Crama Basilescu, o poveste care a început în urmă cu peste un secol
Vinurile Basilescu și-au țesut originea din frumoasa poveste de dragoste dintre tânărul Aristide Basilescu (fiul lui Nicolae) și tânăra domniță Aglae Saint Georges de Posingen, descendentă a unei familii atestată documentar încă din anul 400 d.Ch. Iubirea lor a fost o binecuvântare și pentru activitatea domeniului viticol de la Urlați. În acea perioadă, s-a început colaborarea cu faimosul restaurant Capșa și Maison de Champagne St. Marceaux & Co.
Pentru prețuirea locului unde se întâlneau marile spirite ale vremii – de la scriitori, actori, pictori, poeți la politicieni și diplomați – și pentru prietenia pe care o avea cu familia Capșa, Nicolae Basilescu încredințează Casei Capșa reprezentarea și vânzarea vinurilor sale. Povestea de succes se întrerupe însă brusc, când statul confiscă toate bunurile și terenurile familiei Basilescu, iar membrii ei sunt mutați la Mizil, unde au domiciliul forțat până în anul 1964.
Viile, conacul și noua cramă înființată în 2008 reprezintă astăzi locul unde vechile tradiții își găsesc valențe moderne. Viile cu soiuri preponderent românești sunt readuse la viață și îngrijite cu pricepere și dragoste, astfel încât să ofere vin de înaltă calitate, caracterizat prin eleganță, excelență și distincție.
Vinul Basilescu păstrează și un strop din istoria interbelică, amintindu-ne de caracterul puternic și revoluționar al vizionarilor Basilescu; este un mod de a ne întoarce în timp, de a ne contopi cu idealurile Basilescu, cu pasiunea și dorința de emancipare.
De la butașul de viță de vie până la stropul de vin din pahar
De la butașul de viță de vie până la stropul de vin din pahar, această licoare nobilă parcurge un drum lung binecuvântat de arșița și frig, ploaie și vânt, bogăția solului și mâinile crăpate ale culegătorilor.
Muncitorii în vie sunt ocupați 12 luni pe an cu îngrijirea celor peste 400.000 butași de vie, care se întind pe 100 de hectare. Este o muncă grea, care trebuie făcută indiferent de condițiile climatice: soare, vânt, ploaie, frig. Fiecare butaș de vie este îngrijit din momentul plantării, până în momentul intrării sale în declin.
În timpul anului au loc diverse activități în vie, începând cu tăierile de rodire și terminând cu pregătirea plantației pentru iernare. Munca în vie atinge vârful în primăvară cu “cercuitul“ sau legatul coardelor și plivitul lăstarilor. Apoi, în timpul verii se continuă cu dirijatul și legatul lăstarilor, tratamentele fitosanitare, normarea numărului de ciorchini pe butuc, combaterea buruienilor, cârnirea lăstarilor.
Sfârșitul verii în plantație este marcat de intrarea strugurilor în pârgă; soiurile pentru vinurile roșii încep să se coloreze prin acumularea antocianilor, iar cei pentru vinuri albe încep să devină transparenți. Acum încep prelevările de probe de struguri pentru analiza lor fizico-chimică pentru a determina mersul coacerii și implicit începerea recoltatului.
Culesul viei este la fel de important ca și întregul proces tehnologic de vinificație. În funcție de soi și de arealul viticol, strugurii ajung la maturitate în diferite epoci, perioade ale sezonului de vară-toamnă. Specialiștii vorbesc despre maturitatea fiziologică – când semințele boabelor de struguri sunt coapte și se desprind ușor de pulpă – și maturitatea tehnologică dată de compoziția strugurilor necesară pentru a obține un anumit tip de vin.
La Crama Basilescu recoltarea se face doar manual, de către culegători instruiți să aleagă doar strugurii sănătoși, aceștia fiind adunați în lădițe de plastic de maxim 18 de kg pentru a nu-i strivi și a nu se oxida în drumul spre cramă.
Cei mai buni struguri, selectați cu grijă din vie dar și la banda de sortare, își vor continua drumul spre vasele de fermentare, dar nu înainte de desciorchinare pentru e evita extragerea gustului ierbos din ciorchinii verzi.
Cupajarea este măiestria oenologului de a crea vinuri unicat. Vinurile de creație sunt obținute din combinarea vinurilor din diferiți ani de recolta și/sau din diferite soiuri. Vinurile tinere au fructuozitate, vinuri mai vechi au arome mai complexe dobândite pe parcursul maturării la butoaie de stejar. Vinurile tinere sunt mai vioaie, cu aciditate care împrospătează fiecare înghițitură, vinurile mai vechi sunt mai echilibrate, rotunjite parcă de înțelepciunea anilor care au trecut peste ele. Fiecare din acestea sunt precum piesele dintr-un puzzle care completează tabloul final pentru a ne oferi o experiență de neuitat.
De ce să vizitezi Crama Basilescu
Pentru o experiență unică, îți recomandăm să vizitezi Crama Basilescu. “Descoperi povești, oameni, locuri, vinuri, istorie. Vezi via, locul de unde se naște vinul și ești aproape de tine însuți și de natură, îți eliberezi mintea. Seara poți savura un vin bun, evadezi din griul citadin în natură. E ceva magic, nu se poate povesti în cuvinte, e o experiență care trebuie trăită”, spune Dana Sofia, manager al Cramei Basilescu.
Vinurile Cramei Basilescu se găsesc în toate lanțurile de magazine gen IKA: Kaufland, Carrefour, Cora, Auchan, Metro, Remarkt și online – www.emag.ro, www.freshful.ro, www.Finestore.ro, www.glovo.ro, etc.
Câteva dintre colecțiile de vinuri ale Cramei Basilescu
Colecția „Vinuri de creație” este un omagiu adus artei gustului și pasiunii de a trăi. Aceste vinuri se pot obține doar în anii excepționali pentru cultura viței de vie, prin prelucrarea celor mai buni struguri culeși și selectați manual de pe cele mai bune parcele.
Colecția „Îngeri din micul Paris” povestește secvențe emoționante din legenda Micului Paris – Bucureștiul perioadei interbelice. Este o colecție dedicată efervescenței și renașterii României moderne, care, prin parfumul său, reînvie momente ale vieții boeme românești din acea vreme.
Colecţia „Vin desert” este dedicată tuturor celor care preţuiesc cu adevărat viaţa aşa cum este: subtilă dar extrovertită, echilibrată dar acidă, dulce dar provocatoare.
Colecţia „Eclipse” este un spectacol al vinului născut în şoapta naturii. Descoperim o cale nouă spre bucuria gustului prin soiuri pure: Fetească Neagră, Burgund Mare (vinificat în roze), Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Busuioacă de Bohotin şi Tămâioasă Românească. Evadează în emoţia momentului…
Colecţia „Epoque” este un omagiu adus artei prin spectacolul gustului, bogăţia culorilor și fascinaţia aromelor.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 277
Pentru abonare, click aici