Violeta Luca, noul Head of Business Strategy la Microsoft România
Conform comunicatului Microsoft România, Violeta Luca va conduce și coordona strategia locală de transformare a companiei. „Oamenii reprezintă o prioritate strategică pentru Microsoft și investim pe termen lung în identificarea și dezvoltarea talentelor la nivel global. România este o țară cu o cultură de business puternică și cu profesioniști valoroși și suntem onorați să primim în echipa noastră români pasionați de tehnologie, motivați să ni se alăture în demersul nostru transformațional”, consideră Kostas Loukas, General Manager al Microsoft România.
Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, precum şi a numeroase cursuri de management, Violeta Luca are o experiență de 15 ani în domeniul electro-IT, retail, consumer electronics și asigurări. Este unul dintre cei mai apreciați executivi din industrie: în ultimul an și jumătate a fost Director Executiv al eMag, având în subordine departamentele de product management, vânzări B2B, Online, Customer Support și After Sales, precum și operațiunile aferente, păstrând și managementul Flanco obținut în august 2011 ca Marketing Director.
Anterior Flanco, Violeta Luca a lucrat timp de opt ani în cadrul Whirlpool România, ocupând din iunie 2007 funcţia de Director Comercial.