Vrei biroul propriu cu numai 15 EURO pe lună?
The HUB Bucharest este conceput ca un spațiu de colaborare pentru inovatorii care acceptă provocările economice, sociale și ecologice și care încearcă să le rezolve prin proiecte și modele de afaceri cu impact social pozitiv.
Cum românii și-au dovedit talentul și abilitatea de a genera idei inovatoare în domeniul social, fondatorii HUB își propun să creeze și să întrețină ecosisteme care să ajute implementarea sustenabilă a acestor idei.
Comunitatea HUB Bucharest numără deja peste 70 de freelanceri și antreprenori din zona inovației sociale, cât și angajați ai organizațiilor non-guvernamentale și for-profit care conduc activități cu impact social pozitiv. Spațiul actual permite găzduirea a peste 150 de membri cu grade diferite de implicare în comunitate.
The HUB Bucharest oferă variante diverse de abonamente, adaptate nevoilor fiecărei categorii de profesioniști. Cel mai mic abonament – HUB Connect – include 5 ore/ lună de folosire a spațiului de lucru, iar cel mai mare – HUB Unlimited – permite folosirea full-time a tuturor facilităților spațiului cât și participarea nelimitată la evenimentele organizate. Toate variantele de abonament includ acces la internet wireless, imprimantă multifuncțională, bucătărie, cabine pentru telefoane private sau skype-calls și lounge. Cei implicați în proiecte sau businessuri care își propun să dezvolte o soluție sustenabilă la problemele societății noastre au acum o alternativă eficientă la lucratul de acasă sau din cafenele.
Pe lângă spațiul comun de lucru, The HUB Bucharest organizează și un program variat de evenimente de networking, învățare, incubare și dezvoltare, atât pentru membrii săi, cât și pentru alți profesioniști din domenii conexe cu inovația socială (CSR, HR, comunicare socială etc.). Spațiul The HUB este de asemenea disponibil pentru închiriere de către non-membri, pentru întâlniri, workshop-uri sau alte evenimente.
The HUB Bucharest este un proiect inițiat de roPot, prima organizație-comunitate dedicată afacerilor sociale din România, care în cei doi ani de activitate a conectat peste 400 de oameni și a organizat zeci de evenimente utile celor din sfera antreprenoriatului social.
Comunitatea roPot devine acum comunitatea The HUB Bucharest, conectând peisajul antreprenoriatului și inovării sociale românești la o comunitate globală de spații comune de lucru, fondată în 2005 la Londra, ce numără în prezent peste 25 de HUB-uri răspândite în orașe de pe 5 continente, care adună peste 4.000 de membri. Se așteaptă deschiderea a încă 15 spații în viitorul apropiat.