Webhelp România creează 300 de noi locuri de muncă
Prezent deja în București, Galați și Ploiești, cu 5 centre de relații cu clienții în care își desfășoară activitatea peste 2000 de angajați, Webhelp demarează angajările în mijlocul lunii ianuarie, iar inaugurarea noului centru de relații cu clienți va avea loc la finele lunii februarie. Principalele criterii de angajare sunt cunoașterea limbii franceze și abilitățile de relaționare și operare PC.
Noii angajaţi vor beneficia de dezvoltare profesională prin cursuri de specialitate, salariul atractiv, bonuri de masă și abonament la clinică privată de sănătate.
“Am ales să ne extindem pe o piață nouă pentru a susține ritmul alert de dezvoltare a companiei. Mizăm pe faptul că mediul academic din Iași va genera viitori angajați valoroși. Peste 75 la sută dintre angajații Webhelp România sunt studenți și absolvenți de studii superioare”, a declarat Mihaela Rusu, Director General al Webhelp România.
Amplasat în centrul orașului, la etajul 5 al clădirii clasa A, Moldova Center, noul sediu Webhelp Iași va avea o suprafață totală de 2300mp. Amenajarea sediului, cu o investiţie de 800.000 euro, va fi realizată în două etape : prima, pe o suprafața de 1300 mp, până în iulie 2016, iar cea de-a doua, de 1000 mp, până la finele acestui an.