Viva Credit deschide prima filială în afara României, în Cehia
„Am ales Cehia în urma unor studii care au relevat potențialul acestei zone. Spre deosebire de piața românească, piața cehească este mult mai matură, tipurile de servicii pe care noi le oferim fiind bine cunoscute de către clienți. În același timp, aici sunt prezenți toți marii jucători internaționali din domeniul împrumuturilor pe termen scurt, generând o competitivitate ridicată”, a declarat Ionuț Stan, General Manager al companiei.
Activitatea de creditare pe piața din Cehia a început chiar în noiembrie, iar până în prezent au fost acordate deja peste 100 de credite. În primul trimestru al intrării pe noua piață, se pune accentul pe targetarea eficientă a clienților și pe creșterea progresivă a notorietății în domeniul instituțiilor financiare. În acest context, obiectivul principal Viva Credit este să atingă pragul de 1000 de clienți până la sfârșitul acestui an.
„Piața de credite pe termen scurt din Cehia este similară cu cea din România, clienții apreciază faptul că pot obține un împrumut de mică valoare online și foarte rapid. Am ales să mergem acolo cu același model de afaceri pe care îl avem în România, ușor diferit de cel practicat de competitorii regionali și care ne permite să oferim un produs de credit ceva mai sigur și mult mai flexibil. Este un model de business pe care l-am folosit cu succes în ultimii cinci ani de activitate în România și pe care vrem să îl aplicăm la nivel regional. Cehia este doar primul pas”, a declarat la rândul său Viorel Stan, Chairman al companiei.
Viva Credit este o instituție financiară românească ce activează pe piața din România din anul 2011, an în care a lansat pe piața autohtonă conceptul de credit până la salariu 100% online, cu termen de rambursare de până la 35 de zile.