Valoris Center intră pe piața de training
“În ultimii ani am făcut investiții importante în formarea profesională a angajaților. Investițiile s-au materializat în facilități complete pentru susținerea programelor de training, formatori certificați și colaborări cu cele mai mari firme de training de pe piață. Programele noastre au fost în permanență dezvoltate și îmbunătățite, astfel încât să asigure un nivel ridicat al serviciilor și să fie în acord cu misiunea Valoris, aceea de a oferi excelentă în domeniul relațiilor cu clienții. Acțiunea este menită să sprijine strategia de consolidare și diversificare a serviciilor oferite clienților noștri.” Cristina Man, Director General, Valoris Center.
Trainingurile oferite de Valoris: „Comunicare eficientă”, „Vânzarea prin telefon” și „Grija față de client” sunt construite în primul rând în baza experienței pe care Valoris a acumulat-o în aceste domenii și după o îndelungată documentare și testare a fundamentelor teoretice.
„Sugestia de a adăuga programele de training gamei de servicii oferite a venit din partea unuia din cei mai importanți clienți ai noștri, care a apreciat modul în care desfășuram programele de formare profesională pentru angajații Valoris și a dorit să livrăm un program similar pentru angajații săi. Dorința noastră este să aducem în piață de training un set nou de programe, care se disting prin accesibilitate, adaptabilitate, claritate și rezultate măsurabile dovedite. Experiența de peste cinci ani pe piața de Contact Center ne-a ajutat să adunăm o serie semnificativă de informații care ajută la eficientizarea practicilor ce țin de interacțiunea cu clienții.” Dragoș Iliescu, Training & Development Manager, Valoris Center
Despre VALORIS
Suntem o companie cu capital 100% românesc, care oferă servicii profesionale de call center. Construim și dezvoltăm servicii de încredere, competitive și profesionale de Contact Center (Inbound și Outbound). Experiența dovedită, serviciile de calitate, responsabilitatea și profesionalismul sunt atuurile noastre. Principala preocupare este clientul, iar rezultatele pe care le aducem sunt: optimizarea costurilor, creșterea vânzărilor, fidelizarea clienților, o îmbunătățire aimaginii pe piață prin promovarea unei atitudini orientată spre client, într-un cuvânt excelență în relațiile cu clienții. Printre clienții Valoris se număra companii de top din domeniile: financiar-bancar, leasing, auto, retail, IT, telecom, energie s.a.