Work-Life-Balance, gala companiilor implicate în viața echilibrată a angajaților
În cadrul acestei gale, care a avut loc ieri, 11 februarie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, din Capitală, au fost premiate companiile care investesc în dezvoltarea şi motivarea angajaţilor, dar și care se implică în creşterea performanţei angajaţilor lor prin activităţi dedicate echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală.
Fiind specializaţi în servicii de resurse umane cu impact la nivelul performanţei individuale şi organizaţionale, organizatorii, Dynamic Human Resources, și-au dorit să încununeze proiectele pe care le au cu una dintre cele mai importante competiţii pentru companiile care pun accent pe resursa umană şi performanţa ei în contextul implicării în viaţa echilibrată a angajaţilor.
Au intrat în competiție firme cu peste 100 de angajați
Competiţia s-a adresat companiilor care își doresc să fie recunoscute ca Angajatori de Top care investesc în dezvoltarea şi motivarea angajaţilor pentru performanţă, companiilor care au peste 100 de angajaţi şi care doresc să se implice în creşterea performanţei angajaţilor lor prin activităţi dedicate echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală.
Dynamic Human Resources a oferit traininguri gratuite pentru angajații companiilor, precum și facilități în implementarea unui proiect dedicat angajaților și au implicat oamenii de HR prezenți într-o sesiune interactivă, în care să vină cu idei pentru implementarea proiectelor care susțin conceptul de Work Life Balance pentru angajații lor.
Au existat trei categorii ale competiţiei, în fiecare categorie companiile fiind grupate în funcţie de numărul de angajaţi.
Câștigătorii au fost:
Categ. 100-250 ANGAJAȚI
LOCUL I – S.C. UNICREDIT LEASING CORPORATION IFN SA
LOCUL II – S.C. FABRYO CORPORATION S.R.L.
LOCUL III – S.C. CHEQUE DEJEUNER ROMANIA S.R.L.
Categ. 250-500 ANGAJAȚI
LOCUL I – S.C. CARGILL AGRICULTURA S.R.L.
LOCUL II – SCC SERVICES ROMANIA
Categ. Peste 500 ANGAJAȚI
LOCUL I – SC ORANGE ROMANIA SA
Premii Speciale
SC ELMAS SRL, SC DAAS SRL