„O femeie comunicator vrea să convingă, nu neapărat să impresioneze”

Lucraţi în domeniul comunicării de mai mulţi ani. Care sunt atuurile unei femei comunicator?

Dacă e să trecem în revistă calități „de manual”, sigur că e nevoie de persuasiune, integritate, corectitudine, concentrare pe rezultate, calități la fel de necesare atât femeilor, cât și bărbaților comunicatori. De multe ori am făcut echipă bună, de succes, cu colegi bărbați. Particularizând, o femeie comunicator vrea să convingă, nu neapărat să impresioneze!

Care au fost proiectele care v-au provocat cel mai mult în această zonă?

De departe, Proiectul Roșia Montană este cea mai mare provocare pentru un om de comunicare din România. În 2008, când am venit eu la RMGC, în piață circulau atât de multe informații neadevărate, încât era ca și cum ai fi încercat să demontezi toate legendele Olimpului…! Acum situația e mult diferită, oamenii înțeleg cu siguranță mult mai mult despre acest proiect. Ne-o arată, pe de o parte, studiile de percepție, iar pe de alta – reacția directă a oamenilor cu care vorbim.

Când lucram la prima companie de lobby din România, una dintre provocări a fost să convingem guvernul României să reducă fiscalitatea în domeniul importurilor de băuturi alcoolice, într-o vreme (1997-1998) când aveam inflație mare, leul se devaloriza galopant, iar guvernul căuta noi surse de venit. Clientul meu era Asociația Producătorilor de Whisky Scoțian. A fost un proiect complex, dar a meritat efortul. În mai puțin de un an, taxele s-au redus, contrabanda nu mai era rentabilă și piața „albă” de băuturi de import s-a dezvoltat foarte mult.

O altă provocare a fost fuziunea UPC-Astral: 1,3 milioane de clienți de televiziune, telefonie și internet, două culturi antreprenoriale diferite – românească și americană. Când am plecat de la Coca-Cola România la UPC România (2003), al cărei acționar american era atunci în restructurare financiară, mulți au crezut că fac o greșeală. După doi ani, în 2005, achiziția Astral de către UPC a luat premiul „Tranzacția anului” din partea revistelor de business.

Sunteţi vicepreşedinte comunicare într-o companie care a luptat mult pentru imagine. Ce strategii importante aţi implementat?

Singura strategie posibilă: să spunem povestea oamenilor adevărați de la Roșia Montană, să arătăm pozele necosmetizate ale zonei așa cum este ea acum, să le explicăm celor care vorbesc despre fân și puritate că, de fapt, acolo e poluare și lipsă de speranță… și că, de fapt, un proiect minier modern și făcut ca la carte e singura salvare a zonei. Și că mineritul se poate transforma dintr-o Cenușăreasă pusă la colț în România – să nu uităm că s-au închis peste 500 de mine în ultimii ani! – într-un motor al economiei, așa cum se întâmplă în țări puternice, din Europa și din lume.

Cum a fost să lucraţi în prima companie de lobby din românia?

A fost un alt fel de a face comunicare politică. Există în Statele Unite un curent de opinie care spune în esență „și companiile sunt oameni” – în sensul că și companiile, prin rolul lor în societate, trebuie să aibă drepturi, voce, influență. Aș vrea să ne amintim cu toții, fără ipocrizie, că mai tot ce consumăm – cu plăcere, cu drag, cu invidie pentru alții câteodată – e produs de o companie. De la săpun la mașini, de la haine și mâncare la – de ce nu? – aur!

Am avut un mentor de excepție – Guy Burrow, fondatorul firmei. Guy a fost director general la Shell România încă din 1990 și s-a lovit de multe situații pentru a înțelege că investitorii străini au nevoie de ajutor. Guy este un om extrem de riguros, corect și de încredere. Am învățat că acestea sunt calitățile fără de care nu se pot stabili relații solide pe termen lung.

Se spune despre femei că sunt mai atente la detalii, dar mai puţin analitice. Cum vă caracterizaţi dvs.?

Poate spune cineva că e atent în fiecare secundă? Nu cred și nici nu cred că e nevoie. Pentru că avem nevoie câteodată și de puțină distanțare, pentru a vedea esența. Uneori sunt analitică, alteori îmi ascult intuiția. Și cred că învăț mereu, nu mă complac, nu mă pretind atotștiutoare. Aș mai spune că îmi place să prevăd și să planific din timp. Nu aștept să mă prindă din urmă crizele.

Cât timp petreceţi la serviciu?

Poate mai mult decât trebuie, însă cu siguranţă mai puţin decât aş putea!

Cum împăcaţi viaţa personală cu cea profesională?

Le-am făcut cunoştinţă de curând acestor două vieţi (sunt relativ proaspăt căsătorită!) şi acum aştept să văd cum se înţeleg. Serios vorbind, cred că Nobelul pentru… „Pace între cele două vieţi” merge la soţul meu. El are răbdare cu programul meu imprevizibil şi încărcat.

Aveţi vreun model în carieră? Care este acesta?

Margaret Thatcher – comunicatorul ideal, pentru că toată viaţa a fost consecventă idealurilor ei. Întâmplător, nu foarte departe de ale mele. Secretul unei comunicări reuşite este să crezi cu toată puterea în ceea ce comunici. Altfel, nici ceilalţi nu cred. În plus, doamna Thatcher este un exemplu de reuşită a unei femei într-un domeniu acaparat de bărbaţi, iar eu sper să scriu istorie, păstrând proporţiile, într-un domeniu asemănător: mineritul, industria în general.

Aveţi vreun motto după care vă ghidaţi? Care este acesta?

„Difficult things take a long time, impossible things a little longer”. Într-o traducere adaptată, aş spune: Durează mult să rezolvi ceva dificil şi doar un pic mai mult să rezolvi imposibilul.

Andreea Pleşa s-a alăturat echipei RMGC în iunie 2008, pentru a dezvolta şi coordona strategia de comunicare internă şi externă a companiei şi pentru a transforma RMGC într-o companie comunicativă, deschisă spre dialogul cu toate părţile interesate. Are o experienţă de 15 ani în comunicare şi lobby. Este membru al International Public Relations Association şi membru în Consiliul de Conducere al Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Relaţii Publice.

Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici