Uneori, banii nu conteaza

Pseudo-voluntariatul de tip comunist

Cred ca deja ne-am obisnuit sa aflam ca suntem pe unul dintre ultimele locuri in cate un top. Faptul ca Romania este pe un loc codas in Europa in ceea ce priveste numarul de voluntari probabil nu mai mira pe nimeni. Intr-o cercetare din 2003 a Malinei si a lui Bogdan Voicu, cercetatori la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii de pe langa Academia Romana, in 1999, doar 7% din populatia Romaniei era implicata in actiuni de voluntariat. Acest studiu releva faptul ca doar Ucraina (cu 7%), Rusia (cu 4%) si Turcia (cu 3%) erau sub noi in aceasta privinta. Asta in conditiile in care rata voluntariatului era de 46% in Olanda (cel mai ridicat grad de participare), urmata de Suedia, cu 43%. E adevarat, nu avem pretentia sa ne comparam cu tari din Vestul Europei, dar nu iesim cu fruntea sus nici din comparatia cu tari care, ca si noi, au facut parte din lagarul comunist. Spre exemplu, 29% din populatia Cehiei a depus activitati de voluntariat in 1999, in Slovenia 25%, in Ungaria, Bulgaria si Belarus 11%, iar in Polonia 10%. Sa nu mai vorbim de SUA. Acolo, spune Cristina Nicolescu, Director Executiv al Centrului National de Voluntariat „Pro Vobis” din Cluj-Napoca, e o mandrie nationala sa faci voluntariat, circa 60% din populatie facand asta. Cristina Nicolescu povesteste cum suna un anunt prin care se cerea sprijinul voluntarilor: „Este o oportunitate care li se ofera primilor 500 de amatori”.

Unul dintre motivele cel mai des invocate pentru slaba reprezentare a voluntarilor in Romania este mostenirea comunismului. Comunistii au distrus spiritul de asociere si, mai ales, nu au incurajat formarea unei culturi participative. Ce se numea inainte de 1989 „munca patriotica”, adica munca voluntara, era o mare pacoste pe capul oamenilor. Obligat-fortat, in traducere de partid „voluntar”, participai „cu insufletire” la plantarea pomilor, la curatarea parcurilor, la colectarea de maculatura si la multe altele. Mai ales daca prin micuta localitate in care traiai urma sa treaca insusi Tovarasul. Ati dat cu pensula cu vopsea pe frunzele arborilor, pentru a le face sa para mai verzi? Inseamna ca stiti. Acest pseudo-voluntariat a avut exact efectul invers celui pe care il urmareau tovarasii – daca intr-adevar asta urmareau. Oamenii au fugit de munca voluntara mancand pamantul. La asta se adauga si mentalitatea paguboasa conform careia „In lume, nimic nu e gratis, asa ca de ce sa prestez eu o munca pentru care nu sunt platit?” Mai sunt implicate saracia, slaba constiinta civica, principii democratice prost intelese, lenea…

Cine e voluntarul?

Am vazut cam ce intelegeau comunistii prin voluntar: persoana pe care o scoti din casa sambata dimineata, sub amenintarea unei sanctiuni pe linie de partid sau a trecerii pe o lista neagra, si pe care o pui sa faca niste treburi aproape inutile. Sa vedem insa ce inseamna un voluntar cu acte in regula. Cristina Nicolescu, de la Pro Vobis, spune ca nu exista o definitie universal valabila a vo-luntariatului, dar ca, in esenta, acesta are cateva caracteristici unanim acceptate. „Una ar fi ca este o activitate desfasurata din proprie initiativa, fara nici un fel de constrangere. A doua, ca nu este platita in nici un fel. O a treia caracteristica – discutabila, oarecum – este ca se adreseaza binelui public. Sunt tari care considera ca fiind activitate de voluntariat ajutorarea unei rude, dar sunt si tari care nu considera asta activitate de voluntariat”, detaliaza Cristina Nicolescu. Elena Avramescu, vicepresedinta Fundatiei „Sf. Dimitrie”, ce se ocupa de copiii din familiile defavorizate, adauga cateva trasaturi profilului de voluntar: „Ca voluntar, ai un preaplin – sufletesc sau de timp – pe care doresti sa-l daruiesti altora. Esti pensionar si nu ai ce sa faci cu timpul tau, nu ai copii si ai vrea sa daruiesti ceva; esti student si vrei sa faci ceva ca sa rezisti, poate, tentatiilor de tot felul. Omul isi daruieste din timpul lui liber absolut gratuit. Voluntariatul poate fi asociat cu vointa de a face ceva”. Pe de alta parte, directoarea executiva de la Pro Vobis este de parere ca oricine poate fi voluntar, cu o indrumare minima. Elena Avramescu are insa un amendament: „Nu te poti ocupa de probleme sociale daca nu te profesionalizezi. Numai bunavointa nu este suficienta. Nu toti au chemare pentru a fi voluntari. Poti sa ai motivatie, sa ai daruire, dar trebuie si chemare”. In studiul citat mai devreme, Malina si Bogdan Voicu, de la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, considera ca voluntariatul este o activitate prin care individul isi petrece o parte din timp, la libera alegere, neplatit, intr-un mod formal, in cadrul unei organizatii, in beneficiul celorlalti sau al intregii comunitati.

In Romania, cei mai multi voluntari sunt tinerii, asta si pentru ca ei nu au apucat munca voluntara in varianta ei comunista. Dar sunt si cei mai entuziasti si, in plus, au si cel mai mult timp liber. Procentul de tineri implicati in voluntariat din Romania este mai ridicat decat cel din Europa de Vest. „Tinerii vin cu un alt elan, cu alt fel de conceptii, au mult mai multe motivatii de a se implica si mult mai multe beneficii”, crede Cristina.

Rasplata, dar nu in bani

Care ar fi aceste beneficii? Unele dintre ele se vad la angajare. O cerinta aproape nelipsita din anunturile de recrutare solicita experienta sau, cel putin, o implicare din partea celui care aplica pentru acel post. „Sunt voluntari care, pe baza activitatilor pe care le depun, primesc recomandari care le folosesc la aplicatii pentru burse sau pentru un loc de munca. Cred ca acesta este rezultatul unei suprasaturari a pietei cu tot felul de absolventi, pentru ca ai de ales dintre mii de tineri care termina aceeasi specializare anual. Trebuie cumva sa faci diferenta. Si eu, ca organizatie, daca vreau sa angajez pe cineva, il voi alege pe cel cu mai multa experienta, acumulata eventual prin intermediul voluntariatului”, explica directoarea de la Pro Vobis. Dar, dincolo de aceasta latura, ceva mai materiala, voluntariatul te poate ajuta sa-ti largesti cercul de prieteni, de cunostinte si, eventual, de relatii. Capeti contacte profesionale si experiente utile sau, pur si simplu, iti gasesti o noua vocatie.

Asta, daca inca nu te-ai angajat. „Daca angajatul se implica la nivel individual in activitati de voluntariat”, completeaza Cristina Nicolescu, „iti poti dezvolta abilitati folositoare la locul de munca (de exemplu, imbunatatirea abilitatilor de comunicare, pe care ti le cultivi sustinand ca voluntar prezentari despre meseria ta in scoli); iti dezvolti abilitati colaterale jobului tau sau experimentezi o idee pe care nu ai curaj sau incredere sa o supui atentiei sefului”. Sunt si unele „recompense” ce apar in urma prestarii unei munci neplatite, care nu sunt legate direct de job. Directoarea centrului Pro Vobis da exemplul unui contabil care, in timpul liber, picteaza peretii unei gradinite doar pentru a face si altceva decat contabilitate, pentru a iesi din rutina zilnica.

Nu stii? Te invatam. Nu poti? Te ajutam. Nu vrei? Nu-i nimic…

Poate ca una dintre cauzele numarului mic al voluntarilor din Romania este si slaba informare a cetatenilor in legatura cu ofertele de voluntariat pe care le au. Poate ca mai multi oameni isi doresc sa presteze munci neplatite in folosul comunitatii, dar nu stiu ce sa faca, unde sa se duca, pe cine sa intrebe si de ce sa se apuce mai intai. Pentru acestia, exista asa-numitele centre de voluntariat. Primul dintre ele, fondat in 1997, este Centrul National de Voluntariat „Pro Vobis” din Cluj-Napoca. Directoarea acestuia, Cristina Nicolescu, explica aparitia unui astfel de centru: „Trebuie sa existe un anumit cadru in care sa faci voluntariat. Daca vrei sa ajuti copii, nu te poti duce direct la o casa de copii, pentru ca s-ar putea sa ai probleme, si atunci trebuie sa apelezi la o structura organizata, care sa-ti faciliteze accesul la beneficiarul respectiv. Daca vrei sa te duci sa cureti singur o padure, esti liber s-o faci, numai ca nu va avea un mare impact. Sunt unii oameni care ar vrea sa fie voluntari, dar nu stiu la cine sa se duca, nu stiu ce anume vor sa faca, daca vor sa lucreze pe domeniul lor de activitate sau cu totul altceva. Noi le descoperim interesul, ce ar vrea ei sa faca, iar pentru asta exista cateva instrumente. Unul dintre ele este fisa voluntarului, in care avem informatii despre persoana respectiva. Omul completeaza fisa respectiva, dupa care primeste un set minim de informatii despre ce este voluntariatul, care sunt drepturile si responsabilitatile lui, i se prezinta care sunt oportunitatile de voluntariat, dintre care isi poate alege in functie de interesele sale. De la noi, este trimis la organizatia respectiva si rolul centrului de voluntariat ia sfarsit aici”. Cu alte cuvinte, centrele de voluntariat sunt intermediare intre voluntari si cei care au nevoie de ei, dar cei care lucreaza in cadrul acestor centre nu sunt ei insisi voluntari. Tot in cadrul centrelor de voluntariat au loc sesiuni de training, seminarii – unele platite, altele nu – destinate formarii unor voluntari cu adevarat profesionisti. „Sunt cursuri pe care unele organizatii le ofera constant, contra cost, in anumite domenii sau sunt cursuri care se organizeaza numai la cerere. Noi organizam cursuri de instruire pentru cei care vor sa puna bazele unor centre de voluntariat, iar pentru voluntari exista sesiuni de orientare, in care le spunem care e pregatirea minimala pentru a deveni voluntar, care e cadrul legal in Romania, care sunt drepturile si responsabilitatile, cum functioneaza practic sistemul”, povesteste Cristina Nicolescu, care spera sa incetateneasca si in Romania „profesiunea” de coordonator de voluntariat. Acesta este cel care are rolul de a supraveghea activitatea voluntarilor in cadrul unei organizatii, de a-i indruma si de a-i ajuta sa-si faca bine treaba. Si asta pentru ca, spune Cristina, trebuie sa ne gandim la voluntari ca la o resursa ce trebuie gestionata ca oricare alta, ca si banii, de exemplu, nu ca la una ce „functioneaza singura”. In SUA exista deja aceasta functie. „Acolo exista un sistem de certificare a administratorilor de voluntari si are loc un test foarte serios, cu bibliografie, cu examen, cu teste practice si asa mai departe, dupa care esti certificat ca manager de voluntari, ceea ce inseamna ca s-a facut din acest lucru o profesie veritabila. Omul are nevoie de o supraveghere de calitate, trebuie sa stie pe cine intreaba daca are vreo problema, vrea sa stie clar ce are de facut. Pare ciudat sa faci fisa postului unui voluntar, dar trebuie facuta. Trebuie sa-i acorzi flexibilitatea de care are nevoie, pentru ca altfel se ajunge la exploatarea voluntarului, ceea ce nu tine decat pana la un punct, dupa care il pierzi definitiv”, povesteste directoarea de la Pro Vobis.

Elena Avramescu, vicepresedinta Fundatiei „Sf. Dimitrie”, recunoaste rolul coordonatorilor de voluntari: „Este nevoie de un coordonator de voluntari, pentru ca cei angajati aici sunt angrenati in foarte multe activitati, iar coordonarea voluntarilor i-ar incarca foarte mult. O fundatie nu isi permite sa plateasca salarii foarte mari, iar munca este foarte intensa si incarcata de raspundere”. Pana acum, cei de la acest centru social si-au gasit voluntarii prin distribuirea de fluturasi la facultatile de psihologie si asistenta sociala, ceea ce poate fi destul de riscant, pentru ca s-ar fi putut trezi in situatia in care sa nu le vina nici un voluntar. In plus, cine stie cine putea veni? „Exista un interviu initial, iar acceptarea sau neacceptarea lor ca voluntari depindea in mare masura de recomandarea pe care o aveau sau de aceasta discutie preliminara”, povesteste Elena Avramescu primele sale experiente cu voluntarii.

Ce fac voluntarii?

Cristina Nicolescu inca se mai lupta cu mentalitatea oamenilor, pentru care „voluntarii sunt acei oameni care pot sa foloseasca un copiator, sa impatureasca plicuri, sa scrie adrese pe plicuri, sa imparta fluturasi si cam atat”. In Romania, cel mai bine dezvoltat este voluntariatul in domeniul social, iar in cadrul acestui segment, ingrijirea copiilor defavorizati. Directoarea de la Pro Vobis spune ca exista programe de tip „Big Brother” sau „Big Sister”, prin care un voluntar capata statutul de mentor al unui grup de copii. In general, fiecare voluntar isi aduce contributia in functie de propria profesie. Un actor va tine cu copiii lectii de actorie, un profesor de franceza le va preda acestora limba franceza, iar un muzician ii va initia pe copii in tainele muzicii. La Centrul social „Sf. Dimitrie” exista o forma de voluntariat numita „parinti de week-end”. Familii destul de instarite „adopta” un copil pe perioada week-end-ului, il duc la film, la o cofetarie, la teatru, in general, se comporta cu el aproape cum se comporta cu propriul copil.

Ingrijirea bolnavilor sau a dependentilor de droguri, alcool etc. poate fi o alta forma de voluntariat. „In afara de acestea, s-au dezvoltat in Romania, in ultima vreme, activitati pe partea de animatie. Acestea sunt activitati recreative cu substrat educational, care se fac pentru copiii din mediul rural sau din localitatile mici. Aici intra teatrul de papusi, jocuri de echipa”, povesteste Cristina Nicolescu. Tot ea povesteste un proiect desfasurat la Cluj, prin care s-a incercat atragerea membrilor gastilor de cartier pe „calea cea buna”. O astfel de gasca a vizitat salina din Turda. „Unii dintre ei reactioneaza pozitiv, altii nu adera foarte tare la stilul acesta de activitate. Dar, daca dintr-o gasca de cartier formata din zece persoane, ai reusit sa aduci doi pe calea cea buna, este un mare progres, deoarece cu ei este foarte greu de lucrat”, spune Cristina.

Voluntariatul in domeniul protectiei mediului este si el des intalnit. Voluntarii pot desfasura actiuni de ecologizare sau pot inventaria specii de plante si animale din re-zervatiile naturale.

Reactii romanesti la voluntariat

Am vazut deja ca romanii nu sunt foarte doritori sa devina voluntari. Dar cum ii privesc pe cei care fac voluntariat? In prima instanta, le minimalizeaza rolul, daca ne aducem aminte ca ii cred in stare doar sa imparta fluturasi. Apoi, ii privesc cu scepticism. Cred despre ei ca fac acest lucru pentru ca nu au reusit sa se angajeze in alta parte. Altii nu isi imagineaza cum poate cineva sa presteze o activitate neplatita si sunt convinsi ca voluntarii au interese ascunse. Sau cred ca, daca tot nu-i plateste nimeni, inseamna ca voluntariatul in general nu are nevoie de bani, ceea ce este complet fals. In fine, alti oameni ii admira si, uneori, chiar ajung sa-i sprijine sau devin ei insisi voluntari.

Romanii ar trebui sa constientizeze mai mult rolul voluntarilor. Mai ales ca ne uitam cu totii spre Vest. Ii admiram mult pe cei care vin de acolo, le admiram naturaletea, tineretea pe care o degaja, chiar si cei ajunsi la varsta a treia. Aceste atribute se capata in timp. Voluntariatul este, pana la urma, un mod de a te ajuta pe tine insuti. Mai mult ca sigur ca nu vei reusi sa cureti toata Valea Oltului de gunoaie. Dar macar vei putea spune „Am incercat!”. Si, eventual, mai scapi de unele frustrari. Te incarci cu energie pozitiva.

Ofera ceea ce doresti sa obtii

Cerasela Constantin, actrita pe scena Teatrului Mic si a Teatrului „Ion Creanga”, face de trei ani voluntariat in cadrul Centrului social „Sf. Dimitrie”. Intre repetitii, la sfarsit de saptamana, oricand are timp liber, vine la Centru si face lectii de teatru, picteaza, inventeaza jocuri sau ii duce pe copii la spectacole. In termeni tehnici, Cerasela face terapie cu copiii. De fapt, adevarata beneficiara a terapiei prin voluntariat este chiar ea.

Trebuie sa ai o anumita vocatie pentru a fi voluntar?

Asta se descopera. Eu, de felul meu, sunt voluntara. Nu intamplator ma ocup de copii, dar cred ca m-as fi descurcat si daca as fi fost pusa in situatia sa lucrez intr-un azil de batrani sau intr-o asociatie care sa se ocupe de gravide. Dar imi plac copiii, ma inteleg foarte bine cu ei. E un dar, eu asa il numesc. Nu toata lumea se intelege asa cu copiii fara o teorie, fara o pedagogie studiata, fara un plan. Eu sunt foarte activa, indiferent de ceea ce am de facut. Nici nu am un serviciu foarte solicitant sau alte obligatii. Nu am o familie a mea, tot timpul pe care il am imi sta la dispozitie. Te legi de ceea ce faci. Eu m-am legat foarte de mult de acest centru, de copii. Uneori stiu sigur, dar alteori imi pun intrebarea daca vin pentru copii sau vin pentru mine. Daca vin pentru ca nu am copiii mei, pentru ca am energie si nu am ce sa fac cu ea, pentru ca ma simt iubita aici si in siguranta, sau daca vin pentru mine.

Cum ati gasit acest centru?

O prietena de-a mea, care era psiholog aici, m-a recomandat si chiar mi-aduc aminte ca, initial, imi propusesem sa stau numai doua luni. Urma sa fiu angajata in teatru, chiar incepusem repetitiile la Teatrul Mic, la „Negutatorul din Venetia”, si insemna foarte mult pentru mine acest lucru. Era debutul meu. S-au facut sase ani…

#squarebanner#

V-a folosit in vreun fel perioada
petrecuta aici?

Da. Enorm. Cine nu lucreaza cu copiii, cine nu sta inconjurat de copii poate sa considere ca ce spun acum e vorba-n vant, dar copiii chiar sunt donatori de energie, de idei. Te sustin, iti sustin tonusul, tineretea, vivacitatea, veselia. Si nu mi se pare greu, ci extrem de frumos si foarte interesant. Dar nu este o joaca. Este o mare responsabilitate, deoarece copiii de aici te iau drept model, te poarta toata viata in minte si anumite momente de slabiciune din viata ta pentru ei inseamna foarte mult. Trebuie sa fii foarte atent.

Ati avut o perioada in care ati cautat un loc unde sa depuneti munca de voluntariat?

