajunge să experimenteze niciodată julituri, căzături sau alte mici accidente de acelaşi tip, ajung să dezvolte fobii la maturitate. Copilul trebuie să cadă de câteva ori, să înveţe că e normal să se întâmple aşa, crede Kathy Caprino. Adolescenţii trebuie să experimenteze câteva eşecuri în dragoste, să aprecieze maturitatea emoţională necesară relaţiilor de lungă durată. Dacă părinţii îşi protejează prea mult copilul, este foarte posibil ca la maturitate să aibă o încredere scăzută în el şi să fie arogant.

2. Îi salvăm prea repede

Copiilor de astăzi le lipsesc abilităţile pe care le aveau copiii de acum 30 de ani, deoarece acum părinţii intervin în problemele lor şi tind să le rezolve ei înşişi, crede Kathy. Când oferim copiilor prea multă asistenţă îi împiedicăm să treacă prin greutăţi şi, evident, să-şi rezolve singuri problemele. Trebuie să ne „antrenăm” copiii să reuşească şi fără ajutorul nostru, pentru că altfel se vor aştepta să fie ajutaţi de fiecare dată. Însă în lumea de afară lucrurile nu stau deloc aşa, astfel că toţi copii trebuie să se descurce şi singuri pentru a deveni adulţi competenţi.

3. Îi lăudăm prea uşor

Tot în ideea de a ne ajuta copiii, îi încurajăm foarte mult şi tindem să le spunem că sunt cei mai buni. „Mergeţi la un meci de baseball din liga de copii şi veţi vedea că toţi sunt nişte învingători”, spune Kathy. Însă puţin mai târziu, copiii realizează că numai mami şi tati îi cred cei mai buni, cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi. S-ar putea ca pe moment să aibă un efect încurajator, însă fără prea mare legătură cu realitatea şi copiii încep să se îndoiască de obiectivele părinţilor lor. Dacă îi lăudăm prea uşor şi le ignorăm obrazniciile, copiii vor învăţa să înşele, să exagereze şi să mintă pentru a evita dificultăţile realităţii.

4. Vinovăţia ne împiedică să fim buni lideri

Copiii dumneavoastră nu trebuie să vă iubească în fiecare minut. Copiii vor trece de dezamăgire, dar nu şi de efectele răsfăţului. Aşa că refuzaţi-i sau nu le îndepliniţi pe loc dorinţele şi lăsaţi-i să lupte pentru lucrurile care li se par valoroase, pentru lucrurile de care au nevoie. Ca părinţi, mai ales în familiile cu mulţi copii, tindem să le dăm ce vor pe post de răsplată. Când unul excelează, ni se pare nedrept să-l răsplătim şi să îl lăudăm doar pe el. Este nerealist şi ratează şansa de a le transmite convingător că succesul depinde de propriile noastre fapte. Aveţi grijă să nu-i obişnuiţi că o notă bună se răsplăteşte făcând cumpărături la mall. Dacă relaţia dintre voi se bazează pe recompense materiale, copiii nu vor simţi motivaţie intrinsecă sau iubire necondiţionată, spune Kathy.

5. Nu le împărtăşim greşelile făcute de noi

Adolescenţii vor să-şi întindă aripile şi să facă lucruri pe cont propriu. Noi, ca părinţi, suntem obligaţi să le permitem asta, însă nu înseamnă că nu trebuie să-i ajutăm, indicându-le anumite direcţii. Împărtăşiţi-le greşelile relevante pe care le-aţi făcut când eraţi de vârsta lor, într-un mod care să îi înveţe să facă alegerile corecte. De asemenea, copiii trebuie pregătiţi să se confrunte cu anumite eşecuri, precum şi să-şi asume consecinţele greşelilor lor. Spune-le cum te-ai simţit într-o situaţie asemănătoare, ce te-a determinat să faci acel lucru, şi ce ai învăţat din toată situaţia. Pentru că nu suntem singura influenţă din viaţa copiilor noştri, trebie să fim cea mai bună influenţă.

6. Confundăm talentul şi inteligenţa cu maturitatea

Inteligenţa este deseori folosită ca unitate de măsură a maturităţii şi ca atare, părinţii presupun că un copil inteligent e gata să dea piept cu lumea. Dar lururile nu stau deloc aşa. Numeroşi atleţi profesionişti şi starlete de la Hollywood ajung să fie implicaţi în scandaluri, în ciuda talentului lor de neînchipuit. Doar pentru că juniorul este talentat într-un anumit aspect al vieţii, nu înseamnă că se descurcă la toate. Responsabilitatea nu apare ca prin magie la o anumită vârstă şi nici nu există un manual care să indice ce libertăţi trebuie să îi acorzi şi când. O regulă de bază este să stai cu ochii pe alţi copii de aceeaşi vârstă şi, dacă vezi că fac mai multe lucruri pe cont propriu, probabil e momentul ca odrasla ta să fie mai independentă.

7. Nu punem în practică ceea ce spunem

Ca părinţi, este responsabilitatea noastră să le arătăm că trăim viaţa pe care vrem să o trăiască şi ei, să le formăm caracterul, să îi ajutăm să devină oameni de nădejde, responsabili pentru faptele lor. Acasă e important să fim oneşti – minciunile, oricât de nevinovate, ies la iveală şi erodează treptat caracterul. Aveţi grijă ce mici alegeri etice faceţi, deoarece copiii le vor observa. Dacă nu trişaţi, de exemplu, copiii vor şti că trebuie să facă la fel. Învăţaţi-vă copiii să contribuie dezinteresat la binele comunităţii, implicându-vă în acţiuni de voluntariat şi oferiţi-vă drept model.