Vreți să studiați în Franța? Încercați prin bursele Guvernului Francez!
Pentru a candida la bursele de masterat și de doctorat puse la dispoziție de guvernul Francez, condiția este stăpânirea limbii franceze la un nivel intermediar (B1). Candidații pot lua parte la ateliere practice de redactare de CV-uri și de scrisori de motivație, din 1 noiembrie 2016 în 15 februarie 2017.
Tinerii cercetatori români din toate domeniile și disciplinele se pot înscrie la programul destinat nivelului postdoctoral, în scopul de a iniția sau consolida cooperarea știintifică de înalt nivel. Aceste burse se adresează cercetătorilor care au susținut teza de doctorat în ultimii șase ani. Timp de trei luni, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017, cei selecționați vor primi o subvenție pentru a-și perfecționa cunoștintele alături de specialiști francezi.
În 2016, bursierii din cadrul programului au beneficiat de formări în cadrul unor universități prestigioase, precum Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul de Studii Politice din Paris, Școala Națională Superioară a Aviației Civile sau Şcoala Naţională de Arte şi Meserii. Până în prezent, peste 4000 de studenți români au participat la diferitele programe de mobilitate propuse de către Guvernul Francez.