Unii studenţi de la Medicină ar putea fi obligaţi să muncească în România
Declarația a fost făcută la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" din Bucureşti. "Lucrăm cu UMF la un astfel de plan, dar nu este vorba despre cei cu burse de merit, ci doar despre studenţii care primesc burse de studiu. Trebuie să vedem în ce măsură este posibil pentru că dorinţele sunt unele, posibilităţile sunt altele", a afirmat Bănicioiu. El a precizat că trebuie ca o astfel de măsură să nu încalce directiva europeană privind dreptul la libera circulaţie.
Lectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Ionel Sinescu, a declarat că susţine un astfel de demers. El a adăugat că prevederea ar urma să se regăsească într-un contract profesional. Sinescu a mai spus că dacă tinerii vor munci în România în timpul studiilor de licenţă şi în timpul rezidenţiatului ar putea fi mai puţin interesaţi să plece apoi în străinătate.