Vești proaste pentru angajații Nokia. 1.000 de oameni din departamentul de IT vor fi concediați
Nokia va renunţa la 300 de angajaţi ai departamentului de IT, iar alţi 820 vor fi transferaţi la două companii indiene, ca parte a planului de reducere a costurilor pe care compania de telecomunicaţii finlandeză îl desfăşoară de peste doi ani, scrie AFP. Nokia şi-a redus cu 27.000 efectivele în primele nouă luni din 2012 şi acum are puţin peste 100.000 de angajaţi.
Se anunţă vremuri grele pentru angajaţii companiei de telecomunicaţii finlandeze. Nokia a anunţat că va renunţa la 300 de oameni din departamentul de IT. Ba mai mult, alţi 820 vor fi transferaţi la două firme indiene partenere: HCL Technologies şi TATA Consultancy Services, conform unei înţelegeri ce a fost anunţată anterior. Cei mai multi angajaţi vizaţi sunt în Finlanda.
Acestă decizie este cumva normală dacă ne uităm la vânzările companiei care scad de ani buni, iar în ultimul semestru al anului trecut a livrat sub 87 de milioane de telefoane, faţă de nu mai puţin de 113 milioane în perioada similară a lui 2011. Compania avea pe plan mondial 132.000 de angajaţi la final de 2011, iar în septembrie 2012 doar 105.000.