Unde vor să muncească românii
Ardelenii şi bănăţenii au preferat ofertele de muncă din Franţa, numărul aplicărilor crescând, şi în această lună, cu 10 %. Interesul pentru slujbele vacante în Marea Britanie a scăzut cu 9%, iar numărul ardelenilor şi bănăţenilor care au optat pentru ofertele din transport a crescut cu 16%, potrivit informațiilor puse la dispoziția revistei Cariere de Tjobs.ro.
Moldovenii au aplicat cu peste 172% mai mult la ofertele din Asia şi Oceania şi au arătat interes şi pentru ofertele pe vase de croazieră, numărul aplicărilor crescând cu 27%.
Muntenii şi dobrogenii au preferat să aplice la ofertele de muncă specializate, care au înregistrat o creştere de 5% şi la posturile puse la bătaie de pe continentul american, aplicările, în acest caz, înregistrând o creştere de 7%. Aplicările la ofertele de muncă din Franţa au crescut şi ele cu 17% în luna septembrie.