Ospitalitatea, un domeniu seducător
De multe ori am fost întrebată cum de am ales această meserie, de hotelier, și cum de, la aproape 19 ani de când activez în domeniu, sunt la fel de fascinată de fenomenul acesta. Sincer, uitându-mă retrospectiv, aș spune că hotelăria m-a cucerit, a fost un fel de „coup de foudre”.
Studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, eram în anul al 3-lea și deja aveam un job de secretară într-o firmă cunoscută de training și consultanță. M-am „autoeducat” că, venind din provincie, fără nicio rudă în București care să mă ajute, ar fi bine să muncesc dacă pot și să îi degrevez pe părinți de anumite cheltuieli. Fusesem, de altfel, fascinată în copilărie de serialul Beverly Hills astfel încât, la 14 ani, când tata mi-a spus răspicat că nu are bani să îmi dea să merg la mare cu prietenii, eu i-am răspuns: „stai liniștit, o să muncesc eu și o să am cu ce pleca”. La el era mai mult teama de a mă lăsa la mare doar cu prietenii la acea vârstă, la mine era ambiția de a reuși.
Și uite așa am muncit toată vara, vânzând înghețată la o terasă a unor prieteni de familie, iar tata, de rușine (pe care nu am înțeles-o niciodată), nu a putut să vină să mă vadă „în acțiune”. Știu însă că a fost mândru de mine și, la început de septembrie, după ce îmi terminasem mandatul de vânzător, a venit și mi-a spus: „Uite bănuții pentru vacanță, să mergi și să ai grijă de tine! Să îți folosești ambiția și dorința de a reuși în orice îți vei propune”. Și cam așa a fost, acea experiență mi-a servit drept model în viață și îmi este și astăzi.
Cum spuneam mai sus, cred cu tărie ca hotelăria m-a ales. Mergând într-unul din hotelurile flaghip de 5 stele din București să ajut la organizarea de cursuri pentru compania la care activam, de cum am pătruns pe ușa mare rotativă și am văzut lobby-ul impresionant cu scara de marmură care ducea către sălile de conferință, m-am simțit precum Alice în țara minunilor. Din tânăra timidă, silitoare dar fără a ști exact ce să facă mai departe cu viața ei (căci meseria de profesor și de traducător nu erau în primele opțiuni), mi-am spus: „cât de mult mi-ar plăcea să lucrez într-un hotel”!
A fost ulterior o chestiune de 12 luni să îmi îndeplinesc visul, după ce mi-am pregătit singură un CV, stângaci de altfel, și l-am trimis către toate hotelurile pe care le consideram eu mari sau îmi păreau mie importante la acea vreme. După ce am așteptat, și am așteptat, am primit o propunere de a lucra în echipa de deschidere a unui hotel de 5 stele central, însă nu mi-a surâs ideea de a continua să fiu secretară. Mi-am spus atunci: secretară am fost, acum mi-aș dori să încerc și altceva, să fiu în echipa de vânzări sau de evenimente! După acest refuz al meu, am avut ceva regrete, în ideea în care am crezut că trenul nu se va mai opri încă o dată în gara mea… Până într-o zi, când am primit un telefon de la hotelul Sofitel (actualul Pullman WTC), și am fost invitată să particip la un interviu pentru un post de sales.
Retrăiesc cu drag acele momente chiar și acum. M-am confesat celei mai bune prietene de atunci (și de acum), colegă de facultate, că o să merg la acel interviu. Și ea, senină, cu ochii ei mari, frumoși, inteligenți și blânzi, mi-a grăit: „Alinu’ (așa îmi spune și azi), tu știi cât de mult țin la tine și te apreciez, dar cum crezi tu că te vor accepta într-un hotel așa de mare, tocmai pe tine, fără experiență în domeniu și mai ales pe vânzări, când tu porți și aparat dentar?!”. La vremea aceea aparatul dentar pentru corecție nu era la modă, era chiar o ciudățenie pentru o tânără.
Dar am crezut cu tărie în șansa mea și, pare-se, și cei care m-au recrutat. Și iată-mă și astăzi tot în hotelărie, iar meritele mi-au fost recunoscute atât de angajatori cât și de către industrie, prin acordarea de două ori a titlului de Best Hotel Manager în cadrul Romanian TopHotel Awards în anii 2016 și 2021.
Citește și Cultura ospitalității. Oameni și Valori
Îmi spun povestea căci sunt convinsă că sunt multe persoane ca și mine, fără cursuri inițiale de turism, care, deși sunt atrase de domeniu, nu îndrăznesc să încerce, spunându-și că nu au experiență. Eu îi încurajez pe toți să își urmeze visul. Noi îi așteptăm, sunt în piața noastră mulți colegi de-ai mei, care, ca și mine, căutam „talente” și ne preocupăm să își dezvolte o carieră și să aibă un parcurs armonios. Și care chiar inițiem și purtăm discuții atât cu acționarii cât și cu reprezentanții lanțurilor hoteliere (unde este cazul), în așa fel încât eforturile să le fie remunerate corect, să fim competitivi cu alte domenii. Venim însă de departe… dar nu ne lăsăm. Vă promit!
De ce consider că e fascinant să lucrezi într-un hotel?
Spun mereu că hotelul este un organism viu, care funcționează 24h din 24h. Sau îl compar cu un ceas automatic, care nu se oprește dacă îl îngrijești, îi întorci rotița, pentru a avea cel mai bun randament. În hotelărie trebuie în primul rând să îți placă interactivitatea, să fii guest oriented și, în general, o persoană jovială. Hotelăria nu se rezumă doar la a fi recepționer sau ospătar sau bucătar sau organizator de evenimente. Poți avea un parcurs complet, în funcție de cât de dornic ești și ce capacități de adaptare ai. Lucrul pe care nu îl consider necesar doar pentru talente, cât și pentru liderii lor. Comunicarea și transparența sunt esențiale. Știu povesti de succes, cred cu tărie, de altfel, și în a mea, și ajut la construirea altora cu dăruire.
Totodată, cred în mentorat, în valori, în leading by example. Și cu cât suntem mai mulți dornici să împărtășim din experiența noastră, cu atât mai mult putem „revitaliza” industria ospitalității și putem fi iarăși atractivi ca angajatori. Însă, cu o condiție, așa cum am menționat și mai sus: eforturile celor care ne aleg pe noi să fie corect balansate cu pachetele oferite. Și cred că se poate, dacă toate părțile implicate înțeleg că ne aflăm la o răscruce de drumuri și doresc să (re)construiască trainic.
Nu în ultimul rând, trecem printr-o criză profundă, o pandemie care a schimbat totul în această industrie, inclusiv la nivel de comportament clienți. Trăim o perioadă de 2 ani, în care cuvântul cheie este “imprevizibil”, mediul nostru de trai a suferit modificări radicale, iar noi am fost forțați să regândim totul. Totuși, vestea bună (rămân o optimistă incurabilă) este că am descoperit și partea pozitivă și creativă a noastră, a industriei, a întregii societăți, în care toți ar trebui să fim preocupați de România ca destinație, să sprijinim real și mai mult turismul autohton, să petrecem mai multe vacanțe în propria țară, să susținem eforturile locale.
Haideți să punem România, în primul rând, pe harta proprie de călătorii, și apoi alte destinații externe!
Alte recomandări
Orice hotelier este ambasadorul brandului, orașului, valorilor istorice și culturii comunității
HORECA are șanse să renască, dacă își schimbă atitudinea și cultura de business
