Zoltan Kiss, un „Hefaistos” modern, exemplu pentru noile generații

Zoli provine dintr-o familie medie, de muncitori, de oameni simpli. A avut o copilărie grea iar norocul său a fost că s-a născut cu o imensă sete de cunoaștere și cu un spirit autodidact. Acestea l-au ajutat să învețe orice, din nevoia de a se întreține.

„Am citit enorm si am făcut multe lucruri ca să mă pot întreține… de la pictură, sculptură, electronice… Am încercat să învăț cât mai mult și să fac cât mai multe lucruri. Mi-a plăcut dintotdeauna să construiesc lucruri… Am început cu roboței și, curând, am ajuns la lucruri mai complicate. M-am dus la școala de plăcere până în liceu când a trebuit să întrerup studiile pentru că trebuia să am grijă și de alții”, povestește acesta.

„Gunoiul” altuia, prima lui mică avere

La 14 ani, când cei de vârsta lui încă nu renunțaseră la jocurile copilăriei, Zoli se apuca de restaurat prima lui motocicletă. O grămadă de fiare ce stătuseră vreo 15 ani în ploaie, pe care le cumpărase cu economiile strânse vreme de un an. A muncit toată vacanța de vară până au redevenit o motocicletă, iar la începerea școlii a vândut-o: „După ce am scăzut cheltuielile, am rămas cu 8.200 de lei. Destul de mult, cam cât 2-3 salarii ale unui om mare”, își amintește constructorul.

Atunci a înțeles că dacă face bine un lucru, recompensele sunt pe măsură. Din acel moment și până la Revoluție, a restaurat sau construit mai bine de 100 de motociclete, alături de două automobile de epocă.

În armată i s-a propus să rămână în sistem, dar rebelul din el a refuzat. S-a întors la „o viață normală”. După modelul altora, a revenit pe băncile școlii și, în paralel, pentru a se putea întreține, a învățat munca de croitor și să picteze icoane.

„După ce am restaurat prima motocicleta, a început să-mi placă să le dau viață fiarelor. Nu am fost niciodată mulțumit de ceva cumpărat, le găseam la toate îmbunătățiri de adus și, cu cât făceam mai multe, cu atât voiam mai mult. Mă alimenta și reacția oamenilor când mă vedeau pe stradă”, rememorează Kiss.

La 23 de ani, tânărul avea să construiască, pornind de la un VW Beetle, prima sa mașină de epocă.

Un succes personal nebănuit ce a venit odată cu prima dezamăgire, căci avea să dea piept cu birocrația și piedicile autorităților când vine vorba de inovație și nou.

„După Revoluție am crezut că lucrurile vor fi ceva mai diferite… că vor fi mai multe posibilități. În acel moment practicam un sport mai aparte – motociclismul viteză, care necesita nu doar timp, ci și bani și eforturi deosebite. Nu știu dacă datorită sau din cauza bazei materiale slabe, sătul de stat în umbra clubului la care activam pe hârtie, pentru că alt ajutor nu primeam, am hotărât să fac un club de motociclism, al doilea privat din România, la vremea aceea. Am cheltuit 350.000 de lei cu acel proiect. Un prieten, cu banii ăia, și-a făcut magazin. Eu am ales să evoluez altfel, dar în schimb am primit frâne.

Tot atunci, deoarece nu aveam fonduri pentru a achiziționa o motocicletă performantă, am luat decizia de a construi una. Aceea a fost prima construcție integrală, care mi-a adus locul 6 pe țară la motociclism viteză”, își amintește Zoli.

Talent irosit într-o țară care respinge inovația

„În 1990 am inventat un motor bun la toate, care trebuia să fie ajutorul tuturor în gospodărie, să fie folosit de la generator de curent electric și până la utilizări agricole. Am încercat să îl bag în producția de serie, să fie fabricat în fosta unitate militară de la „Mija”. După săptămâni pierdute, planuri mărețe și multă muncă, s-a ajuns la concluzia că este un proiect greu de realizat, că nu au scule performante pentru a produce așa ceva. Simple scuze. Patru ani mai târziu, deoarece în România nu aveam decât motoreta „Hoinar”, am făcut o motocicletă asemănătoare, după un design nou, cu piese fabricate în țară. Era un proiect revoluționar vremurilor. Timp pierdut, visuri destrămate, așa aș putea concluziona demersul. Nu mai aveam unde să o produc, fabricile se închiseseră”, povestește cu amărăciune ploieșteanul.

Trecerea timpului și dezamăgirile nu l-au făcut pe Zoltan Kiss să renunțe la pasiunea și stilul său de viață. Și acum, după mai bine de 30 de ani de meșterit, el construiește, cu dragoste, vehicule de tot felul, în micul său garaj din Ploiești.

Condamnat să traiască într-un scaun rulant, dintr-o eroare medicală, Kiss și-a pus în practică abilitățile pentru a își face noua viață mai ușoară.

„Mă motivează potențialul de dezvoltare, oportunitatea de a construi ceva unicat, adrenalina situațiilor dificile, cu dificultăți tehnice. Motivația este noul și ineditul și vine din dragostea de vehicule și din bucuria de a crea.

Pentru mine nu există nu se poate. Pentru că nu am găsit niciodată ceva care sa-mi placă… m-am hotărât să le fac singur. Mă consider un om realizat, chiar dacă nu sunt bogat financiar. Am o familie unită și frumoasă, trei fete pe care le iubesc enorm și mulți prieteni care nu mă uită la greu”, spune Kiss.

Un adevărat maestru are și discipoli

Cu toate că este mic și ticsit cu tot felul de fiare, motoare și piese ale viitoarelor proiecte, atelierul lui Zoli din Ploiești mai are loc și pentru cei doi tineri, frații Rareș și Bogdan Zotescu, cu care mai lucrează, când timpul le permite.

„Prietenul meu Justin Capră i-a inițiat în lumea proiectelor de garaj si a motoarelor. Acum, că acesta nu mai este printre noi, am preluat ștafeta și încerc să le transmit din experiența mea. Aș vrea să am pe lângă mine cât mai mulți tineri care să dorească să ne urmeze munca. Din păcate, tineretul nu mai are o scară a valorilor formată. De vină sunt probabil și părinții, care le oferă tot ceea ce își doresc, fără să îi lase să aprecieze lucrurile făcute cu trudă și sudoare”, spune maestrul.

Timpurile pe care le trăim acum sunt o consecință a faptelor noastre, pentru că nu ne mai ocupăm de ei, de tineri. Având internet și gadgeturi, nimeni nu mai consideră necesare activitățile extra. Adolescenții nu mai au posibilitatea de a lucra într-un atelier școlar, nu mai au cluburi de lucru, nu mai au oportunitatea de a costrui ceva, precum un kit electronic, un robot, o machetă. Foarte puțini sunt cei care-și doresc să facă ceva cu mâinile lor, prin muncă. Să desfacă, să vadă cum și de ce funcționează așa un sistem, un ansamblu.
„Cred că ar trebui să ne întoarcem un pic în timp si să îi educăm de mici pentru așa ceva, să le deschidem gustul pentru cunoaștere și nou”, este de părere Zoltan Kiss.