Nu. Ca orice actor, imi doream sa urc pe scena. Insa chiar credeam ca ma urmareste aceasta cariera de pedagog, pentru ca am avut succese – remarcate de altii, mai mult – si am inceput sa ma feresc ca de muste de aceasta profesie. Mi se tot ofereau slujbe la scoli, gradinite, cand eu voiam sa joc teatru, sa fiu la teatru. Acum imi dau seama ca am facut o mare greseala ca nu am urmat pedagogia de la inceput, desi sunt aceeasi actrita talentata. As fi avut mai mult de castigat in viata, as fi fost mai linistita. Si era o meserie care mi s-ar fi potrivit mult mai mult.

La noi, voluntarii inca nu inspira foarte multa incredere. V-ati lovit de asa ceva? Ati fost privita cu suspiciune pentru ceea ce faceati aici?

Da, de catre unii dintre colegii mei. Imi spuneau „Ce, te duci la handicapatii aia, la copiii strazii?” In timp, s-au mai luminat si ei. Colegi de-ai mei regizori de film au ajuns sa vina sa-si ia copiii de aici, colegi din invatamant ma intreaba ce fac cu ei si apreciaza foarte mult ceea ce le raspund. Sunt foarte interesati, iar unii dintre ei au venit la serbari, la expozitii organizate de copii. Poate ca nu au aceeasi deschidere si aceeasi disponibilitate, poate ca nici nu e cazul, pentru ca, daca am fi cu totii voluntari, iar ar fi ceva in neregula. asta e un lucru care tine de suflet. Voluntariatul nu e neaparat pentru oamenii realisti. Normal ca-i suspectezi pe cei care fac voluntariat si te intrebi de ce fac acest lucru. Eu ii inteleg.

Ce resorturi credeti ca-l imping pe un om sa faca voluntariat?

Cred ca pasiunea, dragostea pentru ceva anume. Trebuie sa ai foarte multa dragoste si incredere. La mine a fost dragostea pentru copii, imi plac foarte mult, imi place sa-i am in preajma, ma amuza, ma sustin. Ma port natural cu ei, nu am nevoie de masti… Cand ma simt obosita, vin la copii si plec odihnita. De asta si vin. Ei fac terapie cu mine. Cel putin copiii de aici, defavorizati material, familial si afectiv, au o imaginatie, un spirit de echipa si un spirit de sacrificiu cum multi copii nu au.

Acum, depinde si ce vrei de la viata. Eu nu vreau si nu pot sa fiu singura si renunt la bani si la glorie pentru a sta cu oamenii. Iar oamenii cei mai interesanti si mai confortabili pentru mine sunt copiii. Vreau sa ma bucur, sa ma joc, sa-mi permit sa plang, sa fiu trista, iar cu copiii nu e nevoie sa joci nici o piesa, pentru ca oricum se prind. Imi permit luxul de a fi adevarata.

Credeti ca voluntariatul ajuta mai mult partii materiale sau celei spirituale?

Partii spirituale, desigur. Daca am face voluntariat in parcuri, sunt convinsa ca am avea un tonus mai bun, o multumire de sine, am fi mai curati, mai vivace. Cateva ore. In loc sa ne imbuibam, sa ne uitam la televizor la ceva ce nu ne intereseaza, pretextand ca suntem obositi – dar de fapt devenim si mai obositi, si mai tristi – mai bine iesim organizat intr-un parc si sapam o gradinita. Poate suna comunist, dar… Munca asta nu e pe gratis. E voluntariat in sensul ca te-ai aruncat tu in ea, fara sa ai nici un contract clar, dar bani tot primesti. Nu se stie niciodata de unde. Primesti de unde nu te astepti, dar iti primesti rasplata chiar si sub forma financiara. Mi-e greu sa spun exact cum, dar eu i-am primit. Din alte contracte, din alte aranjamente, am primit chiar peste asteptari. Nu se poate trai numai din voluntariat, dar mi se pare trist sa nu fii voluntar, intr-un fel sau altul. Trist, anost, lipsit de sens.

Eu cred ca fiecare ar trebui sa faca voluntariat, intr-un fel sau altul, intr-o masura sau alta, pentru ca asa obtii ceea ce vrei sa primesti. Dand tu acel lucru. Eu am vrut sa primesc dragoste si am daruit dragoste. Acum imi iau rasplata.