Vin Olimpiadele! Elevii se pregătesc intens în centre de performanță
În prezent,copiii se pregătesc în paisprezece centre de performanță „Hai la Olimpiadă!”, în șapte județe din țară. În anul școlar 2015-2016, 1882 de elevi s-au pregătit săptămânal în aceste centre, în orașele București, Constanța, Buzău, Iași, Brașov, Cluj și Timișoara, sub îndrumarea a 154 de profesori. Prin „Hai la Olimpiadă!”, profesorii din aceste centre de performanță sunt recompensați material pentru orele de pregătire a elevilor, iar cele mai bune rezultate ale copiilor la concursurile naționale și internaționale sunt premiate de către Fundația eMAG și de BCR.
„Vom continua să extindem activitatea acestor centre și în alte localități importante din țară, pentru că peste tot există copii cu potențial pentru performanță și profesori valoroși care trebuie motivați”, spune Tudor Vlad, președintele Fundației eMAG.
La rândul său, Ionuț Stanimir, directorul de comunicare al BCR, subliniază că investiția în educație este singura investiție solidă în viitor: „Am reușit să arătăm că România are multe de oferit și că tinerii de astăzi vor reuși să facă performanță în România de mâine dacă sunt susținuți, apreciați și încurajați”.
În anul 2016, Olimpiada Națională de Fizică se va desfășura la Timișoara, în perioada 15-20 aprilie. Peste 500 de elevi din întreaga țară vor participa la această fază a competiției.
Olimpiada Națională la Matematică pentru seniori va avea loc la Târgu Mureș, între 19 și 23 aprilie. Proba pentru juniori se va desfășura la Sovata, între 19 și 22 aprilie. Aproximativ 700 de elevi pasionați de matematică își vor testa cunoștințele și vor încerca să se califice în lotul național.
Olimpiada Națională de Informatică îi va reuni pe cei mai performanți elevi la această materie în două orașe. Craiova va fi gazda competiției pentru seniori, care se va desfășura între 15 și 20 aprilie, în timp ce ediția pentru juniori a olimpiadei naționale de informatică se va desfășura la București, între 21 și 25 aprilie. În total, la această fază a olimpiadei de informatică vor participa 571 de elevi.
„Hai la Olimpiadă!” este un program inițiat de Fundația eMAG în 2012, în cadrul căruia sunt susținuți elevii și profesorii care doresc să se pregătească și să facă performanță la Matematică, Informatică și Fizică. Din 2014, BCR a devenit partener al programului prin susținerea, alături de Fundația eMAG, a centrelor de prerformanță și a celor mai importante concursuri pentru elevi.
Mai multe informații despre desfășurarea olimpiadelor naționale de Matematică, Informatică și Fizică se găsesc pe site-ul www.hailaolimpiada.ro și pe pagina de Facebook facebook.com/hailaolimpiada.